[marți, 31 mai] Iarna în Waukon

În vremea aceea, nu exista niciun sistem clar stabilit printre adventiștii de ziua a șaptea prin care să-și susțină lucrarea. Dacă dorea cineva să ofere bani, aceștia erau primiți cu mulțumiri, iar pentru ce mai era nevoie, se lucra fizic.

Pentru acest motiv, am fost invitat de fratele J.N. Andrews să merg la Waukon, Iowa; acesta avea acolo o mică bucată de teren, unde putea să cultive hrană pentru familia lui și totodată, să le vorbească oamenilor din acest stat nou înființat, odată ce se deschidea calea. Prin urmare, în data de 4 octombrie 1856, J.T. Orton și cu mine, împreună cu familiile noastre am părăsit Rochester în două căruțe de lemn, îndreptându-ne spre Iowa. Din Buffalo, am luat un vas cu aburi până la Detroit, apoi ne-am dus cu un tren de marfă la Chicago. Pe data de 11 noiembrie, am început să ne deplasăm pe uscat spre Waukon, unde am sosit în data de 20 noiembrie. M-am mutat la Waukon fără să am vreo intenție de a abandona adevărul sau lucrarea de slujire.

Am găsit lucrurile mult diferite față de ceea ce ne așteptam. Statul exista de atât de puțin timp, iar locuitorii acestuia erau atât de răspândiți, încât erau slabe șanse să să ținem întâlniri. În curând, prețurile mari au început să ne micșoreze veniturile. Iarna era pe drum, așa că am început să lucrez tâmplărie, gândindu-mă să câștig bani să-mi sprijin familia, iar apoi să încep să lucrez pentru cauză. Mă întrista să mă gândesc la cauza suferindă a lui Dumnezeu, dar perspectivele lumești au început să strălucească înaintea mea, iar eu mi-am pierdut interesul în privința revistei Review; de asemenea, am început să-mi pierd dragostea față de frați. Câteodată, când lucram, eram cuprins de convingeri solemne că trebuie să mă dedic cu totul cauzei lui Dumnezeu ori voi muri. Pe măsură ce m-am luptat cu aceste convingeri, ele au început să se stingă.

Am aflat din numărul de la începutul lui decembrie 1856 al Review că fratele și sora White ajunseseră în vest până la Round Grove, Illinois, și că aveau niște întâlniri foarte interesante cu cei care țineau Sabatul și care se mutaseră acolo din Vermont și din alte state. Nici nu ne-a trecut prin cap că se vor aventura cu sania prin frigul crâncen și prin zăpezile adânci din decembrie și să vină aproape 200 de mile ca să ne vadă. În data de 9 decembrie, la Round Grove, doamna White a primit o viziune prin care era îndrumată să vină la Waukon, ca să ne ia și să ne aducă înapoi în câmpul lucrării.

Într-o zi din preajma Crăciunului, lucram cu fratele Mead la o clădire din Waukon, când un bărbat a privit în sus spre noi și ne-a întrebat dacă e posibil să cunoaștem un tâmplar pe nume Hosea Mead.

– Da, i-am răspuns, lucrează aici sus, cu mine

– Asta e vocea lui Elon Everts! a exclamat fratele Mead, după care a venit și a privit în jos.

– Coboară! a strigat Everts. Fratele și sora White, precum și fratele Hart sunt aici jos, în sanie!

Dacă oamenii aceștia ar fi coborât din cer, am fi fost doar cu puțin mai uimiți decât am fost în clipa aceea. Solul era acoperit de o zăpadă adâncă de trei picioare și de cruste înghețate care nu erau destul de rezistente pentru a susține un cal. Pentru mai bine de o săptămână, toate drumurile pe o distanță de 40 de mile la sud de Waukon fuseseră abandonate ca fiind impracticabile. Oamenii așteptau să se îmbuneze vremea, înainte să încerce să umble pe drumuri. O sanie încărcată, croindu-și drum prin 40 de mile de zăpadă, părea o sarcină herculeană.

– Ce faci tu aici, Ilie?, m-a întâmpinat sora White când am ajuns la sanie.

– Lucrez tâmplărie cu fratele Mead, am răspuns, fiind șocat de o astfel de întrebare.

– Ce faci tu aici, Ilie?, m-a întrebat din nou.

Acum am început să mă simt atât de jenat de faptul că îmi compara situația cu a lui Ilie, încât nu am știut ce să spun. Era evident că în spatele acestei situații era ceva ce trebuia să aud.

– Ce faci tu aici, Ilie?, a repetat întrebarea pentru a treia oară.

Această întrebare simplă m-a făcut să mă gândesc foarte serios la întâmplarea când Ilie s-a ascuns într-o peșteră, ca să nu facă lucrarea Domnului. Mai târziu, în timpul întâlnirilor de aici, am aflat că sora White fusese învățată în viziunea primită la Round Grove să mă întâmpine în acest mod. Vă asigur că felul în care m-a salutat m-a convins pe deplin că va avea loc o schimbare și că voi renunța la munca în care eram pe atunci implicat.