[sâmbătă, 14 mai] Referitor la reformă
SECȚIUNEA I
După moartea lui Solomon, împărăția s-a rupt în două regate competitive, care s-au aflat adesea în război între ele. Partea nordică a Israelului era mai mare din punct de vedere geografic, precum și ca populație, și și-a păstrat numele de Israel (iar mai târziu s-a numit Samaria), în timp ce zona sudică a primit denumirea de Iuda.
La numai douăzeci de ani de la separare, Asa, un tânăr care avea probabil în jur de douăzeci de ani, a fost chemat să ocupe tronul lui Iuda. Cum avea să conducă un tânăr atât de lipsit de experiență o mică țară înconjurată de dușmani, sfâșiată de certuri și amenințată de un val de imoralitate?
În prima lui acțiune rămasă în arhivă, Asa „a scos din țară pe sodomiți” (1 Împărați 15:12). Cuvântul „sodomie” este un termen biblic pentru homosexualitate. Astăzi, ca și atunci, „mulți sunt atât de orbi față de caracterul grav al păcatului, încât aleg să ducă o viață imorală pentru că aceasta se potrivește înclinației firești, pervertite, a inimii lor…. Oamenii corupți consideră că este mai ușor să interpreteze greșit Scripturile, pentru a-i susține în nelegiuirea lor, decât să renunțe la corupția și la păcatul lor și să aibă o inimă și o viață curate” („Mărturii pentru biserică”, vol. 5, p. 141).
Asa „a îndepărtat altarele dumnezeilor străini și înălțimile, a sfărâmat stâlpii idolești și a tăiat astarteele” (2 Cronici 14:3). Pe lângă aceste reforme, Asa a încurajat redeșteptarea. El i-a îndemnat pe locuitorii din Iuda „să caute pe Domnul Dumnezeul părinților săi și să împlinească Legea și poruncile” (versetul 4).
Cu aceste acțiuni, Asa a luat cele mai eficiente măsuri ca să unească țara, „și împărăția a avut pace sub el” (versetul 5). Contrastul dintre Iuda și Israel era uimitor. În timp ce Iuda avea liniște, era puternic și stabil, Israel era slăbit de diviziuni și de certuri.
Cu toate că Iuda s-a bucurat de pace timp de zece ani, totuși, în timpul acesta, poporul s-a confruntat cu dușmani formidabili. Asa a profitat cu înțelepciune de această perioadă de pace ca să-și întărească regatul. A construit cetăți, înconjurându-le „cu ziduri, cu turnuri, cu porți și cu zăvoare” și avea o armată de mai bine de jumătate de milion de oameni. (Vezi versetele 1, 7 și 8.)
Nimeni nu poate înainta în reformă fără să întâlnească opoziție, iar Satana caută în mod activ să împiedice aceste reforme conduse de tineri. În timpul celui de-al treilea an al lui Asa, în Israel a avut loc o lovitură de stat; împăratul Nadab a fost ucis, iar Baeșa a pus mâna pe regat. (Vezi 1 Împărați 15:28.)
Baeșa ura reformele lui Asa și, de-a lungul domniei lui de 24 de ani, a fost ostil față de Iuda. (Vezi 1 Împărați 15:16, 32.) Satana l-a stârnit pe Zerah, un conducător etiopian agresiv, care a atacat Iuda cu o uriașă „oștire de un milion de oameni și trei sute de care” (2 Cronici 14:9). Raportul față de armata lui Asa era de aproape 2 luptători la 1!
În fața acestei situații de criză, Asa a răspuns rugându-se. A strigat către Domnul, Dumnezeul lui, și a spus: „Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab ca și celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim și în Numele Tău am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!” (versetul 11).
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și a răspuns: „Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa și dinaintea lui Iuda, și etiopienii au luat-o la fugă…. Etiopienii au căzut fără să-și poată scăpa viața, căci au fost nimiciți de Domnul și de oștirea Lui” (versetele 12 și 13).
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)