[duminică, 15 mai]

SECȚIUNEA II

Satana a urmărit ca prin atacul etiopienilor să slăbească regatul Iuda, vrând să distrugă lucrarea bună pe care o realizase Asa. Oricum, „n-avem nicio putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr” (2 Corinteni 13:8).

În loc ca atacul acesta să distrugă regatul, mai mult l-a întărit și l-a îmbogățit. Asa și armata lui victorioasă „au făcut o pradă mare…; și au jefuit toate cetățile a căror pradă era mare. Au lovit și corturile turmelor și au luat cu ei o mare mulțime de oi și de cămile” (2 Cronici 14:13-15).

Victoria aceasta, însă, nici nu se putea compara cu victoria și mai mare care urma să fie obținută. În timp ce țara se bucura datorită izbăvirii lui Dumnezeu, profetul Oded a transmis o solie importantă. El a reamintit poporului de perioadele lungi când preoții nu au reușit să-i învețe cum trebuie pe oameni Legea lui Dumnezeu. În aceste perioade de apostazie, poporul a avut parte de tulburări, de războaie și de strâmtorare. (Vezi 2 Cronici 15:5-7.)

Cu sprijinul spiritului profeției, reforma s-a extins în întreaga țară, iar Asa „a îndepărtat urâciunile din toată țara lui Iuda” (versetul 8). Inovațiile păgâne de închinare care fuseseră introduse în serviciul templului nu au mai fost practicate. „Mulțimi de oameni” au trecut din Israel în Iuda, îmbogățind și întărind și mai mult regatul. Cu o recunoștință venită din inimă, Așa a condus poporul la reînnoirea legământului de credincioșie față de Dumnezeu. (Vezi versetele 12-14.)

Istoria lui Asa ilustrează potențialul fiecărui tânăr, iar conducătorii familiilor și ai bisericilor ar face bine să urmeze exemplul lui bun. În ciuda unei moșteniri rele din familie, care includea idolatria și necurăția morală, el s-a hotărât să nu continue pe aceeași linie. El a făcut din redeșteptare și din reformă punctul central al lucrării lui și, de-a lungul tinereții sale, nu s-a abătut de la angajamentul luat. Drept urmare, regatul lui s-a bucurat de pace.

Dumnezeu promite să binecuvânteze pe oricine „care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori, ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui!… tot ce începe duce la bun sfârșit” (Psalmii 1:1-3).

Totuși, reforma, asemenea unui val, și-a atins punctul de vârf, după care a început să dea înapoi. În loc să meargă „din putere în putere” (Psalmii 84:7), regatul Iuda a ajuns să fie satisfăcut, mândru și mulțumit de sine. Închinarea a devenit rece și formală, centrându-se pe un comportament exterior corect. Având succes militar și material, Asa și Iuda au început să se bazeze tot mai mult pe forțele proprii. Aproape imperceptibil, Dumnezeu a fost uitat. Prin urmare, „înălțimile nu au pierit”, iar în țară a mai rămas o rămășiță de sodomiți. (1 Împărați 15:14; 22:46.)

La nord, Baeșa, împăratul nelegiuit al lui Israel, ajunsese să fie exasperat de exodul locuitorilor țării care se duceau în Iuda și de vizitatorii din Iuda care aduceau vești de redeșteptare și de reformă. Într-un efort de a-și închide granița, a făcut o incursiune în Iuda și a pus mâna pe cetatea Rama „ca să împiedice pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă și să intre” (1 Împărați 15:17). Cum Rama se afla la numai 8 kilometri de Ierusalim, acțiunea lui Baeșa a amenințat siguranța regatului lui Asa, care nu a reușit să vadă această încercare ca pe o chemare la rugăciune. Nu putem ști cum ar fi răspuns Dumnezeu acelei rugăciuni. Poate că Regatul de Nord era pregătit să renunțe la apostazie, să-L caute pe Domnul și să se reunească, în sfârșit, cu Iuda. Știm că Dumnezeu voia să-l folosească pe Asa pentru a cuceri Siria. Numai că lucrul acesta nu s-a întâmplat; nu s-a întâmplat pentru că Asa nu s-a rugat.

De câte ori problemele din viața noastră ne-au slăbit, în loc să ne întărească, din cauză că nu ne-am rugat?

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)