[duminică, 1 mai] Un avertisment trist
Un lucru minunat despre Dumnezeu este acela că El nu poate fi niciodată surprins. Nu a apărut vreodată vreo problemă despre care să fi spus: „Oops! Nu M-am gândit la asta”. Chiar și alegerile sau lucrurile pe care le fac oamenii – atât bune, cât și rele – nu-L pot surprinde. El vede „sfârșitul de la început”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că de la începutul unui lucru, Dumnezeu poate vedea deja sfârșitul și știe cu exactitate tot ce se va întâmpla. Dumnezeu îi provoacă pe zeii falși să încerce să prezică viitorul. Dar ei nu pot! Numai Dumnezeu cunoaște pe deplin viitorul. Isaia 42:8,9; 46:9,10
Lecția de săptămâna trecută a fost despre discuția pe care a avut-o Isus cu ucenicii după ce a vizitat pentru ultima dată templul. Ceea ce le-a spus a lăsat o așa impresie asupra lor, încât cuvintele Sale au fost înregistrate pe paginile a trei din cele patru evanghelii – Matei 24, Marcu 13 și Luca 21. Ideea că templul avea să fie distrus a venit ca o surpriză pentru ucenici. Uimiți, ascultau ce le spunea Isus. Dar aceasta nu era prima ocazie în care Isus vorbea despre viitor. Cu doar câteva zile înainte, El dăduse Ierusalimului un avertisment foarte trist. Luca 19:41-44
De ce le-a spus Isus atât de târziu ucenicilor Săi despre ce avea să se întâmple? De ce nu i-a avertizat cu mult timp înainte?
Pentru că orașul nu ar fi trebuit să fie distrus. Nu trebuia să se întâmple așa! Isus iubea pe poporul Său și așteptase foarte mult, dând fiecăruia șansa de a alege să creadă și să-L accepte. A tot sperat ca preoții, conducătorii, cărturarii, fariseii și toți evreii să se întoarcă de la păcatele lor. Matei 23:37 Dar, după ce au făcut alegerea finală de a-L respinge, Isus le-a spus cu tristețe ce avea să se întâmple. Versetul 38
Aplicație: Aceasta este o lecție și pentru tine. Niciunul dintre noi nu trebuie să-L respingă pe Dumnezeu și să fie pierdut. Isus face tot ce se poate face pentru a te încuraja să-L urmezi, dar El nu te va obliga să I te supui. Depinde de tine ce alegi.