[vineri, 29 aprilie] Un gând de încheiere

 

 

Citește capitolul 10, „Turnul Babel”, din cartea „Patriarhi și profeți”, de Ellen G. White.

 

„Turnul acesta magnific, ajungând până la cer, trebuia să reprezinte un monument al puterii și înțelepciunii constructorilor lui, perpetuând faima lor până la cele din urmă generații. Locuitorii din câmpia Șinear nu credeau în legământul lui Dumnezeu că nu va mai aduce alt potop pe pământ. Mulți dintre ei negau existența lui Dumnezeu și puneau potopul pe seama unor cauze naturale. Alții credeau într-o Ființă supremă și credeau și că Ea a fost cea care a nimicit lumea dinainte de potop, dar inima lor, ca și aceea a lui Cain, s-a revoltat împotriva acestei Ființe. Unul dintre scopurile urmărite prin construirea turnului era și acela de a avea un loc de scăpare în eventualitatea unui alt potop. Construcția urma să aibă o înălțime mult mai mare decât fusese nivelul apelor potopului, iar ei credeau că în felul acesta vor fi în afara oricărui pericol. Iar prin faptul că aveau să fie în stare să se înalțe până la nori, ei sperau că vor putea descoperi cauzele potopului. Întregul demers avea ca scop să înalțe și mai mult mândria proiectanților lui și să abată de la Dumnezeu mintea generațiilor viitoare și să le ducă la idolatrie” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, pp. 118, 119).

Post-ul [vineri, 29 aprilie] Un gând de încheiere apare prima dată în Studiu Biblic.