[marți, 22 februarie] Dispariția prejudecăților

La mijlocul verii din anul 1852, un unchi de-al meu a suferit un atac violent de febră și friguri. M-a chemat la el și mi-a zis: „John, doresc să-mi citești capitolul cinci din Iacob”, ceea ce am și făcut.

„Cred că”, a adăugat după aceea, „dacă o să-i chemi pe frații Boughton și Morehouse să ni se alăture în rugăciune și o să mă ungi cu untdelemn, Domnul mă va vindeca de această febră și o să mă fac bine. Vrei să-i chemi?” Am făcut întocmai și acești doi frați au venit imediat. Am urmat indicațiile din Iacob și unchiul meu a scăpat complet de febră, iar camera s-a umplut de prezența Domnului.

Câteva săptămâni mai târziu, am aflat că la Parma fusese un pastor adventist de ziua a șaptea și că acum mulți adventiști credeau că Statele Unite era fiara cu două coarne și, de asemenea, începuseră să țină Sabatul zilei a șaptea. Unii adventiști de ziua întâi au încercat să-mi umple mintea cu prejudecăți împotriva păzitorilor Sabatului, spunându-mi că aceștia, când se adună la un loc, țipă și răcnesc, dând dovadă de un fanatism zgomotos imens.

M-am rugat mult în privința acestei chestiuni. Apoi, într-o noapte, am visat că mă aflam la o întâlnire adventistă ținută la Rochester. Camera avea pereți joși și afumați, fiind și slab luminată și neaerisită. Am recunoscut câțiva pastori, printre care Joseph Marsh, J.B. Cooke și O.R.L. Crosier. Oamenii nu doar că erau confuzi, dar păreau chiar triști și descurajați. Pe măsură ce unii pastori se ridicau și vorbeau, se părea că predica lor îi buimăcea pe ascultători.

În timp ce mă gândeam la această situație, s-a deschis o ușă aflată direct în fața mea, ce dădea într-o cameră mult mai mare, cu pereți înalți și tavan alb, curat. Camera era bine luminată și aerisită, și totul avea un aspect de voioșie. Oamenii dinăuntru țineau Biblia în mâini și păreau să sărbătorească adevărurile ei cu o mare satisfacție. În capătul îndepărtat al camerei atârna o planșă diferită de oricare alta, cum nu mai văzusem înainte. Pe aceasta era desenat un sanctuar evreiesc, precum și fiara cu două coarne. Într-o laterală a planșei stătea un bărbat înalt, a cărui fizionomie indica seriozitate, dedicare și sinceritate. În adunare erau frați din Parma și Hamlin.

Am visat că m-am ridicat și am spus: „O să ies din camera aceasta și o să mă duc în cealaltă.” Am început să mă gândesc la contrastul imens dintre cele două încăperi și m-am trezit profund impresionat că în curând o să primesc o mare lumină privind subiectele sanctuarului și al fiarei cu două coarne.

Câteva zile mai târziu, fratele Orton din Rochester mi-a spus: „Frații de ziua a șaptea țin o întâlnire la adresa Mt. Hope Ave, nr. 124. Hai să mergem și noi la una din întâlnirile lor!”

„Nu! N-am să merg”, am răspuns.

„Dar ai o datorie de îndeplinit”, mi-a spus. „Unii din grupul vostru s-au alăturat adventiștilor sabatarieni și trebuie să-i scapi de această erezie. Îți dau o ocazie să vorbești la întâlnirea lor. Pregătește-ți textele și poți să le arăți în două minute că Sabatul a fost abolit.” Așa că, însoțit de încă șapte adventiști de ziua întâi, am participat la o întâlnire.

Când am intrat în încăpere, ei se aflau în mijlocul unei mărturii. Nu exista nicio demonstrație fanatică și zgomotoasă; mărturiile erau prezentate calm și într-un mod sensibil, însoțite de lacrimi. Am fost foarte impresionat de acea atmosferă așa de cerească. Apoi, a ieșit în față Harvey Cottrell, din Mill Grove, care avea o figură ce strălucea de dragostea lui Dumnezeu. „Lăudat să fie Domnul pentru bunătatea Sa față de mine! Am venit aici joia trecută, nerăbdător să particip la întâlniri, dar am petrecut tot timpul acesta în pat,
doborât de febră. La cererea mea, frații au urmat instrucțiunile din Iacob și m-au uns cu untdelemn, s-au rugat pentru mine și m-am vindecat. Lăudat să fie Domnul!”

Prin această declarație simplă și liniștită, Duhul Domnului a umplut camera. Exact cum s-a întâmplat cu unchiul meu, mi-am spus. Prejudecata pe care o aveam s-a transformat repede în convingerea că acești oameni aveau binecuvântarea Domnului cu ei.

Privind prin încăpere, am văzut atârnând în fața mea o planșă identică cu cea pe care o văzusem în visul meu. Fratele J.N. Andrews s-a ridicat ca să vorbească și l-am recunoscut și pe el.

„M-am pregătit să vorbesc despre un anumit subiect”, a început să zică, „dar în timpul întâlnirii sociale mintea mea s-a îndreptat spre un altul. Este voința Domnului să vorbesc despre versetele în care se presupune că suntem învățați că Cele Zece Porunci au fost anulate la cruce.”

Fratele Andrews nu știa cine sunt. Nimeni nu-i adresase niciun cuvânt de când intrasem în încăpere.