[duminică, 9 ianuarie]

SECȚIUNEA II

În plus față de minunatul cadru oferit pentru dezvoltarea noastră spirituală și de facultățile incredibile încorporate în natura noastră, Dumnezeu a pus bazele unei biserici care să ne atragă la El. Datoria și privilegiul bisericii este să transmită mesajul Evangheliei tuturor oamenilor.

Acesta este unul din aspectele fascinante ale planului de mântuire – faptul că în loc să aleagă îngeri pentru a spune istoria crucii, Dumnezeu a ales oameni să facă lucrul acesta, deși aceștia sunt supuși acelorași slăbiciuni și ispite precum cei pe care caută să-i salveze. Vă amintiți cum Dumnezeu a trimis un înger la Cornelius, nu ca să-i predice Evanghelia, ci ca să-i spună cum să-l găsească pe Petru? În același fel, îngerul nu i-a explicat Evanghelia famenului etiopian, ci l-a vizitat pe Filip și i-a poruncit să meargă pe drumul unde avea să-l găsească pe acest căutător al adevărului.

Într-adevăr, Dumnezeu a ales oamenii să-I fie reprezentanți și a organizat biserica pentru a ne ajuta să ajungem în cer. Membrii bisericii au primit porunca să împărtășească Evanghelia cu noi, iar apoi, după ce am trăit pe pielea noastră puterea salvatoare a Evangheliei, și noi trebuie să ajutăm la răspândirea ei. „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: «Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!” (Matei 28:18-20).

Dumnezeu a oferit și daruri bisericii, astfel încât creștinii să aibă înțelepciunea și puterea de a atinge inimile oamenilor. „Și Dumnezeu a rânduit în biserică întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învățători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor și vorbirii în felurite limbi” (1 Corinteni 12:28).

Biserica mai are și alt scop. Ați observat ce se întâmplă cu un tăciune aprins odată ce este scos din foc și pus deoparte? Atunci când cărbunii încinși și roșii sunt izolați unul de altul, se răcesc imediat. Dar dacă îi țineți la un loc și îi amestecați din când în când, atunci produc flacără fierbinte. La fel și noi, cei care Îl iubim pe Isus și Îi slujim, atunci când ne adunăm la un loc, ne întărim unul pe altul. Pavel a scris în Evrei 10:24,25: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie.”

Niciunul dintre noi nu merită aceste resurse gratuite pe care Dumnezeu ni le-a oferit pentru salvarea noastră. Așadar, toate aceste lucruri reprezintă harul – daruri oferite gratuit celor ce nu le merită. Aceste daruri sunt dovada caracterului plin de milă al lui Dumnezeu și a puterii Sale de a mântui.

Prin urmare, Dumnezeu a investit multă putere și înțelepciune în salvarea noastră. Noi nu merităm nicio șansă, cu atât mai puțin o mână de ajutor. Dar în loc de aceasta, am primit numeroase manifestări ale harului, ale puterii divine și nenumărate daruri, promisiuni, provizii și invitații.

Când ne gândim la tot ce a făcut deja Dumnezeu pentru a ne salva, ne vine greu să credem că cei mai mulți dintre oameni nu vor fi mântuiți. În secțiunea următoare, vom afla de ce.