[vineri, 31 decembrie] Sentința Sinedriului
Text de studiu: Luca 22:66-71
Isus a fost condamnat de Sinedriu vineri dimineața devreme, dar nu toți membrii consiliului fuseseră prezenți. De asemenea, era împotriva legii să condamne pe cineva noaptea.
Prin urmare, întregul consiliu s-a reunit în zori pentru a-L judeca pe Isus. În timpul procesului de noapte, El afirmase că era Mesia, iar ei sperau că avea să repete acest lucru și, astfel, toți să audă. Apoi aveau să-I răstălmăcească cuvintele în așa fel încât să pară că uneltise împotriva guvernului roman. Cum a răspuns Isus? Luca 22:66-70
Astfel, Sinedriul L-a condamnat pe Isus la moarte. Ce au spus ei? Versetul 71 Aproape își atinseseră obiectivul. Nu le mai rămânea decât să-l facă pe Pilat, guvernatorul roman, să-și dea acordul pentru pedeapsa cu moartea și apoi Îl puteau ucide.
Când mulțimea a auzit decizia consiliului, reacția a fost chiar mai rea decât înainte. Ei s-au năpustit asupra lui Isus ca o haită de animale sălbatice. Dacă păgânii soldați romani nu i-ar fi oprit, L-ar fi sfâșiat.
Din moment ce nimeni nu dovedise că se făcea vinovat de vreo infracțiune, romanii erau furioși pe felul în care se purta mulțimea cu Isus. De asemenea, le-au amintit liderilor religioși că era împotriva propriei lor legi să condamne o persoană, bazându-se doar pe mărturia acelei persoane.
Acest lucru i-a calmat puțin, dar nu pentru mult timp. Preoții și conducătorii s-au alăturat mulțimii, insultându-L şi lovindu-L pe Isus. L-au scuipat şi L-au bătut. L-au ofensat în fel şi chip. După ce I-au aruncat o haină veche pe cap, au început să-L lovească. Apoi I-au strigat: „Prorocește, Hristoase! Cine este cel care Te-a lovit?”
Aplicație: Îngerii au notat fiecare privire, cuvânt și faptă jignitoare la adresa lui Isus. Fiecare persoană care nu s-a pocăit după aceea va da piept, într-o zi, cu aceste informaţii. Te-ai ruşina de ce au notat îngerii despre înfăţişarea, cuvintele şi faptele tale de astăzi? 2 Corinteni 5:10 Există ceva în trecutul tău pentru care ai vrea să ceri iertare? 1 Ioan 1:9