[marți, 21 decembrie] Suferințele lui Hristos

De curând, am fost trezită din somn, în timpul nopții, și mi s-a dat o viziune a suferințelor îndurate de Hristos pentru oameni. Sacrificiul Său, batjocura și ridiculizarea pe care le-a primit din partea oamenilor răi, agonia Lui din Ghetsimani, trădarea și crucificarea Lui – toate mi-au fost viu prezentate.

L-am văzut pe Hristos în mijlocul unei mari mulțimi de oameni. El căuta să le impresioneze mintea cu învățăturile Lui, dar ei Îl disprețuiau și Îl respingeau. Oamenii îngrămădeau asupra Lui insulte. M-am întristat foarte mult când am privit această scenă. M-am rugat lui Dumnezeu: „Ce este de făcut cu această adunare de oameni? Niciunul nu va renunța la părerea înaltă despre sine, ca să-L caute pe Domnul ca un copilaș? Niciunul nu-și va zdrobi inima înaintea lui Dumnezeu în pocăință și în mărturisire?”

Mi-a fost înfățișată agonia lui Hristos în Grădina Ghetsimani, când tainicul pahar tremura în mâna Răscumpărătorului. „Tată, dacă este cu putință”, S-a rugat El, „depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26:39). În timp ce Se ruga Tatălui, mari picături de sânge cădeau de pe fața Sa pe pământ. Elementele
întunericului erau adunate în jurul Mântuitorului, ca să-I descurajeze sufletul.

Ridicându-Se de la pământ, Hristos S-a întors în locul în care îi lăsase pe ucenici, după ce îi îndemnase să vegheze și să se roage împreună cu El, ca să nu fie biruiți de ispită. Voia să vadă dacă ei I-au înțeles agonia; avea nevoie de simpatia lor omenească. Dar i-a găsit dormind. De trei ori S-a dus astfel la ei și, de fiecare dată, ei dormeau. De trei ori S-a rugat Mântuitorul: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta”. Acum, soarta lumii atârna în balanță. Dacă El ar fi refuzat să bea paharul, urmarea ar fi fost ruina veșnică a neamului omenesc. Dar un înger din cer L-a întărit pe Fiul lui Dumnezeu să accepte paharul și să bea suferința lui amară. Cât de puțini sunt aceia care își dau seama că toate acestea au fost îndurate pentru ei personal! Cât de puțini spun: „Aceasta a fost pentru mine, ca eu să-mi pot forma un caracter pentru viața nemuritoare care va urma”.

În timp ce aceste lucruri îmi erau prezentate atât de viu, m-am gândit că niciodată nu voi fi în stare să prezint înaintea poporului acest subiect așa cum este el și v-am dat doar o slabă expunere a ceea ce mi-a fost arătat. Când m-am gândit la paharul acela care tremura în mâinile lui

Hristos, când mi-am dat seama că El ar fi putut să refuze să-l bea și ar fi putut să lase lumea să piară în păcatul ei, am promis că fiecare energie din viața mea va fi devotată lucrării de a câștiga suflete pentru El. Hristos a venit pe pământ să sufere și să moară pentru ca, prin credința în El și prin însușirea meritelor Lui, noi să putem deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu. A fost planul Mântuitorului ca, după ce Se va înălța la cer pentru a deveni Mijlocitorul omului, urmașii Săi să ducă mai departe lucrarea pe care a început-o El. N-ar trebui ca omul, ca unealtă în mâna lui Dumnezeu, să manifeste un interes special în a le duce lumina soliei Evangheliei celor care stau în întuneric? Puțini sunt dispuși să meargă până la marginile pământului, ca să ducă lumina adevărului oamenilor de acolo, dar Dumnezeu cere ca fiecare suflet care cunoaște adevărul să caute să-i câștige și pe alții la dragostea de adevăr.

Dacă nu suntem dispuși să facem sacrificii deosebite pentru a salva sufletele care sunt gata să piară, cum putem fi socotiți vrednici de a intra în cetatea lui Dumnezeu? […]

Dacă nu simțiți că este o onoare să fiți părtași la suferințele lui Hristos, dacă nu simțiți în suflet nicio povară pentru cei care sunt gata să piară, dacă nu sunteți dispuși să sacrificați ca să economisiți mijloace pentru lucrarea care trebuie să fie făcută, nu va fi loc pentru voi în Împărăția lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim părtași la suferințele lui Hristos și la tăgăduirea Sa de Sine, la fiecare pas. Avem nevoie ca Spiritul lui Dumnezeu să Se odihnească asupra noastră și să ne conducă la un continuu sacrificiu de noi înșine. – „Mărturii pentru biserică”, vol. 9, pp. 101-104