[miercuri, 17 noiembrie] Încercând să-L prindă pe Isus
După ce au trecut pe lângă smochinul uscat în acea marți dimineață, Isus și ucenicii Lui au mers mai departe la Ierusalim și au intrat în curtea templului. Acolo erau preoții cei mai de seamă și cărturarii care încercaseră cu o zi înainte să îi oprescă pe copii să-L mai laude pe Isus ca fiind „Fiul lui David” (Matei 21:15).
Isus arătase o așa autoritate la templu, încât preoții cei mai de seamă și alții credeau că acționează ca un rege. Luni nu putuseră să-i oprescă pe copii să-L laude ca pe un rege. Așa că ei au convocat marți dimineața o întâlnire a consiliului lor – Sinedriul.
La acea reuniune au decis ca să-I adreseze întrebări capcană lui Isus, iar răspunsurile să poată fi folosite împotriva Sa. Dacă Îl puteau determina să susțină că El era Fiul lui Dumnezeu, aveau să-L acuze de blasfemie. Puteau astfel să spună că El era un om care pretindea a fi Dumnezeu. Ioan 10:33
Isus a fost întotdeauna Dumnezeu, desigur (Ioan 1:1,2,14). Dar această afirmație a Sa era considerată blasfemie de către acei lideri religioși, iar pedeapsa pentru blasfemie era moartea. Leviticul 24:16
Așadar, crezând că planul era bine pus la punct, mai marii preoților și bătrânii au mers în curtea templului unde Isus îi învăța deja pe oameni După ce L-au întrerupt, ce întrebări i-au pus? Care a fost răspunsul Lui? Matei 21:23-27
Dacă acei lideri ar fi fost de acord că lucrarea lui Ioan Botezătorul era din cer, ei ar fi recunoscut că ceea ce spusese el era adevărat. Acesta a fost motivul pentru care au refuzat să răspundă la întrebarea lui Isus, pentru că Ioan Botezătorul Îl numise „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Ioan 1:29
Aplicație: Acei lideri religioși vicleni au fost prinși chiar în capcana pe care o întinseseră pentru Isus. Aduți aminte de asta și niciodată nu întinde capcane pentru alții.