Ediția instructori – st. 7

 

Obiective

 

La nivelul cunoştinţelor: Membrii grupei să remarce că onestitatea faţă de Dumnezeu le aduce simţământul plăcut al integrităţii personale şi îi ajută să ducă o viaţă plină de credinţă.

La nivelul sentimentelor: Să experimenteze personal libertatea emoţională adusă de integritate şi să se bucure de experienţele pe care li le oferă încrederea în Dumnezeu.

La nivel practic: Să decidă să returneze zecimea pentru toate motivele menţionate mai sus.

 

SCHIŢA STUDIULUI

 I. Cunoştinţe: Să avem credinţa de a fi oneşti în toate lucrurile

1. De ce este important să fim cinstiţi chiar şi în lucrurile mărunte ale vieţii?
2. Ce relaţie există între onestitate şi o viaţă clădită pe încredere (credinţă)?
3. Ce legătură există între practica aducerii zecimii şi conceptele de onestitate şi încredere(credinţă)?

 II. Sentimente: Libertate prin onestitate şi încredere

1. În ce fel ne ajută onestitatea să avem o conştiinţă curată?
2. Cum poate practica aducerii zecimii să întărească atmosfera de credinţă şi de dependenţă de Dumnezeu?

 

III. Practic: Zecimea – repetiţia e mama învăţăturii

1. Care sunt beneficiile spirituale şi practice ale returnării corecte a zecimii?
2. De ce nu este bine să aducem zecimea doar atunci când ne convine?
3. Ce legătură există între practica aducerii zecimii şi redeşteptare şi reformă?

 

Rezumat: Practica de înapoiere corecte a zecimii datează din timpul patriarhilor şi a fost susţinută de Isus Hristos. Ea le oferă credincioşilor de astăzi privilegiul de a conlucra cu Dumnezeu.

 

PAŞII ÎNVĂŢĂRII

 

Motivare

Pasajul central: Leviticul 27:30.

 

Ideea de bază. Onestitatea faţă de Dumnezeu prin practica aducerii zecimii este dovada încrederii în El şi le oferă credincioşilor ocazia nelimitată de a avea o părtăşie mai profundă cu Dumnezeu.

Prezintă în grupă istoria cu văduva din Sarepta pentru a arăta că Dumnezeu răsplăteşte credinţa celor care se încred în El. O văduvă, o păgână, care are de crescut un copil, adună câteva vreascuri să pregătească ultima masă pentru ea şi copil: o turtă făcută dintr-un pumn de făină şi puţin ulei. E vreme de secetă şi de foamete.

Atunci apare profetul Ilie. Îi cere văduvei o favoare – puţină apă într-un vas; apoi o a doua favoare, aparent lipsită de sensibilitate: „Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis! Numai pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă şi adu-mi-o, pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău” (1 Împăraţi 17:13, sublinierea autorului).

Cererea lui este însoţită totuşi de o promisiune: „Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului»” (1 Împăraţi 17:14). Văduva din Sarepta a acţionat prin credinţă şi a făcut aşa cum i-a spus Ilie. Iar Dumnezeu i-a onorat credinţa, împlinindu-Şi promisiunea de a o susţine pe ea şi pe fiul ei. Isus a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6:33). Studiul de săptămâna aceasta este tot un apel de a căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu prin returnarea cinstită a zecimii şi însoţeşte apelul cu promisiunea divină care ne întăreşte credinţa.

 

Discuţie introductivă. Invită unul sau doi membri ai grupei tale să relateze o experienţă a unei persoane care se gândea că nu putea returna zecimea, dar care, acţionând prin credinţă, a returnat-o şi a fost răsplătită de Dumnezeu după credincioşia Sa.

 

Aprofundarea studiului

Credincioşia lui Dumnezeu este neîndoielnică, dar este mereu pusă la îndoială. Însă El este dispus să Şi-o dovedească. Ba chiar bucuros, pentru că Maleahi scrie următoarele: „«Puneţi-Mă astfel la încercare», zice Domnul oştirilor, «şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare»” (Maleahi 3:10). Iar psalmistul exclamă: „Gustaţi şi vedeţi ce bun

este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmii 34:8).

Dumnezeu îi demonstrează cu bucurie fiecărei generaţii că este demn

de încredere. Şi cheamă fiecare generaţie să răspundă acestei demonstraţii,

prin returnarea cinstită a zecimii.

 

Comentariu biblic

 

O chestiune de cinste

(Recitiţi împreună în grupă Leviticul 27:30; Maleahi 3:8-12; Luca 16:10 şi Evrei 7:2-10.)

Scriptura ne spune că zecimea este „un lucru închinat Domnului” (Leviticul 27:30). Conceptul de consacrare îşi are rădăcina în cuvântul ebraic kadosh, care înseamnă „pus deoparte”. Altfel spus, anumite lucruri nu sunt destinate uzului obişnuit şi sunt puse deoparte pentru scopuri speciale sau sacre. Partea de venit numită zecime nu îi aparţine absolut deloc credinciosului. Ea este din start a lui Dumnezeu, pentru că El i-a dat această destinaţie. Nu noi o consacrăm când o aducem. Ea este consacrată, sfântă (pusă deoparte pentru scopurile lui Dumnezeu) fie că o returnăm sau nu.

Să presupunem că un trecător găseşte pe trotuar un plic cu două mii de lei. Bunul-simţ îi spune că plicul îi aparţine cuiva şi că banii trebuie returnaţi proprietarului de drept. Este doar o chestiune de cinste. Nu putem spune că găsitorul îi dăruieşte ceva proprietarului, pentru că plicul nu este al lui. La fel e şi cu zecimea: noi nu Îi dăruim lui Dumnezeu zecimea, pentru că ea este deja a Lui; noi doar Îi returnăm ce Îi aparţine, dând dovadă de integritate.

Maleahi declară: „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: «Cu ce Te-am înşelat?» Cu zeciuielile şi darurile de mâncare” (Maleahi 3:8). Când nu-I dăm lui Dumnezeu ce este al Lui, Îl înşelăm. Dar şi noi avem de pierdut cel puţin două lucruri: (1) ocazia de a ne exercita credinţa, bazându-ne pe faptul că El va binecuvânta cele nouă zecimi rămase şi (2) ocazia de a investi în „banca” cerului. Isus a spus: „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii, ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:19-21).

De discutat. Potrivit lui Maleahi, ce faptă constituie un act de înşelare a lui Dumnezeu? Prin ce alte fapte Îl înşelăm pe Dumnezeu?

 

O chestiune de credinţă

 

(Recitiţi împreună în grupă Geneza 22:1-12; 28:14-22; Luca 11:42 şi Evrei 12:2.)

Cuvântul tradus de regulă cu „credinţă” în Noul Testament, pistis, are uneori sensul de credincioşie, iar alteori de convingere. Forma verbală, pisteuein, este tradusă de obicei prin „a crede”. Practic, atât convingerea, cât şi credincioşia sunt incluse în relaţia dintre Dumnezeu şi om. Uneori, „convingerea” este înţeleasă drept încredinţare că un lucru este adevărat, iar „credinţa” este înţeleasă drept încredinţare plus încredere.

Exemplul următor ilustrează deosebirea dintre convingere şi credinţă. Un celebru acrobat, specialist în mersul pe sârmă, a întins un cablu peste cascada Niagara. O mare mulţime de oameni s-a strâns ca să vadă acest număr de acrobaţie nemaiîntâlnit. Acrobatul a întrebat cine credea că el putea traversa fără să cadă. Mulţi au ridicat mâna. Aceasta este încredinţarea că o declaraţie este adevărată. După aceea, a întrebat cine era dispus să se lase purtat de el în spate dintr-o parte în alta a cascadei. Aceasta este încredinţarea plus încrederea! Aspectul acesta din urmă ne interesează pe noi, întrucât simpla încredinţare nu duce la mântuire. Scriptura ne spune că şi demonii cred şi se înfioară (Iacov 2:19). Astfel, credinţa, cu sensul de convingere că Dumnezeu există, şi credincioşia, ca dovadă a acestei convingeri, sunt cele două feţe ale unei singure monede.

După cum spuneam deja, relaţiile nu sunt ca o stradă cu sens unic. Putem noi să ne încredem în Dumnezeu? Poate Dumnezeu să Se încreadă în noi? În privinţa zecimii, Dumnezeu iniţiază relaţia, punându-ne la încercare. El ne oferă totul (100%) şi aşteaptă să vadă dacă vom returna a zecea parte. Când returnăm zecimea, avem încrederea că, dependenţi de Dumnezeu, putem trăi din 90% cel puţin la fel de bine cât am trăi din venitul 100%, dar independenţi de El.

De discutat. Ce ne învaţă credinţa exercitată prin returnarea zecimii despre credinţa necesară pentru mântuire?

 

APLICAŢIA

 

Cât de mult te bazezi în viaţă pe ce ai în buzunar? Creştinii pretind că mântuirea este doar prin credinţă. Credincioşii susţin că eforturile noastre nu ne pot salva şi nu pot avea vreun aport la mântuire. Trebuie să ne bazăm doar pe Dumnezeu. Acesta este mesajul crucii. Totuşi, când vorbim despre finanţe, mesajul pare a fi altul: „Dumnezeu are grijă de cei care îşi poartă singuri de grijă.” Crezul multora pare a fi acesta: „Mă bazez și pe Dumnezeu, dar mai mult pe ce am în buzunar.”

 

Întrebări

1. Ce spun obiceiurile pe care le am în legătură cu zecimea despre autenticitatea vieţii mele de credinţă?
2. Se vede şi în viaţa mea credinţa exprimată prin fapte?
3. În ce fel mă poate ajuta returnarea zecimii să progresez spiritual?
4. Cum le poate stârni altora curiozitatea de a-L cunoaşte pe Isus faptul că eu aduc zecimea?
5. Ce legătură există a da zecime şi îndemnul lui Hristos de a căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6:33)?

 

ACTIVITATE

Returnarea zecimii este o decizie spirituală care presupune onestitate şi credinţă. Evrei 11 ne spune că este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu dacă nu avem credinţă. La fel, este cu neputinţă să-I fim plăcuţi dacă nu suntem oneşti. Încurajează-i pe participanţi să dea dovadă de credinţă şi onestitate.

 

Sugestii

 

Pentru cei care au deja obiceiul să aducă zecimea: Aducerea zecimii se poate transforma într-un simplu ritual. Îi cerem noi lui Dumnezeu să ne înmulţească binecuvântările şi ne aşteptăm ca El să deschidă ferestrele cerului pentru noi? Îndrăzniţi să-I cereţi lui Dumnezeu un lucru special, spre slava Numelui Său.

 

Pentru cei care nu au obiceiul să aducă zecimea: Încercaţi să aduceţi zecimea. Notaţi într-o agendă binecuvântările primite şi povestiţi-le şi altora despre ele.