[luni, 8 martie]
Să presupunem că ai vârsta minimă legală pentru a avea permis de conducere. Într-o zi, în timp ce conduci, faci accident. Acum, te afli în sala de judecată, în fața judecătorului.
„Conform acestei acuzații”, spune judecătorul pe un ton sever, „accidentul s-a întâmplat sâmbătă dimineața, la ora 11:00.
Erai într-o mașină împrumutată și mergeai cu viteză mare pe lângă un loc de joacă. Mașina ta a lovit un copil. Acum, acesta se află la spital, cu răni grave. Martorii spun că te-au văzut accelerând. Pledezi vinovat?”
Ce ai putea spune? Crezi că ar funcționa vreo scuză? Cum te-ai simți dacă judecătorul ar ști că ești un creștin care păstrează Sabatul? Unde ar fi trebuit să fii în dimineața aceea, la ora 11:00?
Amos, următorul profet mic, nu era judecător, dar mesajele sale au fost primite de la Judecătorul întregului univers. La rândul său, asemenea unui judecător, le-a transmis aceste mesaje oamenilor, fără teamă. Ba chiar a menționat unele dintre păcatele lor. Ei ar fi trebuit să pledeze vinovați în fața Judecătorului, fiindcă nu aveau nicio scuză pentru păcatele lor. Amos 2:4,5
Amos trăia în regatul lui Iuda, dar mesajele sale erau atât pentru regatul lui Israel, cât și pentru regatul lui Iuda. Casa lui se afla într-un oraș mic, numit Tecoa, care se afla la aproximativ 16 kilometri de Ierusalim, în pustiul Tecoa. Cum își câștiga el existența? Amos 7:14,15
Cu aproximativ 150 de ani înainte, Ieroboam I a făcut doi viței de aur pentru ca locuitorii din Israel să se închine la ei. El nu voia ca oamenii să meargă în Iuda pentru a se închina la Templul din Ierusalim. De atunci, oamenii au ajuns din ce în ce mai idolatri, iar în vremea lui Amos erau la fel de răi ca păgânii.
Ieroboam al II-lea era împăratul Israelului la acea vreme. Regatul său era atât de bogat, încât oamenii nu simțeau nevoia de Dumnezeu. Amos 6:3-6
Aplicație: Crezi că este periculos să fii bogat?