[luni, 15 februarie] „Pregătiți calea Domnului”



 

 

3. Cum primește poporul lui Dumnezeu mângâierea?

 

Isaia 40:1-8

„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. 2 Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” 3 Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! 4 Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele! 5 Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.” 6 Un glas zice: „Strigă!” – Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” – „Orice făptură este ca iarba şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp. 7 Iarba se usucă, floarea cade când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: 8 iarba se usucă, floarea cade, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac”.

 

Un vestitor anunță că Domnul vine să-Și arate slava. Un altul spune că, deși omul este trecător ca frunza, Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac.

 

După robie, poporul lui Dumnezeu a redobândit ce primise la Sinai: prezența lui Dumnezeu și Cuvântul Său, pe care le respinsese prin apostazie și de aceea fusese pedepsit. Acestea sunt elementele de bază ale legământului cu Dumnezeu, păstrate cu sfințenie în sanctuarul Lui (Exodul 25:8,16). Pentru că ei nesocotiseră Cuvântul Lui, Dumnezeu părăsise templul (Ezechiel 9–11), dar El S-a întors. Prezența Sa și Cuvântul Lui vrednic de încredere pentru veșnicie aduc mângâiere, eliberare și speranță.

 

4. Ce pregătire este necesară în vederea venirii Domului?

 

Isaia 40:3-5

„3 Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! 4 Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele! 5 Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.”

 

Nu se cade ca un împărat să meargă pe un drum cu denivelări, pentru venirea lui se repară drumurile. Cu atât mai mult, pentru Împăratul împăraților! Venirea lui, din Răsărit, unde a fost cu iudeii în robie ca un sanctuar pentru ei (Ezechiel 11:16), avea să necesite „reamenajări” serioase. Construirea unui drum neted, în sens literal, printre colinele accidentate de la răsărit de Ierusalim ar fi fost foarte dificilă. Dar Domnul poate preface „locurile strâmbe în locuri netede” (Isaia 42:16). Însă El nu are nevoie de un drum – El vine într-un car de heruvimi (Ezechiel 1:9-11).

 

Noul Testament aplică profeția lui Isaia la calea spirituală pregătită prin predicarea lui Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2,3) și prin botez, „botezul pocăinței spre iertarea păcatelor” (Marcu 1:4). Pregătirea căii Domnului consta în pocăință și renunțarea la păcat pentru a primi mângâierea iertării și a prezenței lui Dumnezeu. Ieremia 31:31-34 a vestit aceeași solie, pentru ca exilații din Iuda să înțeleagă natura spirituală a acestei lucrări. Celor care doresc un nou început, Dumnezeu le promite un nou legământ: „Voi pune Legea Mea în inima lor și Eu voi fi Dumnezeul lor.” Ei Îl cunosc pe El și caracterul Lui pentru că El i-a iertat.

 

Ce speranță și ce avertizare găsim în Isaia 40:6-8?

 

 

Post-ul [luni, 15 februarie] „Pregătiți calea Domnului” apare prima dată în Studiu Biblic.