[duminică, 13 septembrie]
În timp ce citești secțiunea Caz în studiu și răspunzi la întrebările de la Fișă de studiu, vei observa că e vorba de trei regi care au reacționat în mod diferit la apelurile lui Dumnezeu. Ce idei importante poți extrage din acest studiu? Ce mesaj crezi că încearcă Dumnezeu să-ți transmită?
Caz în studiu
10 Domnul i-a vorbit lui Manase şi poporului său, însă ei nu au luat aminte. 11 De aceea Domnul a adus împotriva lor pe conducătorii oştirii împăratului Asiriei, care l-au prins pe Manase în cursă, l-au ferecat cu lanţuri de bronz şi l-au dus în Babilon. 12 În strâmtorarea sa, el a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, şi s-a smerit mult înaintea Dumnezeului strămoşilor săi. 13 L-a rugat şi L-a implorat, iar El i-a ascultat cererea şi l-a întors la Ierusalim, în regatul său. Şi Manase a recunoscut că Domnul este Dumnezeu.
14 După aceea, el a construit un zid în afara Cetăţii lui David, care trecea prin valea de la apus de Ghihon, pe la Poarta Peştilor şi încercuia Ofelul – zidul era foarte înalt. A numit conducători de oştire pentru toate cetăţile fortificate din Iuda, 15 a îndepărtat zeii şi idolul din Casa Domnului, precum şi toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului şi în Ierusalim şi le-a aruncat în afara cetăţii. 16 A refăcut altarul Domnului şi a adus pe el jertfe de pace[c] şi de mulţumire. Apoi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeul lui Israel. 17 Poporul încă mai aducea jertfe pe înălţimi, dar numai Domnului, Dumnezeul lor.
18 Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul său şi cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel[d], sunt scrise în „Cronicile regilor lui Israel“. 19 Rugăciunea lui, felul în care i-a răspuns Dumnezeu la rugăciune, toate păcatele şi greşelile sale, locurile unde a zidit înălţimi şi unde a ridicat aşere şi idoli ciopliţi înainte de a se smeri, sunt scrise în „Cronicile văzătorilor[e]“. 20 Manase s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în grădina palatului său. În locul lui a domnit fiul său Amon.
21 Amon era în vârstă de douăzeci şi doi de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de doi ani. 22 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, la fel cum făcuse tatăl său, Manase. Amon a jertfit şi a slujit tuturor idolilor făcuţi de tatăl său, Manase. 23 El însă nu s-a smerit înaintea Domnului, aşa cum se smerise tatăl său, Manase, astfel că Amon acesta şi-a mărit tot mai mult vina. 24 Slujitorii lui au uneltit împotriva lui şi l-au ucis în palat, 25 dar poporul ţării i-a omorât pe toţi aceia care uneltiseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul ţării l-a făcut rege pe fiul acestuia Iosia. (2 Cronici 33:10-25)
Fisă de studiu
- Identifică și apoi încercuiește trei generații de regi menționați în acest pasaj. Apoi descrie pe scurt ce fel de oameni erau ei, conform textului Bibliei.
Manase ________________
Amon ____________________
Iosia _____________________
Care sunt cuvintele și expresiile care se repetă pe parcursul acestui pasaj? - Acest fragment are ca subiect principal: [Alege trei variante!] ascultarea de Dumnezeu; influența părinților/conducătorilor; urmările păcatului; avantajele devotamentului față de Dumnezeu; egoismul și idolatria; curajul moral.
Unii ar putea percepe pedeapsa dată de Dumnezeu lui Manase ca fiind prea aspră, dar rezultatul final a fost pocăința. Compară experiența religioasă a acestor trei regi, apoi analizează modul în care Dum- nezeu a acționat în dreptul fiecăruia dintre ei și modul cum au reac- ționat ei. La ce metode a apelat Dumnezeu ca să-ți capteze atenția atunci când te îndepărtai de El? - Care crezi că e cea mai dificilă provocare pentru un rege/conducător?
- În ce măsură părinții modelează devotamentul copiilor lor față de Dumnezeu?
- Care verset crezi că exprimă o lecție prin- cipală sau o idee esențială în această relatare?