[miercuri, 10 iunie] Judecata de cercetare

 

 

Schița profetică studiată în această săptămână a găsit multă susținere în rândul istoricilor protestanți de la Reformă încoace. Dar doar după apariția mișcării millerite, la începutul anilor 1800 profeția despre cele două mii trei sute de seri și dimineți și judecata de cercetare a fost reanalizată și studiată cu atenție.

 

5. Ce ne spun următoarele versete că are loc în cer?

 

Daniel 7:9-14

”9 Mă uitam la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile Lui, ca un foc aprins. 10 Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile. 11 Eu mă uitam mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars. 12 Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit. 13 M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. 14 I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.”

 

 

Daniel 8:14

”14 Şi el mi-a zis: ‘Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!’”

 

Daniel 8:26

”26 Iar vedenia cu serile şi dimineţile de care a fost vorba este adevărată. Tu pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.’”

 

După perioada de persecuție medievală, care s­-a încheiat în 1798, când papa a fost luat prizonier de generalul Berthier și întemnițat (Apocalipsa 13:3), Daniel 7 și 8 vorbesc despre judecată. Judecata urmează să aibă loc în cer, unde tronul a fost „așezat” (Daniel 7:10). În acest context se spune: „Iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile” (vers. 13). Aceasta este scena judecății care are loc după 1798 și înainte de revenirea lui Isus.

 

Această scenă a judecății din Daniel 7 este paralela la curățirea sanctuarului din Daniel 8:14. Se vorbește despre același lucru. Conform cu Daniel 8:14, timpul când „Sfântul Locaș va fi curățit”, în alți termeni Ziua Ispășirii, este după două mii trei sute de zile. Folosind principiul an­-zi, aceste zile reprezintă două mii trei sute de ani.

 

Punctul de început al celor două mii trei sute de ani de ani se găsește în Daniel 9:24 – cele șaptezeci de săptămâni (patru sute nouăzeci de ani) sunt „tăiate” din perioada de două mii trei sute de zile. De fapt, mulți cercetători le interpretează corect ca fiind două părți ale aceleași profeții. Daniel 9:25 ne descoperă începutul acestei perioade, „de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului”. Data pentru acest eveniment este „al șaptelea an al împăratului Artaxerxes” (Ezra 7:7), sau 457 î.Hr. Dacă adăugăm două mii trei sute de ani, ajungem la anul 1844, nu mult după 1798 și înainte de a doua venire a lui Isus. Atunci a intrat Isus în Sfânta Sfintelor și a început lucrarea Sa de mijlocire, de curățire a sanctuarului ceresc. Vezi schița de la studiul de vineri.