Săptămâna de rugăciune, Sabat dimineața – Asigurarea mântuirii

de Ellen White

Harul divin să ne transforme voinţa şi faptele!

Să prezentăm în mod distinct şi clar acest subiect: meritele făpturii create nu pot să schimbe cu nimic nici statutul nostru înaintea lui Dumnezeu şi nici darul pe care ni-l dă Dumnezeu. Dacă faptele şi credinţa cumpără darul mântuirii pentru cineva, atunci Creatorul are o obligaţie faţă de făptura creată.

Aici există posibilitatea ca ideile false să fie acceptate ca fiind adevăr. Dacă vreun om este în stare să merite mântuirea prin ceva ce ar putea face el, atunci se află pe aceeaşi poziţie pe care se află şi catolicul ce face penitenţe pentru păcatele lui. Astfel, mântuirea ar fi parţial ceva datorat nouă, ceva ce poate fi obţinut ca o răsplată care ni se cuvine. Dar, dacă omul nu poate să merite mântuirea prin niciuna dintre faptele lui bune, atunci ea trebuie să fie în totalitate prin har, primită de omul păcătos pe temeiul faptului că o acceptă şi crede în Isus. Ea este în totalitate un dar. Îndreptăţirea prin credinţă este dincolo de orice controversă. Îndată ce este stabilit definitiv faptul că meritele câştigate de omul căzut prin faptele lui bune nu-i pot obţine niciodată viaţa veşnică, orice controversă încetează.

 

Întru totul prin har

Lumina care mi-a fost dată de Dumnezeu pune acest subiect important mai presus de orice întrebare în mintea mea. Îndreptăţirea este întru totul prin har şi nu este obţinută prin nicio faptă pe care o poate săvârşi omul căzut. Acest lucru mi-a fost prezentat cu claritate. Dacă un om înstărit are bani şi proprietăţi şi Îi aduce un dar Domnului, în mintea lui pot apărea idei false care strică darul, crezând că, datorită acestui dar, el merită favoarea lui Dumnezeu şi că Domnul are obligaţia de a-l privi cu o bunăvoinţă deosebită.

Acest subiect încă nu a fost prezentat suficient de mult şi de clar. Domnul i-a încredinţat omului bunurile Sale, pe care le cere înapoi, iar omul trebuie să I le dea atunci când Providenţa îi semnalează acest fapt şi când sunt cerute de dezvoltarea lucrării Sale. Domnul a dat inteligenţa. El a dat sănătatea şi abilitatea de a aduna câştigurile pământeşti. El a creat lu- crurile de pe pământ. El Îşi manifestă puterea divină de a face să crească toate bogăţiile pământului. Acestea sunt roadele Sale, produse în ogorul Lui. El a dat soarele, norii, ploaia, care fac vegetaţia să înflorească.

În calitate de slujitori ai lui Dumnezeu, voi adunaţi secerişul Său pentru a-l folosi în vederea împlinirii nevoilor voastre în mod judicios şi păstrând echilibrul cu partea pe care o dăruiţi pentru a împlini cerinţele lui Dumnezeu. Asemenea lui David, puteţi să spuneţi: «Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem» (1 Cronici 29:14). Prin urmare, meritul făpturii create nu poate consta în faptul de a-I înapoia Domnului ce este al Său, deoarece a fost dintotdeauna dreptul Său să ceară ca bunurile Lui să  e folosite aşa cum îndrumă providenţa Sa.

 

Pierderea privilegiilor oferite de Dumnezeu

Prin răzvrătire şi prin apostazie, omul a pierdut favoarea lui Dumnezeu, şi nu nişte drepturi proprii, pentru că el nu putea să aibă nicio valoare, cu excepţia celei acordate prin Fiul iubit al lui Dumnezeu. Această idee trebuie să fie înţeleasă. Omul a pierdut acele privilegii pe care Dumnezeu, în mila Sa, i le-a oferit ca pe un dar, ca pe o comoară încredinţată spre a fi folosită pentru înaintarea lucrării Sale, pentru slava Sa şi pentru binele făpturilor pe care le făcuse. În clipa în care a refuzat să asculte de Legile Împărăţiei lui Dumnezeu, lucrarea mâinilor lui Dumnezeu a ajuns necredincioasă faţă de guvernarea lui Dumnezeu şi s-a făcut întru totul nevrednică de toate binecuvântările cu care o favorizase Dumnezeu.

Aceasta a fost poziţia neamului omenesc după ce omul s-a despărţit de Dumnezeu prin păcătuire. După aceea, el nu a mai avut drept la nicio gură de aer, la nicio rază de soare sau la nicio firimitură de hrană. Omul nu a fost nimicit, pentru că Dumnezeu l-a iubit atât de mult, încât L-a dăruit pe Fiul Său iubit, ca să sufere pedeapsa nelegiuirii omului. Domnul Hristos S-a oferit să devină înlocuitorul şi garantul omului, pentru ca, prin harul Său fără egal, omul să poată avea încă o posibilitate de încercare – o a doua probă – în care experienţa lui Adam şi a Evei este o avertizare de a nu călca Legea lui Dumnezeu, aşa cum au făcut-o ei. Atâta vreme cât se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu exprimate prin darul luminii soarelui şi al hranei, partea omului este să se închine înaintea lui Dumnezeu ca semn al recunoaşterii pline de mulţumire a faptului că toate lucrurile vin de la Dumnezeu. Orice bun care Îi este înapoiat lui Dumnezeu Îi aparţine de drept, pentru că El este cel care l-a dat.

Omul a călcat Legea lui Dumnezeu, iar prin Răscumpărătorul i-au fost date făgăduinţe noi, făcute pe un temei diferit. Toate binecuvântările trebuie să vină printr-un Mijlocitor. Acum, fiecare membru al familiei omeneşti este dat întru totul în mâinile lui Hristos şi orice ar avea în viaţa aceasta – fie că este darul banilor, al caselor, al pământului, al capacităţii de gândire, al puterii fizice, al talentelor intelectuale –, precum şi binecuvântările vieţii veşnice îi sunt date în proprietate ca fiind nişte comori ale lui Dumnezeu care trebuie să fie folosite cu credincioşie pentru binele oamenilor. Fiecare dar are sigiliul crucii şi poartă chipul şi semnătura lui Isus Hristos. Toate lucrurile vin de la Dumnezeu. De la binele cel mai mic şi până la binecuvântarea cea mai mare, toate se revarsă pe o singură Cale – o mijlocire supraomenească, stropită cu acel sânge care este de o valoare ce întrece orice estimare, pentru că în Fiul Său a fost chiar viaţa lui Dumnezeu.

Prin urmare, niciun om nu-I poate da lui Dumnezeu ceva care să nu fie deja al Său. Reţineţi acest gând: «Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem» (2 Cronici 29:14). Trebuie să prezentăm oamenilor acest gând oriunde mergem – că noi nu avem nimic, nu putem oferi nimic de valoare, prin fapte sau credinţă, fără să-l fi primit mai întâi de la Dumnezeu, nu avem niciun lucru pe care El să nu poată oricând să pună mâna şi să spună: Acestea sunt ale Mele – daruri, binecuvântări şi înzestrări pe care ţi le-am încredinţat, nu ca să te îmbogăţeşti, ci ca să le foloseşti cu înţelepciune pentru binele lumii.

 

Totul este de la Dumnezeu

Întreaga creaţie Îi aparţine lui Dumnezeu. Dacă Domnul l-ar neglija pe om, ar putea să i se oprească îndată răsuflarea. Tot ce este şi tot ce are el depinde de Dumnezeu. Întreaga lume este a lui Dumnezeu. Casele omului, realizările personale, tot ce este valoros sau strălucitor, totul i-a fost dat de Dumnezeu. Toate darurile lui Dumnezeu trebuie să-I fie înapoiate prin ajutorul dat la cultivarea inimii omului. Darurile cele mai splendide pot fi aşezate pe altarul lui Dumnezeu, iar oamenii Îl vor lăuda şi Îl vor înălţa pe Cel care li le-a dat pentru generozitatea Sa. De ce? «Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem” (2 Cronici 29:14). Nicio faptă nu-l poate face pe om să merite iubirea iertătoare a lui Dum- nezeu, dar iubirea lui Dumnezeu care umple sufletul îl va determina să facă acele lucruri care au fost cerute întotdeauna de Dumnezeu şi pe care omul le va îndeplini cu plăcere. El face doar ce a fost dintotdeauna dator să facă.

 

Îngerii lui Dumnezeu din cer care nu au căzut niciodată împlinesc fără încetare voia Sa. În îndeplinirea misiunilor lor pline de milă şi în tot ce fac pentru lumea noastră, atât pentru cei drepţi, cât şi pentru cei nedrepţi, pentru a călăuzi şi apăra lucrarea mâinilor lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, îngerii pot să spună cu adevărat: «Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem.» Oh, dacă ochiul omenesc ar putea să prindă crâmpeie din slujirea îngerilor, dacă imaginaţia ar putea să atingă şi să contemple slujirea bogată şi plină de slavă a îngerilor lui Dumnezeu şi luptele în care se angajează ei în favoarea omului pentru a-l proteja, a-l conduce, a-l câştiga şi a-l scoate din capcanele lui Satana, cât de diferite ar fi comportamentul şi sentimentul religios! (…)

 

Putere supranaturală pentru fapte supranaturale

Motivul pentru care atât de mulţi nu reuşesc să fie nişte lucrători plini de succes este că, în loc să depindă întru totul de Dumnezeu, ei acţionează ca şi când Dumnezeu ar depinde de ei şi ca şi când ei ar fi cei care să-I recomande lui Dumnezeu ce să aleagă să facă prin ei. Aceşti lucrători depind tot timpul de puterile proprii şi de puterile fraţilor lor. Ei sunt înguşti la minte şi judecă mereu în conformitate cu înţelegerea lor limitată. Ei au nevoie să fie susţinuţi, deoarece nu au nicio putere de sus.Dumnezeu ne dă un trup, putere mintală, timp şi ocazii în care să lucrăm. El cere ca totul să fie pus la lucru. Când omenescul şi divinul se unesc, puteţi realiza o lucrare la fel de durabilă ca veşnicia. Dacă oamenii cred că Domnul a făcut o greşeală în ce priveşte situaţia lor personală şi îşi stabilesc propria lucrare, se vor confrunta cu dezamăgirea.

«Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu» (Efeseni 2:8). Iată adevărul care, dacă nu închideţi ochii în faţa luminii, vă va descoperi acest subiect şi vă va face să-l înţelegeţi. Viaţa veşnică este un dar infinit. Acest fapt o aşază dincolo de posibilităţile noastre de a o câştiga, deoarece este nemărginită. Este absolut necesar să fie un dar. Deoarece este un dar, ea trebuie să fie primită prin credinţă, mulţumirea şi lauda fiindu-I aduse lui Dumnezeu. O credinţă puternică nu va conduce pe ni- meni la fanatism sau la atitudinea robului leneş. Puterea amăgitoare a lui Satana îi determină pe oameni să privească la ei înşişi, în loc să privească la Domnul Isus. Dacă slava Domnu-

lui va ajunge să fie răsplata noastră, neprihănirea lui Hristos trebuie să meargă înaintea noastră. Dacă împlinim voia lui Dumnezeu, vom putea primi în dar mari binecuvântări de la El, însă nu datorită vreunui merit al nostru, pentru că meritul nu are nicio valoare. Când îndepliniţi lucrarea lui Hristos, Îl onoraţi pe Dumnezeu şi ajungeţi mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit şi Şi-a dat viaţa pentru noi, ca să avem viaţa şi mântuirea în Isus Hristos.

Articolul acesta redă un fragment din cartea Credinţa şi faptele, ed. 2005, pp. 13–17, 21–22. Adventiştii de ziua a şaptea consideră că Ellen G. White (1827–1915) a manifestat darul biblic al profeţiei de-a lungul celor 70 de ani ai săi de activitate publică.

 

Întrebări pentru meditație și discuție:

1. Ce relaţie există între credinţa şi faptele omului şi harul și răscumpărarea divină?
2. Cum putem obține asigurarea mântuirii?
3. Ce putem să-I aducem lui Dumnezeu atunci când acceptăm invitaţia harului Său? Ce putem face pentru Dumnezeu după ce ne consacrăm Lui?