[marţi, 26 mai] Geneza şi miturile Antichităţii

 

 

Departe de a fi dependentă de miturile păgâne antice despre creațiune, Geneza pare să fi fost scrisă într­-un mod care le respinge și Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind Creatorul.

 

4. Cum sunt descrise entităţile care apar în ziua a patra şi funcţiile lor?

 

Geneza 1:14-19

”14 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii 15 şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost. 16 Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare, ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. 17 Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul, 18 să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 19 Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.”

 

Termenii „soarele” și „luna” au fost evitați cu atenție deoarece, în ebraică, aceste denumiri îi desemnau pe zeii soarelui și ai lunii din Orientul Apropiat și din Egipt (sau erau foarte apropiați ca nume). Folosirea termenilor „luminătorul cel mare” și „luminătorul cel mic” arătau că aceste corpuri cerești au fost create cu un scop precis, „să fie niște semne care să arate vremurile, zilele și anii” și să „lumineze pământul” (Geneza 1:14,15). Cu alte cuvinte, textul ne arată foarte clar că soarele și luna nu erau zei, ci lucruri create cu funcții naturale specifice, așa cum le percepem și noi astăzi.

 

5. Cât de personal S-a implicat Dumnezeu în crearea lui Adam şi a Evei?

 

Geneza 2:7

”7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”

 

Geneza 2:18-24

”18 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” 19 Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească, şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare acela-i era numele. 20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului, dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. 21 Atunci, Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23 Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie’[a], pentru că a fost luată din om.” 24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.”

 

Miturile orientale antice prezintă în mod unanim crearea omului ca o idee care a venit mai târziu, un rezultat al încercării de a­-i ușura pe zei de munca lor prea asiduă. Această noțiune mitică este contrazisă de ideea biblică conform căreia omul trebuia să conducă lumea ca locțiitor al lui Dumnezeu. Nimic din facerea omului nu a fost un gând venit mai târziu. Textul biblic ne indică faptul că acesta a fost punctul culminant al creațiunii, arătându­-ne chiar mai hotărât cât de diferite sunt celelalte relatări de cea biblică.

 

Geneza ne prezintă astfel o corectură a miturilor din lumea veche. Moise a folosit anumiți termeni și anumite idei incompatibile cu conceptele păgâne. El a făcut acest lucru exprimând clar și simplu perspectiva biblică asupra realității și a rolului și scopului lui Dumnezeu în facerea lumii.

 

Cu mii de ani în urmă, relatarea biblică despre facerea lumii mergea împotriva culturii de la acea vreme. Astăzi, relatarea biblică despre facerea lumii merge împotriva culturii actuale. De ce nu ar trebui să ne surprindă acest lucru?