[luni, 27 aprilie] Unitatea Scripturii
Apostolii scriu că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16) și că „nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:20,21). Cu Dumnezeu ca autor suprem al Bibliei, putem fi siguri că există unitate și o armonie fundamentală între părțile Scripturii în privința învățăturilor-cheie pe care le prezintă.
2. De ce este importantă unitatea Bibliei pentru credinţa noastră?
Tit 1:9
”…să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici.”
2 Timotei 1:13
”Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.”
Doar pe baza unității interne, unitate care derivă din sursa divină de inspirație, poate funcționa Scriptura ca propriul său interpret. Dacă Scriptura nu ar avea o unitate atotcuprinzătoare în învățăturile sale, atunci nu am putea ajunge la armonie în privința doctrinelor cu privire la orice subiect. Fără unitatea Bibliei, biserica nu ar avea niciun mijloc de a distinge adevărul de rătăcire și de a respinge erezia. Nu ar exista nicio bază pentru aplicarea măsurilor disciplinare sau pentru corectarea abaterilor de la adevărul lui Dumnezeu. Scriptura și-ar pierde puterea convingătoare și eliberatoare.
Domnul Isus și autorii biblici au crezut în unitatea Scripturii, unitate care are la bază originea ei divină. Putem observa acest lucru în faptul că ei obișnuiau să citeze din mai multe cărți ale Vechiului Testament, considerând că toate sunt egale și au aceeași greutate (Romani 3:10-18; aici Pavel folosește pasaje din Eclesiastul [7:20], Psalmii [14:2,3; 5:9; 10:7] și Isaia [59:7,8]).
Autorii Bibliei au privit Scriptura ca pe un întreg coerent, inseparabil, în care temele importante sunt dezvoltate în amănunt. Nu există dezacord între Vechiul și Noul Testament. Noul Testament nu prezintă o Evanghelie sau o religie nouă. Vechiul Testament este dezvoltat în Noul Testament și Noul Testament este construit pe temelia Vechiului Testament. Prin urmare, cele două Testamente au o relație de reciprocitate în care unul îl luminează pe celălalt.
Unitatea Scripturii mai implică și faptul că, atunci când studiem un subiect biblic, nu trebuie să încercăm să ne bazăm învățătura doar pe câteva afirmații izolate, ci trebuie analizată toată Scriptura (Tota Scriptura).
Ce ar trebui să facem când descoperim texte sau idei în Biblie care par să se contrazică? Cum putem rezolva aceste dileme?
