Nu muta vechile hotare puse de părinții tăi
Samson s-a coborât la Timna şi a văzut acolo o femeie din fetele filistenilor. Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său şi mamei sale şi a zis: „Am văzut la Timna o femeie din fetele filistenilor; luaţi-mi-o acum de nevastă.” Tatăl său şi mama sa i-au zis: „Nu este nicio femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiaţi împrejur?” Şi Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.” (Judecătorii 14:1-3)
Ascultă ediția audio aici.
Hotarele au avut și continuă să aibă o mare importanță. Aveau rolul de frontieră pentru a marca teritoriul unor localități și pentru a delimita două câmpuri alăturate. Pentru a le stabili era suficient uneori să se tragă o brazdă de două ori mai lată și să se pună o piatră la fiecare capăt. Mutarea sau înlăturarea hotarului unei proprietăți a fost și a rămas un delict pedepsit de lege. Mai mult decât atât, inviolabilitatea moștenirii primite de la părinți avea un caracter sacru. În Israel, mutarea sau înlăturarea hotarelor moștenirii părintești era supusă unui blestem: „Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!” (Deuteronomul 27:17).
Dar hotarele pot avea și o semnificație spirituală. Este vorba, printre altele, de principiile morale și spirituale ale caracterului, de un stil de viață, de comportament, de un anumit spirit critic care să ne prevină cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, de reguli și semne ale unei apartenențe anume, pe care le moștenim de la părinții noștri și pe care trebuie să le respectăm, deoarece, în anumite cazuri, aceste hotare au fost puse cu sacrificii, renunțări, opoziție și sânge.
Samson, tânărul chemat în mod providențial să își salveze poporul din mâna filistenilor, a primit de la părinți o educație aleasă, în acord cu principiile jurământului de nazireu. Textul biblic spune că, după naștere, „copilul a crescut şi Domnul l-a binecuvântat. Şi Duhul Domnului a început să-l mişte” (Judecătorii 13:24-25). Dar Samson a mutat vechile hotare puse de părinții lui (Proverbele 22:28) frecventând centrele de divertisment ale orașelor filistenilor, s-a lăsat cucerit de senzualitate, capriciu care cere să fie repede satisfăcut. Consecințe: a profanat legătura lui sfântă cu Dumnezeu și a banalizat sursa forței sale extraordinare. A început astfel o tristă spirală de infidelități față de moștenirea părintească, infidelități care l-au condus la un teribil dezastru personal. Ce nu a vrut să facă atât cât a fost în viață a trebuit să împlinească în moarte (Judecătorii 16:30-31).
Nu este bine să disprețuim hotarele puse de înaintași, să ținem minte lucrul acesta. Ele au fost așezate pentru că există în ceruri un Dumnezeu.
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.