[marţi, 24 martie] Învierea
3. Despre ce eveniment se vorbeşte în versetele următoare şi de ce, gândindu-ne la tot ce ştim despre moarte, este acest eveniment important pentru noi?
Daniel 12:2,3
”Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. 3 Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci.”
Probabil că Daniel face cea mai clară referire în Vechiul Testament la învierea viitoare. Meditând la acest pasaj, putem afla câteva adevăruri foarte importante. Primul, după cum ne indică și metafora somnului, în corpul niciunui om nu sălășluiește un suflet nemuritor. Omul, ca ființă, este o unire indivizibilă dintre trup, minte și duh. În moarte, persoana încetează să mai existe și rămâne inconștientă până la înviere. În al doilea rând, versetul ne îndreaptă atenția spre învierea viitoare ca revers a ceea ce se întâmplă din cauza păcatului. Într-adevăr, expresia tradusă ca „țărâna pământului” în limbajul original folosit în Daniel 12:2 înseamnă de fapt „pământ de țărână”. Această ordine neobișnuită a cuvintelor ne îndreaptă spre Geneza 3:19, singurul pasaj biblic în care cuvântul „pământ” apare înainte de cuvântul „țărână”. Acest lucru sugerează faptul că pronunțarea sentinței de moarte odată cu căderea lui Adam va fi revocată și moartea nu va mai avea putere. Pavel spune: „Moartea a fost înghițită de biruință” (1 Corinteni 15:54).
4. De ce nu trebuie să ne temem de moarte?
Romani 8:18
”Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.”
Evrei 2:14,15
”14 Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, 15 şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.”
Moartea ruinează și distruge totul aici. Dar ne este dată promisiunea că moartea nu are ultimul cuvânt în dreptul celor credincioși. Moartea este un vrăjmaș înfrânt. Când a rupt lanțurile morții și a pășit afară din mormânt, Hristos a biruit moartea. Acum putem privi dincolo de realitatea temporară a morții spre realitatea finală a vieții pe care o vom primi de la Dumnezeu în Hristos. Deoarece Mihail „Se scoală” (vezi Daniel 12:1), cei care Îi aparțin se vor ridica și ei. Ei se vor scula din „pământul de țărână” pentru a străluci ca stelele cerului pentru vecie.
În toată durerea și în luptele vieţii, cum putem avea speranţă și mângâiere în făgăduinţa învierii de la sfârșit? De ce, într-un sens foarte real, aproape că nu mai contează nimic altceva?
