[luni, 30 decembrie]
Citește textul-cheie – Judecă- tori 13:4,5.
„Acum ia bine seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare și să nu mănânci nimic necurat. Căci vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui, și el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.” (Judecători 13:4,5)
A-L urma pe Isus e un lucru care ține de starea inimii noastre, nu de lungimea părului. În același timp însă, Dumnezeu dorește consacrarea noastră totală – trup și suflet. Da, trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt. Citește 1 Corinteni 6:15-20.
15 Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos? Aşadar, voi lua eu oare un mădular al lui Cristos şi-l voi face mădular al unei prostituate?! Niciodată! 16 Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de o prostituată este un singur trup cu ea? Căci este spus: „Cei doi vor deveni un singur trup.“[c] 17 Dar cel ce se alipeşte de Domnul este un singur duh cu El. 18 Fugiţi de desfrâu! Toate celelalte păcate pe care le săvârşeşte omul sunt în afara trupului, dar cel care săvârşeşte desfrâu păcătuieşte împotriva trupului său. 19 Sau oare nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri? 20 Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L deci pe Dumnezeu în trupul (şi în duhul) vostru (care sunt ale lui Dumnezeu)! (1 Corinteni 6:15-20)
Ce impact are asupra vieții noastre spirituale faptul de a avea grijă de corpurile noastre, printr-o hrană sănătoasă, odihnă adecvată, exerciții fizice și respectarea planului lui Dumnezeu cu privire la sexualitate? Umblarea noastră cu Dumnezeu poate avea de suferit din cauza faptului că noi nu ne purtăm cu trupurile noastre așa cum ar trebui? Dacă da, cum?