[duminică, 8 decembrie] Liderii necredincioși de la templu

 

 

Capitolul 13 începe descriind îngrijorarea pentru faptul că în mijlocul lor erau mulți idolatri – amoniți și moabiți (Neemia 13:1­3). Cuvintele din Cartea Legii nu se referă la îndepărtarea unora care făceau parte din popoare sau rase diferite, dar Îl urmau pe Dumnezeu, ci la izgonirea celor care nu erau convertiți, ci se închinau la idoli. (Vezi Deuteronomul 23:3­6.)

 

1. Cine erau Eliașib și Tobia? De ce era inacceptabil ce făcuseră ei?

 

Neemia 13:1-9

”În vremea aceea, s-a citit în faţa poporului în cartea lui Moise şi s-a găsit scris că amonitul şi moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu, 2 pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pâine şi apă şi pentru că tocmiseră împotriva lor cu preţ de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare. 3 Când au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toţi străinii. 4 Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru şi rudă cu Tobia, 5 pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn, părţile rânduite pentru leviţi, cântăreţi şi uşieri şi darurile ridicate pentru preoţi. 6 Eu nu eram la Ierusalim când s-au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfârşitul anului am căpătat de la împărat învoire 7 să mă întorc la Ierusalim şi am văzut răul pe care-l făcuse Eliaşib, pregătind o cămară pentru Tobia în curţile Casei lui Dumnezeu. 8 Mi-a părut foarte rău şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia. 9 Apoi, am poruncit să se curăţească odăile şi am pus iarăşi în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare şi tămâia.”

 

Neemia 2:10,19

”10 Sanbalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

19 Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?””

 

Neemia 3:1

”Marele preot Eliaşib s-a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au zidit Poarta Oilor. Au sfinţit-o şi i-au pus uşile; au sfinţit-o de la turnul Mea, până la turnul lui Hananeel.”

 

Neemia 12:10,22

”10 Iosua a născut pe Ioiachim, Ioiachim a născut pe Eliaşib, Eliaşib a născut pe Ioiada,

22 Pe vremea lui Eliaşib, lui Ioiada, lui Iohanan şi lui Iadua, leviţii, capi de familii, şi preoţii, au fost scrişi sub domnia lui Darius, Persanul.”

 

Neemia 13:28

”Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliaşib, era ginerele lui Sanbalat, Horonitul. L-am izgonit de la mine.”

 

Eliașib și Tobia sunt cunoscuți în cartea Neemia. Eliașib era preotul pus peste cămările templului. Tobia este menționat ca vrăjmașul amonit al lui Neemia, care s­-a opus cu vehemență lucrărilor de la Ierusalim. Eliașib și Tobia deveniseră rude prin alianță, prin căsătoria unor persoane din familiile lor. Deși nu au fost păstrate dovezi ale vreunei căsătorii, știm că Tobia avea nume evreiesc (care însemna „Dumnezeu este bun”) și probabil provenea dintr-­o familie de evrei. Familia soției sale se crede că era înrudită cu familia lui Eliașib. În plus, o fiică a lui Sanbalat Horonitul, celălalt împotrivitor al lui Neemia, era căsătorită cu nepotul lui Eliașib. Astfel, cercul de intrigi din jurul lui Neemia probabil că s­-a strâns, înalții oficiali din țară fiind înrudiți și uniți împotriva conducerii lui.

 

În absența conducătorului, marele­-preot îi oferise lui Tobia una dintre încăperile de la templu care fusese destinată inițial depozitării zecimii și darurilor. Tobia avea astfel dreptul de a rămâne permanent în templu și de a fi recunoscut ca unul dintre conducătorii națiunii. În sfârșit, adversarii lui Neemia reușiseră să își îndeplinească obiectivul mult dorit: înlăturarea lui Neemia și preluarea conducerii. Din fericire, Neemia nu avea de gând să stea și să se uite, fără să facă nimic.

 

De-a lungul istoriei sacre, poporul lui Dumnezeu – evreii din vechiul Israel, dar și creștinii care i-au urmat – a permis adesea, cu mare ușurință, să fie condus pe căi greșite. Cum putem evita aceleași greșeli?