[duminică, 10 noiembrie] Post și închinare
1. De ce s-au despărţit cei ce erau din neamul lui Israel de toţi străinii?
Neemia 9:1-3
”În a douăzeci şi patra zi a aceleiaşi luni, copiii lui Israel s-au adunat, îmbrăcaţi în saci şi presăraţi cu ţărână, pentru ţinerea unui post. 2 Cei ce erau din neamul lui Israel, despărţindu-se de toţi străinii, au venit şi şi-au mărturisit păcatele lor şi fărădelegile părinţilor lor. 3 După ce au stat jos, au citit în cartea Legii Domnului, Dumnezeului lor, a patra parte din zi şi altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat înaintea Domnului, Dumnezeului lor.”
Deși dorea să se asigure că poporul a asociat acel timp cu bucuria, acum Neemia a condus adunarea într-un post. Ei s-au smerit înaintea Domnului, s-au îmbrăcat în saci și și-au pus țărână pe cap. Deoarece străinii nu participaseră la păcatul comun al poporului Israel, israeliții s-au separat de ei, pentru că cereau să le fie iertate păcatele lor, ale poporului lor, păcate care îi duseseră în robie.
Rugăciunile comune și mărturisirea au demonstrat o profundă înțelegere a naturii păcatului. Israeliții ar fi putut fi supărați că înaintașii lor greșiseră și astfel națiunea ajunsese în robie. Ori s-ar fi putut plânge de alegerile conducătorilor și de lipsa de evlavie a generațiilor anterioare, care i-au adus în punctul în care erau – doar o grupă mică de robi întorși. Totuși, în loc să aibă simțăminte de ură și nemulțumiri, ei s-au întors către Dumnezeu cu smerenie și mărturisire.
Neemia 9:3 ne spune că au citit din Cartea Legii a patra parte din zi și o altă a patra parte și-au mărturisit păcatele și s-au închinat lui Dumnezeu. Citeau Tora pentru a treia oară. Citirea Torei era esențială în vederea mărturisirii, care trebuie să aibă la bază adevărul care vine de la Dumnezeu. Când citim Biblia, Dumnezeu Se apropie de noi și Duhul Sfânt ne poate vorbi și învăța. Adevărul Cuvântului Său ne modelează gândirea și înțelegerea și ne încurajează. Israeliții s-au întristat și au plâns, deoarece timpul petrecut în prezența sfințeniei lui Dumnezeu ne conștientizează de frumusețea și bunătatea Lui și, în același timp, ne arată că Însuși Creatorul universului alege să fie cu noi, în ciuda nevredniciei noastre. Astfel, noi ne dăm seama că, fără Dumnezeu în viața noastră, noi am la fel ca cei dinaintea noastră. Doar dacă Dumnezeu lucrează în noi putem deveni oameni după voia Sa.
Citește Daniel 9:4-19. Cum ni se aplică nouă astăzi rugăciunea lui? Ce ar trebui să ne spună realitatea aceasta individual și ca biserică?
