[sâmbătă, 9 noiembrie] Dumnezeul nostru iertător

 

 

După ce Sărbătoarea Corturilor (Sukkot) s­-a terminat, conducătorii au adunat din nou poporul. Sărbătoarea se încheiase și era timpul să se întoarcă la treburile nerezolvate, la mărturisire și la pocăință pentru păcate.

 

Da, cu puțin timp înainte, conducătorii le spuseseră să nu mai plângă și să nu mai bocească din cauza greșelilor lor, dar aceasta nu însemna că plânsul și mărturisirea nu erau importante. Acum, după ce ținuseră sărbătorile, era timpul să se întoarcă la o mărturisire adevărată.

 

Ordinea evenimentelor prezentată aici nu sugerează neapărat că aceasta este ordinea în care trebuie să aibă loc bucuria și mărturisirea păcatelor; nici nu înseamnă că doar invers ar fi corect. Deși în mod natural poate că mai întâi trecem prin mărturisire, urmată de sărbătoare, poate că mai întâi ar trebui să Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru tot ce face El în viața noastră. În Romani 2:4 ni se spune că „bunătatea lui Dumnezeu” ne aduce la pocăință. De aceea, bunătatea Lui ar trebui să ne facă să Îi aducem laude și să facem din aceasta o sărbătoare, dar, totodată, să ne amintească de faptul că avem nevoie ca El să ne ierte, să ne curățească și să ne facă oameni noi.

 

 

Studiu la rând:

 

Biblia:2 Cronici 19–25

1. Cine a fost mustrat pentru că l­-a ajutat pe cel rău?
2. Cum se numește istoria și autorul unde sunt menționate faptele lui Iosafat?
3. Cui îi rămăsese faima de a-­L căuta pe Domnul din toată inima lui?
4. Despre cine s­-a făcut un mare număr de prorocii?

 

Ellen G. White, Evanghelizare, subcapitolul „Finanţele și bugetul”
5. La ce fel de oameni trebuie să ajungă cei care lucrează în orașele mari?