[luni, 28 octombrie] Împotriva spiritului legii
2. De ce a reacţionat Neemia plin de mânie?
Neemia 5:6-8
”6 M-am supărat foarte tare când le-am auzit plângerile şi cuvintele acestea. 7 Am hotărât să mustru pe cei mari şi pe dregători şi le-am zis: „Ce, voi împrumutaţi cu camătă fraţilor voştri?” Şi am strâns în jurul meu o mare mulţime 8 şi le-am zis: „Noi am răscumpărat, după puterea noastră, pe fraţii noştri iudei vânduţi neamurilor, şi voi să vindeţi pe fraţii voştri? Şi încă nouă să ne fie vânduţi?” Ei au tăcut, neavând ce să răspundă.”
Exodul 21:2-7
”2 Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob, dar în al şaptelea, să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire. 3 Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevastă-sa împreună cu el. 4 Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur. 5 Dacă robul va zice: ‘Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevastă-mea şi copiii mei şi nu vreau să ies slobod’, 6 atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui. 7 Dacă un om îşi va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii.”
Oricât de greu ne-ar fi să înțelegem astăzi, sclavia era o normă socială în lumea veche. Un părinte putea deveni sclav sau își putea vinde copilul. Din punct de vedere social și legal, părinții aveau dreptul să își vândă copiii. Totuși Dumnezeu dorea să dea libertate, de aceea, în Israel, a pus în ordine această practică, cerându-le creditorilor să îi elibereze pe robi la fiecare șapte ani. Astfel, Dumnezeu îi proteja pe oameni să nu devină robi pentru totdeauna și Își demonstra dorința ca oamenii să trăiască liberi.
Deși permitea împrumuturile, legea interzicea dobânda (pentru alte îndrumări biblice împotriva cămătăriei, vezi Exodul 22:25-27; Leviticul 25:36,37; Deuteronomul 23:19,20). Și totuși dobânda pe care o luau creditorii era mică în comparație cu cea a națiunilor din jur. Ei cereau să primească 1% pe lună. Scrierile din Mesopotamia din secolul al VIIlea î.Hr. spun că se practica o dobândă de 50% pe an pentru argint și 100% pentru grâu. Deci, 12% pe an dobândă era puțin în comparație cu practica din Mesopotamia. Dar, conform Cuvântului lui Dumnezeu, singura greșeală a creditorilor era faptul că luau dobândă și este interesant că poporul nici măcar nu a menționat acest lucru în plângerile sale. Toate celelalte practici se încadrau în normele sociale și respectau îndrumările legii. Atunci de ce era Neemia „foarte supărat”? Trebuie să remarcăm că el nu a acționat de îndată, ci mai întâi s-a gândit serios la acest lucru.
Faptul că Neemia a răspuns atât de hotărât la această problemă este admirabil. El nu a trecut cu vederea o plângere doar pentru că, tehnic vorbind, nu se încălca legea sau pentru că era acceptabil social, chiar „destul de bine” în comparație cu practicile vecinilor. În această situație, nu se respectase spiritul Legii. În special în vreme de impas economic, datoria oamenilor era să se ajute unii pe alții. Dumnezeu este de partea celor asupriți și în nevoie și El a trebuit să trimită profeți care să vorbească împotriva relelor comise împotriva poporului.
În ce mod, chiar și neintenționat, putem urma litera legii încălcând spiritul ei? (Vezi Mica 6:8.)
Mica 6:8
„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine! Şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”
