[duminică, 27 octombrie] Întristarea poporului
1. Ce se întâmpla în ţară? Împotriva cui și de ce se plângea poporul?
Neemia 5:1-5
”Din partea oamenilor din popor şi din partea nevestelor lor s-au ridicat mari plângeri împotriva fraţilor lor iudei. 2 Unii ziceau: „Noi, fiii noştri şi fetele noastre suntem mulţi; să ni se dea grâu ca să mâncăm şi să trăim.” 3 Alţii ziceau: „Punem zălog ogoarele, viile şi casele noastre, ca să avem grâu în timpul foametei.” 4 Alţii ziceau: „Am împrumutat argint punând zălog ogoarele şi viile noastre pentru birul împăratului. 5 Şi totuşi carnea noastră este ca şi carnea fraţilor noştri, copiii noştri sunt ca şi copiii lor; şi iată, supunem la robie pe fiii noştri şi pe fetele noastre şi multe din fetele noastre au şi fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele şi viile noastre sunt ale altora.”
Comunitatea iudaică părea să fie unită sub conducerea lui Neemia împotriva presiunilor din exterior. Dar lucrurile nu mergeau deloc bine în interiorul națiunii care se împotrivea persecuției și se apăra de atacurile străine. În ciuda aparentei solidități și a eforturilor unite împotriva vrăjmașului, comunitatea avea probleme în interior. Conducătorii și cei bogați îi foloseau pentru propriul câștig pe săraci și pe cei mai puțin privilegiați și situația se înrăutățise atât de mult, încât oamenii strigau acum să fie eliberați. Unii spuneau că nu aveau hrană pentru copii; alții se plângeau că, din cauza foametei, își puseseră zălog proprietatea și nu mai aveau nimic; alte familii trebuiseră să împrumute bani pentru a plăti birul și copiii ajunseseră robi. Se pare că principalele cauze ale acestei probleme erau foametea și birurile, iar familiile sărace au trebuit să caute ajutor. Guvernul persan cerea un bir de trei sute cincizeci de talanți de argint pe an din ținutul Iuda. Dacă cineva nu-și putea plăti partea din acest bir, de obicei se împrumuta, apoi își punea zălog proprietatea. Totuși, dacă în anul următor nu reușea să strângă banii, trebuia să facă ceva să-și achite datoria. În general, următoarea opțiune era robia. Deja își pierduse proprietatea și acum trebuia să trimită pe cineva din familie, de obicei copiii, să fie în slujba creditorului pentru a-și plăti datoria. Sunt momente în viață când avem probleme care sunt o consecință a propriilor acțiuni; desigur, sunt și momente când ne îmbolnăvim sau suntem în impas financiar, dar nu din cauza noastră. În vremea în care se întâmplau cele relatate mai sus, politicile guvernamentale îi dezavantajau pe cei mulți, ducând la sărăcie și mai acută. Ei au fost prinși în spirala sărăciei tot mai mari, fără cale de scăpare.
Se pare că și atunci (la fel ca acum) oamenii se luptau cu asuprirea economică. Ce putem învăța din faptul că acest subiect este adesea menționat în Biblie?
