[duminică, 20 octombrie] Manifestarea opoziţiei

 

 

1. De ce crezi că iudeii au refuzat ajutorul altor popoare la construirea templului?

 

Ezra 4:1-5

”Vrăjmaşii lui Iuda şi Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un templu Domnului, Dumnezeului lui Israel. 2 Au venit la Zorobabel şi la capii de familii şi le-au zis: „Să zidim şi noi cu voi, căci şi noi chemăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru şi-I aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici.” 3 Dar Zorobabel, Iosua şi ceilalţi capi ai familiilor lui Israel le-au răspuns: „Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru, ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cirus, împăratul perşilor.” 4 Atunci, oamenii ţării au muiat inima poporului lui Iuda, l-au înfricoşat ca să-l împiedice să zidească 5 şi au mituit cu preţ de argint pe sfetnici, ca să-i zădărnicească lucrarea. Aşa a fost tot timpul vieţii lui Cirus, împăratul perşilor, până la domnia lui Darius, împăratul perşilor.”

 

Aparent, această cerere părea prietenoasă, binevoitoare. De ce să fi refuzat ajutorul? Într­-un sens, răspunsul îl găsim chiar în verset. „Vrăjmașii (potrivnicii)” și­-au oferit ajutorul. Vrăjmașii? Chiar acest lucru este suficient ca să înțelegem refuzul iudeilor. De ce au fost numiți „vrăjmașii”? În 2 Împărați 17:24­-41 ni se spune că locuitorii Samariei și ai împrejurimilor ei fuseseră aduși din alte națiuni după ce populația din Israel, regatul din nord, a fost deportată. Apoi, împăratul Asiriei le-­a trimis preoți care să îi învețe cum să se închine Dumnezeului țării, Dumnezeului lui Israel. Totuși religia rezultată includea și zeii canaaniți. De aceea, iudeii întorși în țară se temeau că această religie amestecată urma să fie adusă în închinarea lor de la templu. În consecință, cel mai bun și mai înțelept lucru pe care l­-au putut face a fost să spună: „Nu, mulțumim.” Să ne amintim în primul rând de ce se întâmplau toate aceste lucruri. Compromisul constant al înaintașilor lor cu religiile păgâne din jur a dus la distrugerea templului, dar și la luarea lor în captivitate. Probabil că acum, când își reconstruiau templul, ultimul lucru pe care și-­l doreau era să se apropie din nou de popoarele din jur.

 

2. Ce altceva ne mai arată că alegerea cea mai bună era să refuze ajutorul?

 

Ezra 4:4,5

”4 Atunci, oamenii ţării au muiat inima poporului lui Iuda, l-au înfricoşat ca să-l împiedice să zidească 5 şi au mituit cu preţ de argint pe sfetnici, ca să-i zădărnicească lucrarea. Aşa a fost tot timpul vieţii lui Cirus, împăratul perşilor, până la domnia lui Darius, împăratul perşilor.”

 

Gândește-te cât de ușor ar fi putut găsi motive de a accepta ajutorul. Ce clarificare aduce textul din 2 Corinteni 6:14 cu privire la aceasta?
 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse