Ediția instructori (st. 8)

PRIVIRE GENERALĂ

Versete-cheie: Neemia 9:38 și 10:39c.

Pasaj biblic în studiu: Neemia 10.

Legământul a fost actul care a încununat stabilirea unei relații între Dumnezeu și poporul Său. Mai întâi, israeliții au studiat Scripturile, lucru care i-a condus la convingere de păcat și la mărturisire (Neemia 8 și 9). După mărturisire, laude și cereri, s-a făcut reînnoirea legământului. Neemia l-a semnat primul, urmat de cei optzeci şi trei de conducători ai națiunii. Conducătorii au pus sigiliul pe document și toţi ceilalţi, restul adunării, „au făgăduit cu jurământ și au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu” (Neemia 10:29). Apoi au promis să Îi fie credincioși lui Dumnezeu prin patru jurăminte. Ei au jurat (1) să nu ia în căsătorie persoane din alte popoare, (2) să păzească Sabatul cu credincioșie, (3) să ierte toate datoriile și (4) să se îngrijească de templu (inclusiv să plătească zecimile și darurile).
Cu alte cuvinte, nu era suficient doar să semneze legământul. Ei știau că trebuiau să şi împlinească tot ce promiseseră. Angajamentul lor față de Dumnezeu trebuia să se vadă și, astfel, ei au reintrodus rânduieli importante, legate de cerinţele lui Dumnezeu faţă de ei ca națiune sfântă. Prin această relație cu Dumnezeu și prin comportamentul pe care alegeau să îl aibă, se puteau dezvolta ca popor al lui Dumnezeu. Un aspect foarte important legat de credincioșia față de Dumnezeu și de obiceiurile bune era să ceară ajutorul lui Dumnezeu cu regularitate și consecvență pentru a fi transformați. Cu ajutorul Lui și dacă ne păstrăm privirea îndreptată spre El, și noi ne putem forma obiceiuri bune și putem să rămânem pe calea cea bună. Evreii nu au lăsat la voia întâmplării dezvoltarea lor, ci, cu sârguinţă, au făcut planuri clare care să îi țină legaţi de Dumnezeu.

COMENTARIU

Structura tematică a capitolului 10

1. Conducătorii au pecetluit legământul (vers. 1-27).
2. Poporul a făgăduit să umble în Legea lui Dumnezeu (vers. 28,29).
3. Promisiuni făcute în legământ (vers. 30-39)
a. Fără căsătorii interetnice (vers. 30)
b. Păzirea Sabatului (vers. 31a)
c. Iertarea datoriilor (vers. 31b)
d. Slujbele de la templu (vers. 32-39)
i. Taxele pentru templu (vers. 32,33)

ii. Lemnul (vers. 34)
iii. Primele roade (vers. 35-37a)
iv. Zecimea (vers. 37b-38)
v. Darurile (vers. 39a,b)
vi. Rezumat: „Astfel ne-am hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru” (vers. 39c).

De la crearea lumii la lumea re-creată după potop

Relatarea biblică despre crearea lumii în şapte zile începe în Geneza 1. Punctul culminant este ziua a șaptea, Sabatul. De aici aflăm că noi, oamenii, am fost creați dependenți de Dumnezeu și trebuia să trăim având o relație cu El. Geneza 2 descrie facerea lumii dintr-o perspectivă puțin diferită, culminând cu relația orizontală (om cu om) prin unirea primului cuplu. Din nefericire, din cauza păcatului, lumea creată de Dumnezeu a suferit un proces opus creării, a fost distrusă de oameni prin deteriorarea relației lor cu Dumnezeu, pentru că au vrut să-şi trăiască viața independent de El. Faptul că omul a spus nu prezenței lui Dumnezeu în viața sa a aruncat lumea cu repeziciune către rău, până când Dumnezeu a trebuit să intervină prin potop pentru a opri avalanșa de rele, altfel, în curând, nu ar mai fi rămas nimeni care să poată fi salvat.
Suntem recunoscători că la Dumnezeu, care este credincios Cuvântului Său, întotdeauna există un nou început. În timpul lui Noe, după potop, El a creat din nou. El a păstrat „o rămășiță” și, prin acei câţiva oameni, El avea să aducă salvare. Această relatare despre re-creare culminează cu legământul (Geneza 8:1 – 9:17). Deși Dumnezeu a trebuit să înceapă din nou de multe ori (turnul Babel, Avraam, Moise etc.), legământul reamintea de un aspect esenţial al relației dintre El și omenire.
Legământul dintre Dumnezeu și oameni este un element important al lucrării de re-creare, de refacere, pe care Dumnezeu Şi-a asumat-o încă din momentul în care omul a căzut. Legământul este un temei legal al relației dintre Dumnezeu și oameni. Este o încercare de a restaura relația distrusă. Este necesar, deoarece omenirea nu se mai încrede în Dumnezeu. Când au încredere unii în alții, oamenii nu au nevoie de documente și de acorduri legale care să garanteze că fiecare din cele două părți își va ține promisiunea. Totuși Dumnezeu știe că oamenilor le este greu să se încreadă în El. De aceea a ales o cale prin care să ne demonstreze că El este întotdeauna credincios. Legământul este o metodă prin care Dumnezeu ne arată că El Îşi respectă angajamentul față de noi. El este Cel care face întotdeauna primul pas. El este inițiatorul legământului, El stabilește acest legământ cu noi.

Întocmirea legământului

Legământul este un document legal. În conformitate cu acordurile hitite ale vremii, era un document între două părți (de obicei între un suveran și supușii lui), stabilind o relație care obligă. În Geneza 15 găsim cel mai bun exemplu despre cum se făcea un legământ în cultura mesopotamiană. Aici este prezentat legământul făcut de Dumnezeu cu Avram.
Traducerea literală pentru a face un legământ este „a tăia” un legământ, deoarece era vorba despre „tăierea” animalelor. În funcție de cât de bogat era, vasalul (slujitorul) trebuia să aducă mai multe animale pe care să le despice în două și apoi să facă un jurământ față de stăpân. Avram a adus o juncă, o capră, un berbec, o turturea și un pui de porumbel (Geneza 15:9). El a tăiat fiecare animal în două și a pus fiecare bucată una în fața alteia pe pământ, lăsând loc între ele. Păsările nu le-a tăiat, deoarece erau mici, ci le-a pus una în fața alteia. Acum datoria vasalului era să pășească printre bucățile tăiate și să rostească un mesaj prin care să transmită: „Să mi se facă și mie la fel ca acestor animale dacă încalc legământul.” Stăpânul nu trebuia să meargă printre animale, acest lucru îl făcea doar cel care era inferior în rang. Astfel, după cum era obiceiul, Avram probabil că a pășit printre animale ca vasal chiar dacă acest lucru nu este menționat în verset.
Totuși, deși ne-am aștepta ca prin aceasta legământul să fie validat şi istoria să se termine, Dumnezeu nu încheie aici ratificarea legământului. După asfințitul soarelui, Avram vede dintr odată „că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor și niște flăcări au trecut printre animalele despicate”. Fumul și focul Îl reprezintă pe Dumnezeu în Vechiul Testament (fumul de pe munte ca semn al prezenței lui Dumnezeu și stâlpul de foc din pustie; mai târziu, în Noul Testament, în Faptele 2, limbile de foc etc.). Ce înseamnă aceste lucruri? Dumnezeu Însuși a trecut printre bucățile de animale. El nu a așteptat ca Avram să pășească printre animale şi, în felul acesta, să jure: „Dacă voi încălca acest legământ, să fiu tăiat în două la fel ca aceste animale”, intrând astfel în legământ, ci Dumnezeu a fost Cel care a intrat în legământ. În mod uimitor, oamenii au fost cei care au încălcat legământul din nou și din nou, iar Dumnezeu a fost dispus să moară răstignit pentru oamenii păcătoși ca să Își demonstreze credincioșia și uimitoarea Sa dragoste. Dumnezeu nu a încălcat niciodată legământul. Dar pentru că noi l-am încălcat, El a luat locul nostru; Dumnezeu a murit în locul nostru.
Dumnezeu face un legământ cu noi ca să Își arate angajamentul și bunătatea față de noi. Deși noi rupem relația cu El, Domnul dorește în mod constant să o repare, dorește să ne readucă la El (Exodul 19:4; Ioan 12:32).

Angajamentele luate prin legământ

Evreii de pe vremea lui Neemia au înţeles din nou că Dumnezeu este credincios. Acum doreau să facă un legământ, să fie o națiune sfântă pentru El. Conducătorii au semnat un document care atesta că ei doreau să Îi fie credincioși lui Dumnezeu. Apoi restul poporului și-a dat acordul și a jurat să urmeze Legea lui Dumnezeu. Oamenii au înţeles că aveau răspunderea de a umbla cu Dumnezeu. Dar umblarea cu Domnul nu poate fi doar la nivel verbal, ci trebuie să fie transpusă în fapte. Oamenii trebuie să fie ascultători, să împlinească învățăturile lui Dumnezeu.
Astfel, ca o demonstrare a intenției poporului de a asculta, restul capitolului este dedicat detaliilor acestui jurământ. (1) Iudeii se angajează să nu intre în căsătorii cu cei din națiunile înconjurătoare și să nu își dea copiii în căsătorie celor care nu trăiesc pentru Dumnezeu. (2) Ei se angajează să nu cumpere și să nu vândă în Sabat și să respecte această zi sfântă, deosebită, dându-și seama că aceste tranzacţii trebuiau făcute în celelalte zile ale săptămânii. (3) Se angajează să-i elibereze pe robii evrei în al șaptelea an și să lase ogoarele să se odihnească, iar în anul jubiliar să ierte toate datoriile. (4) Se concentrează pe restaurarea serviciilor de la templu, purtând de grijă leviților și preoților prin aducerea zecimii și a darurilor și îngrijindu-se de toate nevoile de la templu. Preoții urmau să primească a zecea parte din zecimi. La început, când leviții îi depășeau cu mult ca număr pe preoți, acest procent era suficient. Dar, în vremea lui Neemia, rămăsese un grup atât de mic din popor, încât a zecea parte din a zecea parte era o sumă nesemnificativă. Faptul că preoții au fost de acord cu această parte demonstrează atitudinea lor altruistă și smerită. Atitudinea adunării și a slujitorilor de la templu au arătat angajamentul lor total față de Dumnezeu.

APLICAȚIA

Legământul cu Avram

1. Imaginează-ți scena legământului între Dumnezeu și Avram apoi răspunde la următoarele întrebări:
a. Cum mirosea în acel loc?
b. Ce se putea auzi?
c. Ce ai vedea?
d. Ce ai simți?
2. Ce părere ai despre atitudinea lui Dumnezeu, care alege „să treacă” printre animalele tăiate? Oare ce a gândit Avram când Dumnezeu „a tăiat” legământul cu el? Ce înseamnă pentru tine faptul că Dumnezeu a intrat în legământ cu Avram?

Legământul lui Neemia

1. De ce au făcut israeliții acele patru promisiuni specifice? Ce este important în fiecare aspect?
2. Cei întorşi din robie au trecut prin diverse etape: s-au bucurat, au plâns și au făcut un legământ cu Dumnezeu. Făcând aceste noi promisiuni, cei ce formau rămășița lui Israel priveau cu nerăbdare spre viitor, fiind conștienți că Dumnezeu îi ajuta să umble cu El, le dădea putere și o dorință mai mare de a trăi pentru El. Ce angajamente poți să îți iei și tu față de Dumnezeu? Ce poți face pentru a te asigura că te vei ține de promisiune, privind în viitor spre o relație mai profundă cu Dumnezeu? Ce rol are Duhul Sfânt în angajamentul luat?