Comentarii inspirate (st. 8)

Dumnezeu și legământul

Sabat după-amiază, 16 noiembrie

Dacă omul ar fi păzit Legea lui Dumnezeu, așa cum i-a fost dată lui Adam după căderea sa, păstrată apoi de Noe și păzită de Avraam, n-ar mai fi fost nevoie de rânduiala circumciziunii. Și, dacă urmașii lui Avraam ar fi păstrat legământul al cărui semn era circumciziunea, n-ar fi fost niciodată duși în idolatrie și n-ar fi fost nevoie pentru ei să îndure o viață de robie în Egipt; ar fi păstrat Legea lui Dumnezeu în minte și n-ar fi fost nevoie ca ea să fie vestită pe Sinai sau săpată pe tablele de piatră. Iar dacă poporul ar fi trăit principiile Celor Zece Porunci, n-ar mai fi fost nevoie de un plus de îndrumări date lui Moise. – Patriarhi şi profeţi, p. 364

În timp ce Moise primea Legea lui Dumnezeu pe munte, Domnul i-a adus la cunoştinţă păcatul răzvrătitului Israel şi i-a cerut să-i lase, să-i abandoneze [pe israeliţi], pentru ca El să-i poată nimici. Dar Moise a pledat înaintea lui Dumnezeu pentru popor. Deşi era omul cel mai blând de pe pământ, atunci când au fost în joc interesele poporului peste care Dumnezeu îl pusese conducător, Moise şi-a pierdut timiditatea lui firească şi, cu o insistenţă nemaiîntâlnită şi cu un curaj minunat, a pledat pentru Israel. Nu a putut accepta ca Dumnezeu să-Şi distrugă poporul, chiar dacă Domnul îi promisese că, distrugându-i pe israeliţi, îl va înălţa pe el şi va ridica un popor mai bun decât Israel.
Moise a biruit. Dumnezeu i-a acceptat rugămintea stăruitoare de a nu-Şi distruge poporul. Moise a luat tablele legământului, Legea Celor Zece Porunci, şi a coborât de pe munte. Orgia gălăgioasă a copiilor lui Israel, aflaţi sub efectul beţiei, i-a ajuns la urechi cu mult înainte de a ajunge în tabără. Când a văzut idolatria lor şi faptul că încălcaseră în modul cel mai vizibil şi mai sfidător cuvintele legământului, a fost copleşit de durere şi de indignare, din cauza idolatriei lor josnice. Confuzia şi ruşinea, din pricina lor, au pus stăpânire pe el şi acolo, pe loc, a aruncat tablele Legii şi le-a spart. Spărgând tablele, Moise le-a arătat că, aşa cum ei rupseseră legământul lor cu Dumnezeu, şi Dumnezeu rupsese legământul Lui cu ei. Tablele pe care era scrisă Legea lui Dumnezeu erau acum sparte. – Mărturii, vol. 3, pp. 297–298

Cei care s-au ridicat cu Hristos la o viaţă nouă sunt aleşii lui Dumnezeu. Ei sunt sfinţi în ochii lui Dumnezeu şi sunt recunoscuţi de El ca preaiubiţi ai Lui. Ca atare, ei sunt sub un legământ solemn de a se deosebi de lume prin umilinţa minţii. Trebuie să se îmbrace în neprihănire. Sunt despărţiţi de lume, de spiritul ei, de practicile ei şi trebuie să arate că învaţă de la El. … Dacă îşi dau seama că au murit cu Hristos, dacă îşi păstrează legământul de la botez, atunci lumea nu va avea nicio putere ca să-i atragă spre ea şi să-L tăgăduiască pe Hristos. Dacă trăiesc viaţa lui Hristos în această lume, sunt părtaşi la natura divină. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 133

Duminică, 17 noiembrie: Ideea de legământ

Dacă Domnul Hristos Se află în inimă, lucrul acesta se va vedea în cămin, în atelierul de muncă, în piață, în biserică. Puterea adevărului va fi simțită prin înălțarea și prin înnobilarea minții, prin sensibilizarea și supunerea inimii, prin aducerea întregii ființe în armonie cu Dumnezeu. Acela care este schimbat prin adevăr va răspândi lumină în lume. Acela care are nădejdea lui Hristos va fi curat, după cum El însuși este curat. Nădejdea arătării lui Hristos este o speranță vastă și cuprinzătoare. Este speranța de a-L vedea pe Împărat în toată frumusețea Sa și de a fi făcut asemenea Lui.
Când va veni Domnul Hristos, pământul va tremura înaintea Lui, iar cerurile vor fi înfășurate ca un sul și fiecare munte, și fiecare insulă vor fi mutate din locul lor. „Dumnezeul nostru vine și nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor și împrejurul Lui, o furtună puternică. El strigă spre ceruri, sus, și spre pământ ca să judece pe poporul Său: «Strângeți-Mi pe credincioșii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!» Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă.” (Psalmii 50:3-6). – Credinţa şi faptele, p. 116

Mulţi dintre noi nu îşi dau seama de legământul în care am intrat stând înaintea lui Dumnezeu ca popor al Său. Noi ne aflăm sub cea mai solemnă obligaţie de a-L reprezenta pe Dumnezeu şi de a-L reprezenta pe Domnul Hristos. Noi trebuie să ne ferim să-L dezonorăm pe Dumnezeu mărturisind că suntem poporul Său, în timp ce continuăm să mergem împotriva voinţei Lui. Noi ne pregătim să fim luaţi la cer. Atunci să arătăm aceasta prin faptele noastre! Să ne pregătim pentru locaşurile cereşti pe care Domnul Isus S-a dus să le pregătească pentru aceia care Îl iubesc. – Our High Calling, p. 368

Toți cei care se îndepărtează de bunăvoie de poruncile lui Dumnezeu se plasează sub controlul lui Satana. Mulți oameni se joacă cu răul, gândindu-se că se pot despărți de el după bunul lor plac; însă ei sunt ademeniți tot mai departe, până când descoperă că sunt stăpâniți de o voință mai puternică decât a lor. Ei nu pot scăpa de puterea ei misterioasă. Un păcat tainic sau o pasiune dominantă îi poate ține în robie neputincioși, aşa cum era demonizatul din Capernaum.
Totuși starea în care se află nu este fără scăpare. Dumnezeu nu ne controlează mințile fără consimțământul nostru, dar fiecare om este liber să aleagă ce putere vrea să stăpânească asupra sa. Nimeni n-a ajuns să decadă într-atât și nimeni nu este atât de rău, încât să nu mai poată găsi dezlegare în Hristos. În locul rugăciunii, demonizatul nu putea rosti decât cuvintele lui Satana; apelul nerostit al inimii a fost totuși auzit. Niciun strigăt al vreunui suflet aflat în nevoie, chiar dacă nu va consta în cuvinte inteligibile, nu va trece neluat în seamă. Cei care consimt să intre în relația de legământ cu Dumnezeu nu sunt lăsați în puterea lui Satana sau în slăbiciunea propriei lor firi. – Divina vindecare, pp. 92–93

Luni, 18 noiembrie: Legămintele în istorie

Cu câtva timp în urmă am avut favoarea să admirăm cel mai măreţ curcubeu pe care l-am văzut vreodată. Am vizitat adesea galerii de artă şi am admirat iscusinţa artistului în picturi care reprezentau această imagine a minunatei făgăduinţe a lui Dumnezeu. Dar atunci am văzut varietatea de tonuri de roşu-aprins, purpuriu, albastru, verde, argintiu şi auriu perfect combinate de Marele Artist. …
… Dumnezeu Însuşi priveşte la curcubeul din nori şi Îşi aminteşte de legământul veşnic dintre El şi om. … Curcubeul reprezintă iubirea lui Hristos care înconjoară pământul şi ajunge până la cerul cel înalt, legându-l pe om de Dumnezeu şi legând pământul cu cerul.
Când admirăm minunata privelişte putem să ne bucurăm în Domnul, având siguranţa că El Însuşi priveşte la acest semn al legământului Său şi, văzându-l, Îşi aminteşte de copiii Săi de pe pământ, cărora li l-a dat. Necazurile lor, pericolele şi încercările lor nu Îi sunt necunoscute. Noi putem să ne bucurăm în nădejde, pentru că deasupra noastră se află curcubeul legământului lui Dumnezeu. El nu îi va uita niciodată pe copiii iubirii Sale. Cât de greu este pentru mintea omului limitat să cuprindă iubirea specială a lui Dumnezeu, delicateţea Lui şi neasemuita Sa bunăvoinţă arătate atunci când spune: „Mă voi uita la curcubeu şi Îmi voi aduce aminte de tine”. – Our High Calling, p. 314

Legământul cu Avraam a menţinut de asemenea autoritatea Legii lui Dumnezeu. Domnul i S-a arătat lui Avraam şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană” (Geneza 17:1). Mărturia lui Dumnezeu despre slujitorul Său credincios a fost: „Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele” (Geneza 26:5).
Deşi a fost făcut cu Adam şi reînnoit cu Avraam, acest legământ nu putea fi ratificat până la moartea lui Hristos. El existase, prin făgăduinţa lui Dumnezeu, chiar de când fusese dată prima făgăduință despre răscumpărare; el fusese primit prin credinţă, totuşi, atunci când a fost ratificat de Hristos, a fost numit un legământ nou. Legea lui Dumnezeu a constituit baza acestui legământ care nu era altceva decât o reglementare menită să-i readucă pe oameni în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, ajutându-i să poată asculta de Legea lui Dumnezeu. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 133 (5 mai)

Hristos Însuşi era întemeietorul sistemului iudaic de închinare, în care tipurile şi simbolurile erau umbra lucrurilor cereşti. Mulţi au uitat adevărata însemnătate a darurilor şi a jertfelor şi au pierdut din vedere faptul că numai prin Hristos putem avea iertare de păcat. Mulţimea jertfelor, sângele viţeilor şi al ţapilor nu puteau să îndepărteze păcatul. …
… Ispăşirea făcută de Domnul Hristos a pecetluit pentru totdeauna legământul veşnic de pace. Aceasta a fost împlinirea cerinţelor lui Dumnezeu a căror încălcare a fost cauza întreruperii comunicării directe a harului Său cu familia omenească. Atunci a fost sfărâmată orice barieră care împiedica manifestarea liberă a harului, a milei, a păcii şi a iubirii faţă de atât de vinovata rasă a urmaşilor lui Adam. – Comentariile Ellen G. White în CBAZŞ, vol. 7, p. 933

Marți, 19 noiembrie: Structura legământului

Mi-a fost arătat că Israelul lui Dumnezeu trebuie să se ridice şi să-şi înnoiască puterea în Dumnezeu, înnoindu-și şi păzind legământul încheiat cu El. Lăcomia, egoismul, iubirea de bani şi iubirea de lume – toate se găsesc în rândurile păzitorilor Sabatului. Aceste rele distrug spiritul de sacrificiu în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Cei care nutresc această lăcomie în inima lor nu sunt conştienţi de ea. Ea a câștigat stăpânire asupra lor în mod imperceptibil şi, dacă nu este smulsă din rădăcină, nimicirea lor va fi la fel de sigură precum cea a lui Acan. Mulţi au luat jertfa de pe altarul lui Dumnezeu. Ei iubesc lumea, iubesc câștigul şi bogăţia ei, şi, dacă nu se produce în ei o schimbare radicală, vor pieri împreună cu lumea. Dumnezeu le-a împrumutat mijloace materiale; acestea nu sunt ale lor, ci Dumnezeu i-a făcut administratori peste ele. Din această cauză, ei consideră că acestea le aparţin şi își fac din ele comori. Dar, vai, cât de repede, când mâna plină de generozitate a lui Dumnezeu se va îndepărta de la ei, totul le va fi luat într-o clipă! Trebuie să existe dispoziţia de a face sacrificii pentru Dumnezeu, o tăgăduire de sine de dragul adevărului. – Mărturii, vol. 1, p. 140

… [Iosua] era un conducător înțelept. Viața i-a fost în întregime consacrată lui Dumnezeu. Înainte de a muri a adunat poporul evreu și, urmând exemplul lui Moise, le-a reamintit călătoriile prin pustiu și felul îndurător în care lucrase Dumnezeu cu ei. Apoi li s-a adresat cu elocvență. … „și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.”
„Poporul a răspuns și a zis: «Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei. Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din țara Egiptului, din casa robiei, pe noi și pe părinții noștri; El a făcut înaintea ochilor noștri acele minuni mari și ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat și în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.»”
Poporul și-a reînnoit legământul cu Iosua. Ei i-au spus: „Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, și vom asculta de glasul Lui.” Iosua a scris cuvintele legământului lor în cartea ce cuprindea legile și rânduielile date lui Moise. Iosua a fost iubit și respectat de tot Israelul, iar moartea lui a fost plânsă mult de popor. – Istoria mântuirii, pp. 181–182

Dumnezeu ne-a dat puterea de a alege liber; ne-o putem exercita, căci este a noastră. Noi nu ne putem schimba inimile, nu ne putem controla gândurile, pornirile, afecțiunile. Nu ne putem face pe noi înșine curați, potriviți pentru serviciul lui Dumnezeu. Dar putem alege să-I slujim lui Dumnezeu, Îi putem da voința noastră și atunci El va lucra în noi voința și înfăptuirea, după bunul Său plac. Astfel, întreaga noastră fire va fi adusă sub controlul lui Hristos. – Divina vindecare, p. 176

Miercuri, 20 noiembrie: Promisiuni

Înainte ca ziua de post să se sfârșească, poporul și-a manifestat mai departe hotărârea de a se întoarce la Domnul, făgăduind solemn să înceteze pângărirea Sabatului. Neemia nu și-a folosit autoritatea de data aceasta, așa cum a făcut mai târziu, oprindu-i pe negustorii păgâni să mai intre în Ierusalim, dar, în efortul de a împiedica poporul să se supună ispitei, i-a legat printr-un legământ solemn să nu calce legea Sabatului cumpărând de la acești vânzători, sperând ca aceasta îi va descuraja pe negustori și va pune capăt comerțului lor.
Au fost luate măsuri ca să fie sprijinite serviciile publice de închinare înaintea lui Dumnezeu. Pe lângă zecime, adunarea a făgăduit să contribuie anual cu o sumă stabilită pentru slujba sanctuarului. „Am hotărât”, scrie Neemia, „să aducem în fiecare an la Casa Domnului cele dintâi roade ale pământului nostru și cele dintâi roade din toate roadele tuturor pomilor; să aducem… întâii născuți ai fiilor noștri și ai vitelor noastre, cum este scris în lege, pe întâii născuți ai vacilor și oilor noastre.” – Profeţi şi regi, p. 667

Aşa cum a fost semnul care îl deosebea pe Israel când a ieşit din Egipt ca să intre în Canaanul pământesc, Sabatul este şi astăzi semnul care îl deosebeşte pe poporul lui Dumnezeu care iese din lume ca să intre în odihna cerească. Sabatul este un semn al relaţiei care există între Dumnezeu şi poporul Său, un semn că ei onorează Legea Sa. Sabatul face deosebire între cei care Îi sunt supuşi credincioşi lui Dumnezeu şi cei care calcă Legea Sa. …
Nouă, ca şi Israelului din vechime, Sabatul ne este dat ca „un legământ veşnic”. Pentru cei care se închină în ziua Sa cea sfântă, Sabatul este un semn că Dumnezeu îi recunoaşte ca fiind poporul Său ales. Este o garanţie, un angajament că El Îşi va împlini legământul faţă de ei. Fiecare suflet care acceptă semnul stăpânirii lui Dumnezeu se aşază sub legământul cel veşnic şi divin. El se prinde de lanţul de aur al ascultării şi fiecare za a acestui lanţ este o făgăduinţă. – Mărturii, vol. 6, pp. 349–350

Copiii lui Israel se întorseseră la Dumnezeu cu o amărăciune profundă pentru apostazia lor. Făcuseră mărturisire cu plâns și tânguire. Recunoscuseră dreptatea procedeelor lui Dumnezeu cu ei și se legaseră prin jurământ să asculte de Legea Sa. Acum trebuiau să manifeste credință în făgăduințele Sale. Dumnezeu primise pocăința lor și, acum, ei urmau să se bucure de asigurarea iertării păcatelor și de readucerea lor sub ocrotirea divină.

Eforturile lui Neemia de a restatornici închinarea la adevăratul Dumnezeu fuseseră încununate cu succes. Atâta vreme cât israeliții aveau să fie credincioși legământului pe care-l făcuseră, atâta vreme cât aveau să fie ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul urma să-Și împlinească făgăduința, revărsând binecuvântări bogate asupra lor. – Profeţi şi regi, pp. 667–687

Joi, 21 noiembrie: Templul

Cortul întâlnirii, ca și templul de mai târziu, a fost construit în întregime numai din daruri de bună voie, iar ca să se acopere diferitele cheltuieli și reparațiile, Moise rânduise ca, ori de câte ori se făcea numărătoarea poporului, fiecare să contribuie cu o jumătate de siclu pentru slujba sanctuarului. Pe timpul lui Neemia, se aduna în fiecare an o astfel de contribuție pentru același scop. (Vezi Exodul 30:12-16; 2 Împărați 12:4,5; 2 Cronici 24:4-13; Neemia 10:32,33.) Din timp în timp, se aduceau lui Dumnezeu jertfe pentru păcat și jertfe de mulțumire; îndeosebi jertfele aduse la sărbătorile anuale erau numeroase. Și dăruirea cea mai generoasă era făcută pentru săraci. – Patriarhi şi profeţi, p. 526

Prin curățirea templului, Isus Și-a anunțat misiunea Sa mesianică și Şi-a început lucrarea. … Din veacurile veșnice, scopul lui Dumnezeu a fost ca fiecare ființă creată, de la serafimul luminos și sfânt până la om, să fie un templu în care Creatorul să locuiască. Din cauza păcatului, omul a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Fiind întunecată și pervertită de rele, inima omului n-a mai dat la iveală slava Celui Sfânt. Dar planul cerului a fost realizat prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu locuiește în corp omenesc și, prin harul salvator, inima omului devine din nou Templul Său. Dumnezeu voia ca Templul din Ierusalim să fie o mărturie continuă despre destinul înalt pus în fața fiecărei ființe. Dar iudeii n-au înțeles însemnătatea clădirii la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au consacrat pentru a fi temple sfinte ale Spiritului lui Dumnezeu. Curțile Templului din Ierusalim, pline de zgomot și negustorie nesfântă, reprezentau prea bine templul inimii, întinat de prezența patimilor senzuale și de gânduri nesfinte. Prin curățirea templului de cumpărătorii și vânzătorii lumii, Isus a făcut cunoscută misiunea Lui de a curăța inima de întinarea păcatului – de dorințele pământești, de plăcerile egoiste și de obiceiurile rele, care strică sufletul. – Hristos, Lumina lumii, p. 161

Apostolul Pavel avea o părere foarte umilă despre progresul lui în viața de credință. El vorbea despre sine, numindu-se cel dintâi dintre păcătoși. De asemenea, el a spus: „Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit” (Filipeni 3:12). Totuși Pavel fusese deosebit de onorat de Domnul. …
În zilele noastre este nevoie de lucrători care să aibă o astfel de atitudine. Lucrarea lui Dumnezeu se poate lipsi de cei care sunt mulțumiți de ei înșiși. Domnul nostru cheamă lucrători care, simțindu-și nevoia personală după sângele ispășitor al lui Hristos, își îndeplinesc lucrarea încredințată nu cu îngâmfare sau cu mulțumire de sine, ci plini de asigurarea credinței, dându-și seama că vor avea nevoie întotdeauna de ajutorul lui Hristos pentru a ști cum să lucreze cu mintea oamenilor. – Slujitorii Evangheliei, p. 143

Vineri, 22 noiembrie

Studiu suplimentar: Calea către Hristos, capitolul „Consacrarea”.