Vești misionare – 17 august 2019

Concediată pentru Sabat

Aurora Carlos Justino

Am crescut în orașul Nompela, a treia localitate ca mărime din Mozambic, unde 80% dintre locuitori sunt musulmani.
Simțeam că este ceva în neregulă cu credința mamei mele, care divorțase când eram încă mică. Ceva în mintea mea îmi spunea că ar trebui să studiez mai multe despre creștinism pentru a avea pace în inima mea.
Într-o zi, i-am spus mamei despre dorința mea.
– Mami, aș vrea să devin creștină, i-am zis.
– Dacă vrei să devii creștină nu-mi mai spune „mami”. Nu vei mai fi fata mea, mi-a răspuns ea.

Cuvintele ei m-au speriat. Am încetat să mai merg cu ea la închinare. De fapt, nu am mai mers nicăieri să mă închin. Voiam să văd reacția ei.
Când a văzut că nu mă mai închin deloc, mi-a spus:
– Bine, poți merge să cauți o biserică creștină.
Eram atât de fericită! Din păcate nu am mers imediat să caut o biserică, din cauză că obișnuiam să merg la petreceri și să beau.
Într-o zi, un tânăr m-a abordat pe stradă.
– Știi că Dumnezeu te iubește? mi-a spus el.
– Da, i-am răspuns.
– Trebuie să renunți la toate păcatele tale, mi-a spus el.
Cuvintele lui m-au deranjat, dar tânărul s-a prezentat, a spus că îl cheamă Armando și m-a invitat să-l însoțesc la biserica lui din apropiere.

După ce ne-am despărțit am uitat numele bisericii. După o lună, am început să caut și am aflat că singura biserică din apropiere este biserica adventistă. Eleuterio Marage, pastorul bisericii, nu-l cunoștea pe Armando, dar s-a oferit să studiem Biblia împreună. După trei luni am fost botezată.
Viața s-a complicat deodată. Restaurantul unde lucram m-a programat să lucrez sâmbăta, așa că m-am gândit: Dacă nu lucrez în Sabat, voi rămâne fără slujbă. Și, dacă îmi pierd slujba, cum vor supraviețui mama și sora mea, din moment ce eu sunt singura care are grijă de ele?

După ce m-am gândit timp de o lună ce să fac, am citit promisiunea lui Isus din Matei 6:33 – „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Mi-am dat demisia. Inițial, mama s-a supărat pe mine, însă Dumnezeu ne-a purtat de grijă. Unul dintre cei trei frați mai mari a intervenit pentru a le susține pe mama și pe sora mea.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost cât de drastic s-a schimbat gândirea mea. Am acum o pace pe care nu am experimentat-o niciodată mai înainte. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a schimbat viața. Am 22 de ani și, deocamdată, nu am reușit să găsesc un serviciu cu normă întreagă. Dar, prin harul lui Dumnezeu, am condus patru oameni la botez în ultimul an.