[Sâmbătă, 27 aprilie] Cuvinte înțelepte pentru familii
Text de memorat:
Proverbele 3:5,6
”Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.”
Indiferent în ce etapă a vieţii ne aflăm acum, toţi am început cu o mamă şi un tată, indiferent de relaţia pe care am avut-o (sau nu am avut-o) cu ei după naşterea noastră. Pe de altă parte, unii oameni, în afară de fraţi, surori sau alte rude mai îndepărtate, nu au avut niciodată o familie a lor în afara celei în care au crescut. Oricare ar fi situaţia sau etapa vieţii în care ne găsim, cartea Proverbele conţine un mănunchi de instrucţiuni, poezii, întrebări şi sfaturi înţelepte. Relaţiile de familie sunt abordate direct şi unele cugetări pot fi aplicate la viaţa de cămin. Cartea Proverbele este, de fapt, un document de familie în care cheile unei vieţi evlavioase sunt înmânate de-a lungul generaţiilor, de la părinţi la copii. Aşa cum părinţii ar putea scrie o scrisoare cu sfaturi pentru fiul sau pentru fiica lor care pleacă la facultate, se mută sau îşi ia un serviciu departe de casă, cartea Proverbele este scrisă ca din partea unui tată care i se adresează fiului său: „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!” (Proverbele 1:8). Cartea Deuteronomul îi îndeamnă pe părinţi să îi transmită noii generaţii convingerile lor. La fel face şi cartea Proverbele. În apelurile acestui tată auzim vocea Tatălui ceresc, invitându-ne să învăţăm.
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Iosua 3–9
1.Cum se numea Marea Moartă pe vremea lui Iosua?
2. Cu ce expresie tipic românească este tradusă trezirea devreme a lui Iosua?
3. Din ce categorie de vârstă erau cele două iscoade trimise la Ierihon?
4. Pe ce a scris Iosua o copie a legii scrise de Moise?
Istoria mântuirii, cap. 62
5. Cum spune autoarea că este limbajul pentru încercarea de a descrie cerul?