Ediția instructori (st. 3)

Partea I: PRIVIRE GENERALĂ

Textul-cheie: Apocalipsa 3:21
Pasajul studiat: În acest studiu, vom continua să analizăm mesajele către cele șapte biserici (Apocalipsa 2:8 – 3:22).

Introducere: Studiul acesta ia în discuție mai întâi mesajele către Smirna și Filadelfia. Apoi, abordează mesajele către Pergam, Tiatira, Sardes și Laodiceea, în ordinea în care apar ele în text.

Temele studiului:

I. Prezentarea celor șapte biserici

Cele șapte biserici sunt prezentate într-o formă literară numită chiasm, tipic ebraică (pentru detalii, vezi comentariul).

II. Încurajare în necaz

În mesajele către cele șapte biserici, se înregistrează un declin spiritual progresiv de la o biserică la alta și o creștere proporțională a promisiunilor, atât ca număr, cât și ca valoare.

III. Cea mai mare extindere a creștinismului și consecințele ei astăzi

Mesajul către Filadelfia anunța o perioadă de mare extindere misionară. Însă extinderea aceasta includea aspecte care au așezat creștinismul actual într-o poziție de defensivă.

IV. Mesajul către Tiatira, diferit de celelalte

Bisericile în general cunosc un declin spiritual. Acest fapt se observă în mesajele către Efes, Pergam și Sardes. Însă mesajul către Tiatira iese din acest tipar din mai multe puncte de vedere.

V. Laodiceea și perioada finală a istoriei lumii

Dovezile textuale susțin ideea că Laodiceea reprezintă biserica de la încheierea istoriei creștine.

Aplicația pentru noi: Includerea Izabelei în mesajul către Tiatira îi invită pe participanți să mediteze la rolul celor patru femei din Apocalipsa. Totodată, adventiștii de ziua a șaptea sunt invitați să aplice la viața lor mesajul către Laodiceea.

Partea a II-a: COMENTARIU

Mesajele către cele șapte biserici au o structură comună, tipică scrisorilor antice.

1) Isus Se adresează fiecărei biserici pe nume.
2) Apoi Se prezintă fiecăreia cu o caracteristică amintită în capitolul 1.
3) Analizează punctele tari și punctele slabe ale fiecăreia.
4) Îi oferă sfaturile corespunzătoare.
5) Îi adresează un apel de a asculta ce zice Duhul.
6) La final, se atașează promisiuni pentru cei biruitori. Începând cu Tiatira, elementele cinci și șase apar în ordine inversă în mesaj.

Temele principale ale studiului 3 pe larg:

I. Prezentarea celor șapte biserici

Cele șapte biserici sunt prezentate printr-o figură de stil specifică gândirii ebraice, care poartă numele de „chiasm” (denumire provenită de la litera grecească X, pronunțată „chi”) și constă în reluarea în ordine inversă a două cuvinte sau expresii, aproximativ după formula alăturată:

Scriitorii creează un chiasm atunci când revin la finalul textului asupra punctului de la care au pornit. Primul element al chiasmului este corelat cu ultimul, al doilea element cu penultimul și tot așa, punctul culminant fiind atins la mijloc, nu la final. Și sfeșnicul cu șapte brațe poate fi privit ca având, într-un anume sens, o formă asemănătoare.
Scrisoarea către Smirna (scrisoarea a doua) are multe aspecte în comun cu scrisoarea către Filadelfia (scrisoarea a șasea); ambele transmit un mesaj pozitiv. Scrisoarea către Pergam (scrisoarea a treia) și cea către Sardes (scrisoarea a cincea) se adresează unor biserici aflate în declin profund. Mesajul către Tiatira (biserica a patra și cea din mijloc) este de două ori mai lung decât celelalte și diferă de toate celelalte (vezi punctul IV de mai jos). Rezultă de aici că și prima și ultima scrisoare (cea către Efes și cea către Laodiceea) se corelează. Aceasta înseamnă că și Laodiceea, la fel ca Efesul, suferă de lipsă de dragoste.

II. Încurajare în necaz

Când privim cele șapte biserici în ansamblu, remarcăm un declin de la una alta și o înăsprire a mustrărilor adresate de Isus. Bisericile din Efes și din Smirna sunt credincioase, Efesul având o singură deficiență – lipsa de dragoste. Însă, pe măsură ce trecem de la un mesaj la altul, observăm că starea bisericilor se înrăutățește de la Pergam la Sardes și apoi la Laodiceea, în dreptul căreia Isus nu găsește niciun lucru de apreciat. În ce privește Filadelfia, deși mesajul către ea este pozitiv, biserica este mult mai slabă decât Smirna. În mesajul către Efes, Isus îi cere bisericii insistent să se pocăiască. Laodiceea Îl face pe Isus să vrea să o verse din gură. Imaginea aceasta sugestivă transmite o mustrare severă.

Însă mustrarea aceasta face loc celei mai încurajatoare părți din mesajele către cele șapte biserici. Prima biserică primește o promisiune (pomul vieții), a doua, două (cununa vieții și scutirea de a doua moarte), a treia, trei (mana ascunsă, piatra albă, un nume nou), a patra, patru; a cincea, cinci, a șasea, șase. Fiecare primește mai multe promisiuni decât biserica anterioară, iar ultima, Laodiceea, o primește pe cea mai mare din toate: să stea împreună cu Isus pe tronul Lui.
Cu cât declinul bisericii este mai mare, cu atât mustrarea lui Isus este mai aspră și cu atât făgăduințele Sale se înmulțesc. Cu cât starea ei este mai rea, cu atât harul și puterea manifestate de Dumnezeu sunt mai mari. Cu cât sunt mai dificile problemele cu care te confrunți, cu atât mai puternic este harul lui Isus Hristos. Mesajul acesta este la fel de clar pentru noi astăzi ca și pentru credincioșii de altădată.

III. Cea mai mare extindere a creștinismului și consecințele ei astăzi

Studiul menționează că mesajul către Filadelfia se aplică marii redeș­teptări protestante din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Redeșteptarea aceasta a motivat biserica să ducă Evanghelia în toată lumea. Rezultatul a fost cea mai mare expansiune a creștinismului de la Cincizecime și până atunci.

Expansiunea aceasta a avut însă și o parte întunecată. Demersurile misionare s-au suprapus frecvent cu expansiunea colonialistă a civilizației occidentale în plan economic și politic. Ca urmare, creștinismul a ajuns să fie privit de multe popoare care aveau alte religii ca o unealtă a imperialismului apusean și nu ca o mișcare care caută cu modestie și smerenie să facă viața altora mai frumoasă. Atitudinea aceasta este tot mai prezentă până și în zonele lumii majoritar „creștine”. În general vorbind, creștinismul se găsește astăzi într-o poziție de defensivă. În acest context, manipularea sau implicarea politică de orice tip din partea bisericii este încadrată în stereotipurile create. Mesajul Evangheliei nu mai poate conta pe suportul politic și economic pentru a avea succes. El trebuie să se întoarcă la planul inițial al lui Isus, al puterii Sale care „în slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12:9).

IV. Mesajul către Tiatira, diferit de celelalte

În general, așa cum aminteam mai devreme, bisericile din Apocalipsa înregistrează un declin spiritual. Declinul este vizibil în mesajele către Efes, Pergam și Sardes. Mesajul către Tiatira iese însă din tiparul structural al mesajelor anterioare din mai multe puncte de vedere. În primul rând, este de două ori mai lung decât fiecare dintre celelalte șase. Lungimea lui reflectă rolul său din centrul chiasmului și lunga perioadă de persecuție din istoria creștină pe care o reprezintă această biserică. În al doilea rând, Tiatira este singura biserică ai căror credincioși sunt numiți „rămășiță” (Apocalipsa 2:24, „tuturor celorlalți”, adică „restul”; în greacă, loipois), dovadă că Dumnezeu a avut urmași credincioși chiar și în această perioadă întunecată.
În al treilea rând, Tiatira este singura biserică despre care Isus spune că faptele ei de pe urmă „sunt mai multe decât cele dintâi” (vers. 19). Dacă celelalte biserici au intrat în declin sau au stagnat, Tiatira făcea progrese. Fiind plasat în centrul istoriei celor șapte biserici, mesajul acesta pozitiv ne transmite ideea că Dumnezeu îi scoate pe oameni din apostazie și că, prin mesajele ulterioare, pregătește biserica pentru venirea lui Isus. Dacă Satana îi acuză pe credincioși ca să-i descurajeze și să le distragă atenția, Isus și Duhul Sfânt îi mustră ca să-i încurajeze și să-i vindece.

V. Laodiceea și perioada finală a istoriei lumii

În general, adventiștii de ziua a șaptea consideră că mesajul către Laodiceea se aplică în mod special la biserica lor. Cea mai bună dovadă în acest sens este relația dintre Apocalipsa 3:18 și Apocalipsa 16:15. Niciun alt text biblic nu conține cele patru cuvinte-cheie din ambele pasaje: „să vezi/să se vadă” (greacă, blepô), „haine/hainele” (greacă, himation), „rușinea” (greacă, aischunê, aschêmosunê) și „goliciunii/gol” (greacă, gumnotês, gumnos). Asemănarea aceasta este frapantă. În toiul bătăliei de la Armaghedon (Apocalipsa 16:14-16), apare un apel la vigilență în cuvintele adresate Laodiceei (vers. 15; compară cu Apocalipsa 3:18). Aceasta este o dovadă că Laodiceea este ultima biserică din istoria lumii.

Partea a III-a: APLICAȚIA PENTRU NOI

1. Câte femei sunt menționate în cartea Apocalipsa și ce contribuție au ele la mesajul cărții? În Apocalipsa sunt descrise patru femei. Două sunt personaje pozitive, iar celelalte sunt negative. În ordinea apariţiei, prima este Izabela, principala opozantă a credincioșilor din Tiatira (Apocalipsa 2:20-23). A doua este femeia credincioasă din Apocalipsa 12 (Apocalipsa 12:1,2,5,6,14-17). A treia este desfrânata Babilon (Apocalipsa 17:1-7,16). A patra este mireasa Mielului (Apocalipsa 19:7,8). Toate patru au o relație, fie pozitivă, fie negativă, cu biserica. Izabela, împotrivitoarea din Tiatira, o prefigurează pe desfrânata Babilon, care este îmbrăcată în culori asemănătoare cu cele ale veșmintelor marelui-preot (Apocalipsa 17:4), dar poate reprezenta și biserica medievală. Opoziția față de Hristos poartă de multe ori o mască creștină!

Femeia din Apocalipsa 12 îi reprezintă pe credincioși de-a lungul istoriei. Mireasa Mielului din Apocalipsa 19:7,8 îi reprezintă pe credincioșii lui Dumnezeu de la sfârșitul istoriei. De aici reiese logic că femeia din Apocalipsa 17 îi reprezintă pe toți opozanții lui Dumnezeu și mai cu seamă puterile religioase unite cu puterile laice pentru a forma Babilonul din timpul sfârșitului. În Apocalipsa, „femeia” îi reprezintă pe cei care se declară urmași ai lui Hristos, doar că unii sunt sinceri, iar alții nu.

2. Cum pot să aplice adventiștii în viața lor mesajul din Apocalipsa 3:18-21? Aurul poate exprima valoarea pe care o avem în ochii lui Dumnezeu, dar și credința care a trecut printr-un proces de rafinare și purificare. Haina albă reprezintă neprihănirea lui Hristos care ne este oferită în dar. Alifia pentru ochi reprezintă discernământul spiritual prin care ne recunoaștem nevoia după Hristos.
Isus aplică disciplina când este necesar (Apocalipsa 3:19), dar nu forțează pe nimeni să-L urmeze. El ne cheamă cu bunătate, ne lasă să decidem (vers. 20) și ne promite că El Se va ține de cuvânt. Dacă ne identificăm cu El în moartea și învierea Sa (Apocalipsa 3:21; 5:5,6), vom sta împreună cu El pe tronul Său. Pentru Dumnezeu avem o valoare infinită.

3. Ce încurajare găsim în faptul că mulți creștini de odinioară I-au rămas credincioși lui Dumnezeu deși au trăit într-un mediu dominat de idolatrie sau de necredință?