Studiul 2 majori complet (În mijlocul sfeșnicelor)

[Sâmbătă, 5 ian] În mijlocul sfeșnicelor

Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” Apocalipsa 3:21

În Psalmul 73, autorul mărturisește că s-a uitat cu jind la fericirea celor răi. Viața celor necredincioși părea îmbelșugată și ușoară, pe când viața celor credincioși părea una de continuă suferință. Nedreptatea aceasta l-a tulburat extraordinar de mult (Psalmii 73:2-16). Nedumerit, a intrat în Sfântul Locaș (Psalmii 73:16,17). Acolo, în prezența lui Dumnezeu, a reușit să înțeleagă mai bine cum stăteau de fapt lucrurile.

Câteva secole mai târziu, apostolul Ioan, bătrân de-acum, a ajuns să fie exilat, din cauza mărturiei lui, pe o insulă stâncoasă. În necazul lui, a primit vestea că și bisericile aflate în grija sa erau în suferință. În acel moment critic, a primit o viziune în care L-a văzut pe Hristos cel viu în sanctuarul ceresc. La fel ca psalmistul, a primit de la Domnul o descoperire despre unele taine ale vieții de aici și despre lupta pe care aceasta o presupune. Scena sanctuarului i-a dat încredere în prezența și în protecția lui Hristos și încurajarea de a le transmite această încredere bisericilor din vremea lui, precum și tuturor generațiilor de creștini de până la sfârșitul istoriei.

[Duminică, 6 ian] Pe Patmos

1. În ce circumstanţe ne spune Ioan că a primit viziunile?

Apocalipsa 1:9
Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.

Patmosul era o insulă mică din Marea Egee, avea circa şaisprezece kilometri în lungime şi zece în lăţime (în zona cu cea mai mare întindere). Era una dintre insulele folosite de romani drept colonii corecţionale pentru deţinuţii politici. Scriitorii creştini timpurii care au trăit relativ aproape de vremea în care a fost scrisă Apocalipsa afirmă că autorităţile romane îl exilaseră pe Ioan pe Patmos din cauza credinţei. Fără îndoială că bătrânul apostol a suportat acolo toate greutăţile întemniţării romane. A fost tratat probabil ca un infractor, pus în lanţuri, hrănit prost şi supus la muncă grea sub biciul gărzilor romane nemiloase.

„Patmosul, o insulă stearpă şi stâncoasă în Marea Egee, fusese ales de cârmuirea romană ca loc pentru exilarea criminalilor, dar, pentru slujitorul lui Dumnezeu, acest loc trist a devenit poarta cerului. Aici, departe de scenele agitate ale vieţii, precum şi de lucrarea plină de sârguinţă a anilor de mai înainte, el a avut părtăşie cu Dumnezeu, cu Hristos şi cu îngerii cerului şi de la ei a primit îndrumare pentru biserica din toate vremurile viitoare” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 421).

2. Ce alţi oameni aminţi în Biblie au îndurat greutăţi, deşi (sau, mai bine spus, din cauză că) I-au fost credincioşi lui Dumnezeu?

Daniel 3:16-23
16. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus.
17. Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate.
18. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!”
19. La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s-a umplut de mânie şi şi-a schimbat faţa, întorcându-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvântul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul de cum se cădea să-l încălzească.
20. Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul aprins.
21. Oamenii aceştia au fost legaţi cu izmenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins.
22. Fiindcă porunca împăratului era aspră, şi cuptorul era neobişnuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii care aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego.
23. Dar aceşti trei oameni, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins.

Faptele 7:54-60
54. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;
56. şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”
57. Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.
58. L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
59. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”
60. Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi, după aceste vorbe, a adormit.

Urmaşii lui Hristos să nu uite niciodată că nu sunt singuri atunci când se află în circumstanţe asemănătoare cu cele în care s-a aflat Ioan. Acelaşi Isus care a venit la Ioan cu cuvinte de speranţă şi de încurajare în acea împrejurare grea din viaţa lui este mereu alături de credincioşii Săi şi îi susţine.

Cum putem deosebi suferința din cauza credinței de suferința din alte motive, de exemplu, din cauza unei decizii greșite? Ce putem spune despre suferința fără vreun motiv evident? Cum putem să avem încredere în Domnul în orice situație?

[Luni, 7 ian] În ziua Domnului

3. Despre ce zi se afirmă în Biblie că este a Domnului? Ce importanţă a avut această zi pentru Ioan în experienţa sa dificilă?

Apocalipsa 1:10
În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,

Exodul 31:13
„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi şi urmaşii voştri un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc.

Isaia 58:13
Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,

Matei 12:8
Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.”

„A fost o zi de Sabat când Domnul slavei i S-a arătat apostolului exilat. Sabatul era păzit de Ioan tot cu aceeaşi sfinţenie pe Patmos, ca şi atunci când le predica oamenilor în oraşele şi cetăţile Iudeei. El considera făgăduinţele preţioase ce fuseseră date cu privire la ziua aceea ca fiind ale sale” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 428).

Textul lasă să se înţeleagă că apostolul Ioan a primit viziunea în Sabatul zilei a şaptea. Desigur că el aştepta cu speranţă evenimentele viitoare şi, mai ales, a doua venire a lui Hristos (compară cu Apocalipsa 1:7), numită şi ea „ziua Domnului” (Isaia 13:6-13; 2 Petru 3:10), însă aici s-a referit la timpul în care a primit viziunea despre aceste evenimente viitoare, şi anume la Sabat, „ziua Domnului”. În suferinţa prin care trecea, fără îndoială că Sabatul acesta special a devenit pentru el o pregustare a vieţii fără dureri, de care el şi toţi credincioşii din toate secolele urmează să aibă parte după a doua venire a lui Hristos. În gândirea iudaică, Sabatul este considerat o pregustare a „lumii viitoare” (în ebraică: olam haba).

„Sabatul pe care Dumnezeu îl instituise în Eden a fost (…) scump pentru Ioan pe insula pustie. (…) Ce Sabat a fost acela pentru exilatul singur, mereu preţios în ochii lui Hristos, dar acum mai onorat ca niciodată! Niciodată nu învăţase atâtea de la Isus. Niciodată nu auzise un adevăr atât de glorios” (Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, p. 955).

Compară Exodul 20:10,11 cu Deuteronomul 5:15. Aici se arată că Sabatul este o zi de comemorare a creării și a eliberării, o zi de aducere-aminte că Dumnezeu ne-a făcut și ne-a răscumpărat. Cum putem păstra vii în minte aceste două realități în fiecare Sabat?

Exodul 20:10,11
10. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

Deuteronomul 5:15
Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ţii ziua de odihnă.

[Marți, 8 ian] Întâlnirea cu Hristos pe Patmos

4. Compară modul în care îl descrie Ioan pe Hristos cu fiinţa divină din viziunea lui Daniel. Cum îi apare Isus în viziune? Ce face El?

Apocalipsa 1:12-18
12. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13. Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
14. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
16. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.
17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,
18. Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.

Daniel 10:5,6
5. Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz.
6. Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.

Ioan Îl vede pe Isus îmbrăcat în haină preoţească şi umblând printre sfeşnice – o imagine din templul israelit luminat cu sfeşnice (1 Împăraţi 7:49) – imagine care ne trimite cu gândul la făgăduinţa dată de Domnul israeliţilor că va umbla în mijlocul lor şi va fi Dumnezeul lor (Leviticul 26:12). În Apocalipsa, sfeşnicele reprezintă cele şapte biserici din Asia, destinatarele iniţiale ale acestei scrieri. Prin umblarea simbolică printre sfeşnice, Isus împlineşte făgăduinţa dată israeliţilor de a fi cu ei mereu, până când avea să-i mute în casa lor veşnică.

Şi reprezentarea lui Isus ca preot printre sfeşnice este preluată dintr-o practică din Templul din Ierusalim. În fiecare zi, era rânduit un preot care să ţină aprinse sfeşnicele din Locul Sfânt. El se ocupa de curăţarea sfeşnicelor şi de reumplerea lor când lumina lor scădea, înlocuia fitilurile stinse, turna untdelemn proaspăt şi apoi le reaprindea. El cunoştea astfel foarte bine starea fiecărui sfeşnic. La fel, Isus cunoştea foarte bine nevoile şi circumstanţele în care se găsea biserica din timpul lui Ioan, dar şi situaţia bisericilor din toate timpurile.

5. Ce ne spun textele următoare despre cât de bine cunoaşte Isus situaţia şi nevoile bisericilor la care face referire?

Apocalipsa 2:2,9,13,19
2. „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
6. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.
7. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
8. Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel ce a murit şi a înviat:
9. „Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei, şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.
10. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
11. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”
12. Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
13. „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
14. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie.
15. Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
16. Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”
17. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”
18. Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:
19. „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.

Apocalipsa 3:1,8,15
1. Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.
2. Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
3. Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.
4. Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.
5. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”
6. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.”
7. Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide:
8. „Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.
9. Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.
10. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.
11. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.
12. Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.”
13. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.”
14. Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu:
15. „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

Isus foloseşte în dreptul Său titlurile lui Dumnezeu: „Cel dintâi şi Cel de pe urmă” (vezi Isaia 44:6;vezi Isaia 48:12 ). Cuvântul grecesc pentru „din urmă” este eschatos, din care provine termenul „escatologie” („timpul sfârşitului”). Aceasta ne arată că în centrul escatologiei se află Isus Hristos, Cel care are ultimul cuvânt în evenimentele finale. El este „Cel viu” şi El ţine „cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apocalipsa 1:18). Cheile sunt simbolul puterii şi autorităţii. Urmaşii Lui credincioşi nu au motive să se teamă, întrucât până şi morţii se află sub paza Sa. Şi dacă El are grijă de morţi, nu va avea El grijă cu mult mai mult de cei vii? (Vezi Matei 22:32.)

[Miercuri, 9 ian] Mesajele lui Hristos atunci şi acum

6. Isus i-a încredinţat lui Ioan câte un mesaj pentru fiecare dintre cele şapte biserici din Asia, dar în Asia nu existau doar şapte biserici. Ce ne spune aceasta despre semnificaţia simbolică a mesajelor pentru creștini, în general?

Apocalipsa 1:11,19,20
11. care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.”
12. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13. Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
14. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
16. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.
17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,
18. Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
19. Scrie, dar, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.
20. Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici; şi cele şapte sfeşnice sunt şapte biserici.

Mesajele către cele şapte biserici au trei aplicaţii majore:

Aplicaţia istorică. Ele au fost trimise iniţial celor şapte biserici existente în secolul I în cetăţile prospere din Asia. Creştinii de acolo se confruntau cu probleme serioase. Unele cetăţi au stabilit ca în templele lor să i se aducă închinare împăratului, ca semn al loialităţii lor faţă de Roma. Închinarea la împărat a devenit obligatorie. De asemenea, cetăţenilor li se cerea să participe la evenimente publice şi la ceremonii religioase păgâne. Mulţi creştini care au refuzat să participe au plătit cu moartea. La cererea lui Hristos, Ioan a notat cele şapte mesaje pentru a-i ajuta să înfrunte aceste situaţii.

Aplicaţia profetică. Deoarece Apocalipsa este o carte profetică, înseamnă că mesajele către cele şapte biserici sunt de natură profetică. Starea spirituală a acestor biserici coincide cu starea spirituală a bisericii lui Dumnezeu din diferite perioade ale istoriei. Scopul acestor mesaje este să ofere, din perspectivă divină, o analiză generală a stării spirituale a creştinismului, începând din primul secol şi până la sfârşit.

Aplicaţia universală. Deşi au fost trimise iniţial bisericilor din Asia, cele şapte mesaje conţin şi lecţii valabile pentru creştinii din toate secolele. Ele au fost trimise împreună sub forma unei singure scrisori, care trebuia citită în fiecare biserică (Apocalipsa 1:11). Prin urmare, ele înfăţişează diferite tipuri de creştini din locuri şi perioade diferite. Spre exemplu, caracteristica generală a creştinismului contemporan este starea laodiceeană, însă unii creştini se pot regă- si în acelaşi timp şi în descrierea altei biserici. Vestea bună este că, indiferent de starea noastră spirituală, Dumnezeu „vine în întâmpinarea făpturilor omeneşti acolo unde se află ele” (Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 23).

Dacă Domnul i-ar scrie o scrisoare de acest fel bisericii tale locale, ce i-ar spune despre probleme cu care se confruntă și despre starea ei spirituală?

[Joi, 10 ian] Mesajul către biserica din Efes

Efesul, capitala Asiei, era cea mai mare cetate din această provincie romană şi era situat pe rute comerciale importante. Fiind cel mai mare port maritim din Asia, era un centru comercial şi religios foarte influent. Avea multe clădiri publice – temple, teatre, gimnazii, băi publice şi bordeluri. Era cunoscut şi pentru practica şi arta magiei. Şi îi mergea vestea pentru imoralitatea şi superstiţia cetăţenilor. Şi da, tot acolo se găsea şi cea mai influentă biserică creştină.

7. Cu ce titlu Se prezintă Domnul Isus acestei biserici? Ce lucruri apreciază El la ea? Ce îngrijorare Îşi exprimă?

Apocalipsa 2:1-4
1. Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
2. „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.

Ieremia 2:2
„Du-te şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustiu, într-un pământ nesemănat.

În prima parte a existenţei bisericii din Efes, creştinii de aici erau recunoscuţi pentru credincioşia şi dragostea lor (Efeseni 1:15). Deşi erau supuşi la presiuni atât din afară, cât şi din interior, ei au rămas neclintiţi şi credincioşi. Aveau zel şi aderau la învăţături sănătoase; nu tolerau printre ei învăţători mincinoşi. Totuşi, pe măsură ce au pus accent pe învăţătură şi pe comportament, dragostea lor pentru Hristos şi pentru fraţii de credinţă a început să scadă. Erau neclintiţi şi credincioşi, însă, fără dragoste, faptele lor au devenit reci şi legaliste.

8. Ce îi sfătuieşte Isus să facă? În ce ordine?

Apocalipsa 2:5-7
5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
6. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.
7. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”

În plan profetic, situaţia bisericii din Efes corespunde cu situaţia generală şi cu starea spirituală a bisericii din primul secol. Biserica primară a fost caracterizată de dragoste şi de credincioşie faţă de Evanghelie. Totuşi, spre sfârşitul secolului, biserica a început să-şi piardă ardoarea dragostei dintâi şi să se distanţeze de simplitatea şi de puritatea Evangheliei.

Imaginează-ți că faci parte dintr-o comunitate în care dragostea scade. Membrii ei nu practică neapărat un păcat cunoscut sau fățiș. Dintr-un anumit punct de vedere, ei fac ce este bine, totuși suferă de formalism și de răceală spirituală. Cum îi poate ajuta sfatul dat de Isus aici să iasă din această stare?

[Vineri, 11 ian] Un gând de încheiere

„Persecutarea lui Ioan a devenit un mijloc al harului. Patmosul s-a umplut de slava Mântuitorului înviat. Ioan Îl văzuse pe Hristos în formă umană, cu semnele cuielor, veşnica Lui slavă, la mâini şi la picioare. Acum i s-a îngăduit iar să-L vadă pe Domnul său înviat, îmbrăcat în atâta slavă, cât este capabil un om să vadă fără să moară.

Faptul că Hristos i S-a arătat lui Ioan ar trebui să fie pentru toţi, credincioşi şi necredincioşi, o dovadă că avem un Hristos viu. Ar trebui să-i dea putere de viaţă bisericii. Câteodată nori negri îi înconjoară pe cei din poporul lui Dumnezeu. Pare că oprimarea şi persecuţia îi vor şterge de pe faţa pământului. Însă în astfel de momente sunt transmise cele mai instructive lecţii. De multe ori, Hristos intră în închisori şi li Se descoperă aleşilor Săi. El este în foc, împreună cu ei pe rug. După cum stelele strălucesc cel mai puternic în noaptea cea mai întunecoasă, tot aşa cele mai luminoase raze ale slavei lui Dumnezeu se descoperă în bezna cea mai adâncă. Cu cât e cerul mai negru, cu atât mai limpezi şi mai impresionante sunt ra- zele Soarelui Neprihănirii, Mântuitorul înviat” (Ellen G. White, The Youth’s Instructor, 5 aprilie 1900).

Precedent Următor