Poporul lui Dumnezeu din cetăți

Sabat după-amiază, 12 ianuarie

Mai înainte de potop, Dumnezeu l-a trimis pe Noe să avertizeze lumea, ca oamenii să fie aduși la pocăință și să scape astfel de distrugere. Pe măsură ce timpul revenirii lui Hristos se apropie, Domnul îi trimite pe slujitorii Săi pentru a avertiza lumea cum să se pregătească pentru evenimentul cel mare. Mulțimea a fost într-o fățișă neascultare față de Legea lui Dumnezeu, iar acum, în mila Sa, El îi cheamă pe oameni la ascultare de preceptele ei sfinte. Tuturor acelora care vor îndepărta păcatele din viața lor, prin pocăință față de Dumnezeu și credința în Hristos, li se va oferi iertare. Dar multora li se pare un sacrificiu prea mare atunci când li se cere să-și părăsească păcatele. Pentru că viața lor nu se armonizează cu principiile curate ale cârmuirii morale a lui Dumnezeu, ei resping avertizările și neagă autoritatea Legii Sale. – Patriarhi și profeți, ed. 2015, p. 94

Să avem grijă să nu rămânem nepăsători la semnalele de pericol și la avertizările date în Cuvântul Său. Dacă aceste avertizări nu sunt ascultate și dacă defectele de caracter nu sunt biruite, acestea îi vor birui pe cei care le au și îi vor face să cadă în rătăcire, în apostazie și în păcat pe față. Cu timpul, mintea care nu este înălțată până la cel mai înalt standard va pierde puterea de a păstra ceea ce s-a câștigat cândva. „Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” „Voi deci, preaiubiților, știind mai dinainte aceste lucruri, păziți-vă ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor nelegiuiți și să vă pierdeți tăria, ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.” – Mărturii, vol. 5, ed. 2015, p. 456
Cu cât credința celor din poporul lui Dumnezeu va fi mai puternică și mai curată și cu cât va fi mai fermă hotărârea lor de a-L asculta pe Domnul, cu atât Satana se va strădui cu mai multă furie să stârnească împotriva lor ura celor care, deși pretind că sunt neprihăniți, calcă în picioare Legea lui Dumnezeu. Pentru a păstra cu temeinicie credința care le-a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna, va fi nevoie de încrederea cea mai fermă și de voința cea mai eroică.
Solii crucii trebuie să se înarmeze cu veghere și rugăciune și să fie mai plini de credință și de curaj, lucrând întotdeauna în Numele lui Isus. Ei trebuie să aibă încredere în Conducătorul lor, căci în fața noastră sunt vremuri de necaz. Judecățile lui Dumnezeu sunt pretutindeni în țară. Calamitățile vin una după alta într-o succesiune rapidă. În curând, Dumnezeu Se va ridica din locul Său pentru a zgudui pământul în mod teribil și pentru a-i pedepsi pe cei răi pentru nelegiuirea lor. Apoi, Dumnezeu Se va ridica să-i apere pe cei din poporul Său și le va acorda grija Sa protectoare. El Își va pune în jurul lor brațele Sale veșnice pentru a-i apăra de orice rău. – Slujitorii Evangheliei, ed. 2004, p. 196

Duminică, 13 ianuarie: Mesajele către Smirna și Filadelfia

Cu toate că erau apăsați de cea mai cruntă persecuție, acești martori ai lui Hristos [din perioada postapostolică] și-au păstrat credința curată. Deși au fost privați de orice confort, lipsiți de lumina soarelui, găsindu-și căminul în sânul întunecos, dar prietenos, al pământului, ei nu s-au plâns. Se încurajau unii pe alții prin cuvinte pline de credință, răbdare și speranță, pentru a rezista lipsurilor și necazurilor. Pierderea tuturor binecuvântărilor pământești n-a putut să-i constrângă să renunțe la credința lor în Hristos. Încercările și persecuția erau doar pași care-i aduceau mai aproape de odihna și de răsplata lor. …
Se bucurau că erau socotiți vrednici să sufere pentru adevăr și, din mijlocul trosnetului flăcărilor, înălțau cântări de biruință. Privind prin credință în sus, ei îi vedeau pe Hristos și pe îngeri aplecându-se peste crestele zidurilor cerului, urmărindu-i cu cel mai adânc interes și privind cu aprobare statornicia lor. Un glas de la tronul lui Dumnezeu venea până la ei: „Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2:10). – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 31–32

„Iată ți-am pus înainte o ușă deschisă”, spune Domnul, „pe care nimeni n-o poate închide”. Nu există gărzi înarmate care să împiedice accesul pe această poartă. La intrare și dinăuntru, se aud voci care spun: „Vino!” Glasul Mântuitorului ne invită cu dragoste și căldură: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești…” (Apocalipsa 3:18).
Evanghelia lui Hristos este o binecuvântare pe care o pot avea toți. Chiar și cel mai sărac dintre oameni poate cumpăra mântuirea la fel ca și cel mai bogat, pentru că nicio bogăție lumească, oricât de mare ar fi ea, nu o poate plăti. Ea se obține printr-o ascultare de bunăvoie, consacrându-ne lui Hristos și recunoscând că suntem proprietatea Sa, pe care a cumpărat-o cu prețul sângelui Său. Nici chiar cea mai înaltă educație nu poate, prin ea însăși, să-l conducă pe om mai aproape de Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 81–82

Domnul nu este departe de sufletul care-L caută. Cauza pentru care atât de mulți sunt lăsați singuri în situațiile de ispitire este aceea că ei nu-L păstrează pe Domnul mereu înaintea lor. Tocmai acolo unde Dumnezeu primește cea mai puțină atenție trebuie să aduceți candela vieții. Dacă Îl pierdem din vedere pe Dumnezeu, dacă credința noastră și comuniunea noastră cu El sunt întrerupte, sufletul este sigur în pericol. Integritatea nu va fi păstrată.

Domnul este Ajutorul nostru, Apărarea noastră. Dumnezeu a avut grijă ca niciun suflet care își pune încrederea în El să nu fie biruit de ispită. Atunci când credincioșii Lui sunt presați să se asocieze în vreun fel cu lumea, Hristos este cu ei tot atât de mult ca atunci când se adună în casa Lui ca să I se închine. Gândiți-vă la următoarele cuvinte: „Totuși ai în Sardes câteva nume care nu și-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții (Apocalipsa 3:4,5). – This Day With God, p. 232

Luni, 14 ianuarie: Mesajul către Pergam

Apostolul Pavel spune că „toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Isus Hristos vor fi prigoniți” (2 Timotei 3:12). Atunci, de ce persecuția pare, în mare măsură, să fi încetat? Singurul motiv este acela că biserica s-a conformat standardelor lumii și, prin urmare, nu mai trezește nicio opoziție. Religia care se practică în zilele noastre nu are caracterul curat și sfânt prin care se distingea credința creștină din zilele lui Hristos și ale apostolilor Săi. Creștinismul pare să fi ajuns atât de popular în lume numai din cauza spiritului de compromis cu păcatul, din cauză că marile adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt privite cu atâta indiferență, din cauză că este atât de puțină evlavie adevărată în biserică. Dacă ar avea loc o revigorare a credinței și a puterii bisericii primare, atunci spiritul persecuției ar reînvia, iar flăcările persecuției ar fi reaprinse. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 37–38
Obiceiurile păgânismului și-au găsit intrarea puțin câte puțin în biserica creștină. Spiritul de compromis și de conformism a fost împiedicat pentru un timp de persecuțiile nemiloase pe care biserica le-a suportat din partea păgânismului. Totuși, când persecuția a încetat și când creștinismul a pătruns în curțile și în palatele regilor, biserica a lăsat deoparte simplitatea lui Hristos și a ucenicilor Săi pentru parada și mândria preoților și conducătorilor păgâni. În locul cerințelor lui Dumnezeu, biserica a instituit teoriile și tradițiile omenești. …
Compromisul dintre păgânism și creștinism a avut ca rezultat apariția omului fărădelegii, despre care profeția spune că se va împotrivi lui Dumnezeu și se va înălța mai presus de El. Acel sistem uriaș al religiei false este o capodoperă a puterii lui Satana – un monument al eforturilor lui de a se așeza pe scaunul de domnie pentru a conduce lumea în conformitate cu voința lui. – Istoria mântuirii, ed. 2009, p. 254

Daniel … era hotărât să rămână statornic în integritatea lui, indiferent care ar fi fost urmarea, „s-a hotărât în inima lui să nu se spurce cu bucatele de la masa împăratului, nici cu vinul pe care-l bea împăratul”. Și, în această hotărâre, a fost susținut de cei trei tovarăși ai lui.

Pentru a ajunge la această hotărâre, tinerii evrei n-au lucrat cu încumetare, ci cu deplină încredere în Dumnezeu. Ei nu au ales să fie altfel decât ceilalți, dar erau gata să fie așa decât să-L dezonoreze pe Dumnezeu. Dacă ar fi făcut compromis cu păcatul în această situație, cedând presiunii împrejurărilor, îndepărtarea de principii ar fi slăbit simțul lor de dreptate și de oroare față de păcat. Primul pas păcătos avea să fie urmat de alții, până când, legătura lor cu Cerul fiind întreruptă, aveau să fie înfrânți de ispită. – Profeți și regi, ed. 2011, pp. 333–334
Se vorbește despre „credința lui Isus”, dar nu este înțeleasă. Ce anume constituie credința lui Isus, care face parte din solia îngerului al treilea? Isus devine purtătorul păcatului nostru ca să poată fi Mântuitorul nostru care ne iartă păcatul. El a fost tratat așa cum merităm noi. El a venit în lumea noastră și a luat păcatele noastre, pentru ca noi să putem avea neprihănirea Sa. Credința în capacitatea lui Hristos de a ne mântui pe deplin este credința lui Isus. – Solii alese, cartea 3, ed. 2012, p. 143

Marți, 15 ianuarie: Mesajul către Tiatira

Iudeii se îndepărtaseră de Dumnezeu și, în învățătura lor, puseseră tradițiile lor în locul Legii divine. Viața și învățăturile lui Hristos făceau clare și distincte principiile aceste legi încălcate. Oastea cerească a înțeles că obiectivul misiunii Lui era să înalțe Legea Tatălui, să o facă onorabilă și să-i justifice cerințele. – The Signs of the Times, 25 august 1887

Lucrarea lui Hristos este aceea de a-i scoate pe oameni din mijlocul a ceea ce este fals și imitație și a-i conduce la ceea ce este adevărat și autentic. „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” Nu este niciun pericol de a greși atâta vreme cât mergem pe urmele pașilor Celui care este „Lumina lumii”. …
Evreii au fost induși în eroare și conduși la ruină și au ajuns să-L respingă pe Domnul slavei pentru că nu au cunoscut nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. O mare lucrare stă în fața noastră: să-i călăuzim pe oameni să facă din Cuvântul lui Dumnezeu regula vieții lor, să nu facă niciun compromis cu ceea ce constituie tradiție sau obicei și să umble în toate poruncile și rânduielile Domnului. – Principiile fundamentale ale educației creștine, ed. 1997, pp. 125–126

Dacă slujitorii lui Dumnezeu își îndeplinesc cu credincioșie răspunderea care le-a fost încredințată, când Domnul va spune: „Dă-ți socoteala de isprăvnicia ta” (Luca 16:2), răsplata lor va fi mare. … Truda serioasă, munca neegoistă și efortul răbdător și perseverent vor fi răsplătite din abundență. Domnul Isus va spune: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni” (Ioan 15:15). Aprobarea Domnului nu este acordată datorită măreției lucrării realizate, ci datorită credincioșiei manifestate în tot ce s-a făcut. Nu rezultatele pe care le obținem sunt importante în ochii lui Dumnezeu, ci motivele pentru care acționăm. Dumnezeu prețuiește mai presus de toate bunătatea și credincioșia. – Slujitorii Evangheliei, ed. 2004, p. 198
[„Ține”] de mângâierea, de credința și de speranța pe care ți le-a dat Dumnezeu în Cuvântul Său! Niciodată să nu te descurajezi. Un om descurajat nu poate face nimic. Satana caută să te descurajeze, spunându-ți că nu este de niciun folos să-I slujești lui Dumnezeu, că nu merită, așa că tot atât de bine ai putea să te bucuri de plăcerile și de desfrâul din această lume. Dar „ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26). Tu poți avea plăcerile lumii cu prețul lumii viitoare, dar îți poți permite să plătești un asemenea preț? Noi trebuie să ne ținem strâns de Hristos, să trăim după toată lumina pe care am primit-o din cer. … Când te predai pe tine însuți lui Hristos, faci un legământ în prezența Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, cele trei Persoane ale Dumnezeirii. „Ține” de acest legământ! (…)
Vrăjmașul nu poate niciodată să-l smulgă din mâna lui Hristos pe acela care se încrede în mod absolut în făgăduințele Sale. Dacă sufletul este încrezător și lucrează în deplină ascultare, atunci mintea este sensibilă la influența divină și lumina lui Dumnezeu strălucește înăuntru, înlesnindu-i înțelegerea. Ce privilegiu avem în Hristos Isus! – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, ed. 2017, p. 361

Miercuri, 16 ianuarie: Mesajul către Sardes

Noi nu știm timpul exact când va veni Domnul. Dar fie că va veni anul acesta, fie că va veni anul următor, fie că va veni în câțiva ani, Hristos ne-a spus că va veni ca un hoț noaptea. El le spune tuturor: „Vegheați.” Pentru foarte, foarte mulți, El va veni în ceasul în care nu se gândesc. La momentul venirii Sale, oamenii vor întreba: „Unde este făgăduința venirii Lui?” …
Dacă a existat un timp în care străjerii lui Dumnezeu să trebuie să fie alerți, timpul acela este acum. … Trâmbița trebuie să sune clar. Va exista o proclamare generală a adevărului, întreg pământul se va lumina de slava lui Dumnezeu, dar vor recunoaște lumina numai cei care au căutat să facă distincție între sfințenie și păcat. – The Upward Look, p. 365
Suflet disperat, chiar dacă ai comis nelegiuiri, prinde curaj! … Încă pe când erai răzvrătit împotriva Sa, Dumnezeu a plecat în căutarea ta. Cu inima duioasă și iubitoare a păstorului, El a lăsat cele nouăzeci și nouă de oi și a ieșit în pustie, ca s-o găsească pe cea care era pierdută. El cuprinde în brațele iubirii Sale sufletul lovit, rănit și gata să moară, și îl duce cu bucurie, în siguranță, la staul.
Iudeii îi învățau pe oameni că înainte ca iubirea lui Dumnezeu să se manifeste față de el, cel păcătos trebuie să se pocăiască. În concepția lor, pocăința era o lucrare prin care oamenii câștigau favoarea Cerului. … Dar, în parabola oii pierdute, Domnul Hristos ne învață că mântuirea nu vine ca urmare a faptului că noi Îl căutăm pe Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu ne caută pe noi. „Nu este niciunul care să aibă pricepere, nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut” (Romani 3:11,12). Noi nu ne pocăim pentru ca Dumnezeu să ne poată iubi, ci El Își dezvăluie dragostea Sa, pentru ca noi să ne putem pocăi. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 135–136

Cei care rostesc Numele lui Hristos trebuie să se trezească din letargia care le paralizează străduințele și să facă față răspunderilor solemne care apasă asupra lor. Toți cei ce fac aceasta se pot aștepta ca puterea lui Dumnezeu să se descopere prin ei. Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii, va fi reprezentat prin cuvintele și faptele lor, iar Numele lui Dumnezeu va fi proslăvit. – Sfințirea vieții, ed. 1993, p. 30

Faptele bune nu cumpără dragostea lui Dumnezeu, ci dovedesc că avem dragostea aceasta. Dacă ne supunem voința și calea lui Dumnezeu, nu vom lucra pentru a obține dragostea Sa; vom asculta de poruncile Lui pentru că așa este drept să facem. Ucenicul Ioan scria: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). Viața spirituală adevărată se va vedea în orice suflet care Îi slujește lui Hristos. Cei care sunt vii în Hristos sunt plini de spiritul Său și nu pot să nu lucreze în via Sa. Ei fac lucrarea lui Dumnezeu. Fiecare suflet să mediteze cu rugăciune, ca să poată acționa în consecință. – Manuscript 120, 23 august 1899, „Go, Work Today in My Vineyard”

Joi, 17 ianuarie: Creștinii din Laodiceea

Mulți care mărturisesc Numele lui Hristos și pretind că așteaptă apropiata Sa revenire nu știu ce înseamnă să suferi pentru Hristos. Inimile lor nu sunt înmuiate prin har, ei nu sunt morți față de ei înșiși, iar lucrul acesta se vede în diferite moduri. În același timp, ei vorbesc despre faptul că trec prin încercări. Dar motivul principal al încercărilor lor este o inimă nesupusă, care face eul atât de sensibil, încât adesea este iritabil. Dacă asemenea persoane ar putea să-și dea seama ce înseamnă să fii umil, să fii un urmaș al lui Hristos, un creștin adevărat, ar începe să lucreze cu multă hotărâre și ar începe așa cum se cuvine. Mai întâi, ei ar muri față de eu, apoi ar fi gata oricând pentru rugăciune și ar controla fiecare pasiune a inimii. Fraților, renunțați la independența voastră, la încrederea pe care o aveți în voi înșivă și urmați Modelul cel blând! Păstrați-L pe Isus în gândurile voastre – El este exemplul vostru și voi trebuie să călcați pe urma pașilor Lui. Priviți către Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, care, pentru bucuria care I-a fost pusă înainte, a îndurat crucea și a disprețuit rușinea. El a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire atât de mare față de Sine. Pentru păcatele noastre a fost El Mielul cel blând, Mielul înjunghiat, trecut prin suferințe, rănit, brutalizat și lovit. – Scrieri timpurii, ed. 2015, pp. 145–146
„Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.” Am văzut că mulți și-au adunat atât de mult moloz la ușa inimii, încât nu o mai pot deschide. Unii au de îndepărtat disensiuni dintre ei și frații lor. Alții trebuie să-și îndepărteze mai întâi temperamentul rău, lăcomia egoistă, înainte de a putea să deschidă ușa. Alții au rostogolit lumea la ușa inimii lor și, astfel, au baricadat-o. Tot acest moloz trebuie să fie îndepărtat și de-abia apoi vor putea deschide ușa ca să intre Mântuitorul.

O, cât de prețioasă era această făgăduință, când mi-a fost arătată în viziune! „Voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.” O, iubire, minunată iubire a lui Dumnezeu! Deși suntem în starea aceasta de încropeală și plini de păcate, El ne spune: „Întoarceți-vă la Mine și Mă voi întoarce și Eu la voi și vă voi ierta abaterile.” Cuvintele acestea au fost repetate de înger de mai multe ori. „Întoarceți-vă la Mine și Mă voi întoarce și Eu la voi și vă voi ierta abaterile.” – Mărturii, vol. 1, ed. 2010, pp. 126–127
Cei care sunt poporul lui Dumnezeu încă dorm în păcatele lor. Ei continuă să declare că sunt bogați și că nu duc lipsă de nimic. Mulți întreabă: De ce sunt date toate aceste mustrări? De ce Mărturiile continuă să ne acuze de apostazie și de păcate grele? Noi iubim adevărul, prosperăm, nu avem nevoie de aceste mărturii de avertizare și de mustrare. Acești cârtitori să-și cerceteze inima și să-și compare viața cu învățăturile practice ale Bibliei, să-și smerească sufletul înaintea lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu să lumineze întunericul, și atunci solzii vor cădea de pe ochii lor și își vor da seama de adevărata lor ticăloșie și sărăcie spirituală. Ei vor simți nevoia să cumpere aur, care reprezintă credința curată și dragostea; haine albe, care reprezintă un caracter fără pată, curățit în sângele scumpului lor Mântuitor; și alifie pentru ochi, care reprezintă harul lui Dumnezeu și care le va da un discernământ clar în ceea ce privește lucrurile spirituale și capacitatea de a detecta păcatul. – Mărturii, vol. 3, ed. 2012, pp. 224–225

Vineri, 18 ianuarie:

Studiu suplimentar: Faptele apostolilor, cap. 57, „Descoperirea”; Solii pentru tineret, cap. „Înainte și în sus”, ed. 2003, p. 85.