[Marți] 18 Decembrie
Citeşte cu atenţie rubrica Flash. Înţelegi ce vrea să spună?
„În serviciul simbolic, atunci când marele-preot intra în Locul Prea- sfânt, întregului Israel i se cerea să se adune în jurul sanctuarului şi, în modul cel mai solemn, să-şi umilească sufletele înaintea lui Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor lor pentru a nu fi daţi afară din adunare. Deci, cu mult mai important este ca, în această zi reală a ispăşirii, să înţelegem lucrarea Marelui-Preot al nostru şi să ştim ce ni se cere să facem.” (Tragedia veacurilor, p. 431)
Citeşte Matei 22:1-14.
Isus a început să le vorbească din nou în pilde şi le-a zis:
2 „Împărăţia lui Dumnezeu poate fi asemănată cu un împărat care i-a făcut nuntă fiului său. 3 El şi-a trimis sclavii să-i cheme pe cei invitaţi la nuntă, dar aceştia n-au vrut să vină. 4 A trimis din nou alţi sclavi, zicându-le: «Spuneţi-le celor invitaţi: ‘Iată, am pregătit masa, boii şi animalele îngrăşate au fost tăiate şi toate sunt pregătite! Veniţi deci la nuntă!’»
5 Dar invitaţii nu le-au dat nici o atenţie şi au plecat, unul la ogorul lui, iar altul la negustoria lui. 6 Ceilalţi i-au înşfăcat pe sclavi, i-au maltratat şi i-au omorât. 7 Împăratul s-a mâniat foarte tare. El şi-a trimis trupele, i-a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.
8 Apoi le-a zis sclavilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei invitaţi n-au fost vrednici de ea. 9 Mergeţi, aşadar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi-i la nuntă pe toţi aceia pe care îi găsiţi!» 10 Sclavii aceia au ieşit pe drumuri şi i-au adunat pe toţi aceia pe care i-au găsit, şi răi, şi buni; şi sala nunţii s-a umplut de oaspeţi.
11 Când împăratul a venit să-şi vadă oaspeţii, a văzut acolo un om care nu se îmbrăcase în haină de nuntă 12 şi l-a întrebat:
– Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?
Acesta a amuţit. 13 Atunci împăratul le-a zis slujitorilor:
– Legaţi-l de mâini şi de picioare şi aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!
14 Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.“
De ce a fost împăratul supărat pe invitatul care a venit îmbrăcat cu ce nu trebuia?
Împăratul pusese la dispoziţia musafirilor vestimentaţia potrivită, dar acest om a ales să poarte ce a avut el chef. Când te prezinţi înaintea unui împărat, nu faci întotdeauna ce-ţi place.
În Ziua Ispăşirii, israeliţii trebuiau să se asigure că erau „îmbrăcaţi” adecvat pentru a-l întâlni pe împărat; trebuiau să aibă haina de nuntă a neprihănirii, oferită de Dumnezeu. Nu se puteau îmbrăca aşa cum aveau ei chef. Eşti gata pentru marele moment? Cu ce te vei îmbrăca?