[Luni] Două mari erezii

2. Ce ne spun textele următoare despre puterea lui Satana de a amăgi?

2 Corinteni 11:13-15
13. Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos.
14. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.
15. Nu este mare lucru dar dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.

2 Tesaloniceni 2:9,10
9. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase
10.şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.

Apocalipsa 12:9
Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.

Apocalipsa 20:10
Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde sunt fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.

Domnul Isus i-a avertizat pe urmaşii Lui cu privire la amăgirile din timpul sfârşitului. Şi a subliniat în mod special una dintre ele: hristoşii mincinoşi şi prorocii mincinoşi care îi „vor înşela pe mulţi” (Matei 24:5).

Însă aceasta nu este singura amăgire din timpul sfârşitului la care trebuie să fim atenţi. Inamicul nostru are multe metode de a-i înşela pe cât mai mulţi posibil. Avem nevoie permanent de călăuzirea 
Duhului Sfânt ca să putem să discernem stratagemele lui şi vom putea face aceasta doar dacă cunoaştem Biblia şi dacă ascultăm de învăţăturile ei.

Ellen G. White arată care sunt aceste două mari amăgiri: „Satana îi va atrage pe oameni sub influenţa amăgirilor lui prin cele două mari erezii: nemurirea sufletului şi sfinţenia duminicii. În timp ce prima pune temeliile spiritismului, a doua creează o legătură de simpatie cu Roma. Protestanţii din Statele Unite vor fi primii care îşi vor întinde mâinile peste prăpastie ca să prindă mâna spiritismului. De asemenea, ei vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea Romei şi, sub influenţa acestei triple alianţe, această ţară va merge pe urmele Romei, călcând în picioare libertatea de conştiinţă.” (Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 484)

Cât de interesant este să observăm că, după atâţia ani de când au fost scrise aceste cuvinte, „cele două mari erezii” sunt prevalente în lumea creştină!

De ce cunoaşterea adevărului Bibliei şi dispoziţia de a asculta de el sunt cea mai puternică armă a noastră împotriva amăgirilor Diavolului, în special în zilele finale?

Post-ul Două mari erezii apare prima dată în Studiu Biblic.