[Duminică] O mare amăgire

Primul studiu din acest trimestru a tratat despre conflictul izbucnit în cer şi coborât pe pământul nostru.

Dar nu toţi oamenii şi nu toţi creştinii cred în existenţa acestei mari lupte, fiindcă nu cred că Satana este o fiinţă reală. Pentru ei, referirile făcute în textele biblice la Satana, ori la Diavol, nu sunt decât formulări specifice epocii preştiinţifice prin care se încerca 
explicarea răului şi a suferinţei din lume. Pentru mulți, ideea existenţei unei fiinţe supranaturale care are planuri rele cu omenirea ţine de domeniul ficţiunii.

1. Ce ne spun următoarele texte din Apocalipsa despre realitatea existenţei lui Satana şi despre rolul pe care îl va avea el în cadrul evenimentelor finale?

2:13,24
13. «Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.

24. Vouă însă tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate.

12:3,7-9,12,17
3. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete.

7. Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
8. dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.

12. De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”

17. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

13:2
Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.

20:2,7,10
2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat

10. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde sunt fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.

Apocalipsa ne arată că Satana va exercita către sfârşitul timpului o putere extraordinară asupra multor pământeni şi că va reuşi să-i ţină la distanţă de mântuire şi să-i împingă la persecutarea celor credincioşi lui Isus.

Unul dintre „planurile” – traducerea grecescului noemata (gând) – lui Satana este să-i convingă pe oameni că el nu există. Dacă el este un inamic imaginar, cine va mai căuta să se apere de el? Este uimitor cât de mulţi pretind că sunt creştini şi totuşi nu iau în serios existenţa lui! Ei ignoră sau reinterpretează în mod liberal numeroasele texte din Cuvântul lui Dumnezeu care dezvăluie metodele lui de lucru şi planurile lui, în special pe cele din timpul sfârşitului. Faptul că mulţi refuză să creadă că Satana este o fiinţă reală, în ciuda numărului impresionant de dovezi biblice, ar trebui să ne aducă aminte că este extrem de important să înţelegem foarte bine învăţăturile Bibliei.

În Apocalipsa ni se dezvăluie amăgirile pregătite de Satana, îndeosebi pentru zilele din urmă, dar ni se oferă şi încurajare (Apocalipsa 12:11). Care este sursa noastră de putere în faţa Diavolului?

Apocalipsa 12:11
Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.

Post-ul O mare amăgire apare prima dată în Studiu Biblic.