Iată părerea mea

 

Ştii ce înseamnă Y H W H şi cum se pronunţă? În ebraică, literele acestea alcătuiesc Numele lui Dumnezeu, care este tradus în Biblia noastră prin Dumnezeu sau Domnul. Evreii considerau că numele acesta este atât de sfânt, încât, când citeau Scriptura şi ajungeau la el, nici nu îndrăzneau să îl pronunţe, de teamă să nu îl profaneze. Deoarece nu era rostit niciodată cu glas tare, de-a lungul vremii s-a uitat felul în care ar trebui pronunţat, iar astăzi nu suntem siguri cum ar trebui să sune acest cuvânt.

 

Israelul din timpurile biblice, care a auzit glasul lui Dumnezeu, a arătat totdeauna un deosebit respect faţă de Domnul şi de Numele Său. Dumnezeu nu S-a schimbat cu trecerea timpului. Merită şi astăzi acelaşi respect.

 

Ni se întâmplă vreodată să uităm că Dumnezeu este atotputernic şi vrednic de respect şi să rostim Numele Său în mod neatent?

 

În Biblie, Dumnezeu are multe nume. Multe dintre ele descriu atribute ale Sale sau modul în care se raportează la creaţia Sa. Per ansamblu, aceste nume ne descriu un Dumnezeu iubitor. Ar trebui ca şi noi, la rândul nostru, să răspundem acestei iubiri. O parte a răspunsului este respectarea numelui Său.


Părerea mea