[Sâmbătă] 14 Aprilie
Fiecăruia, după puterile sale
Un om de afaceri urma să plece într-o călătorie lungă. Şi-a chemat angajaţii şi le-a împărţit „acţiunile” societăţii sale, cerându-i fiecăruia să investească într-un fel capitalul primit, ca să-l facă să crească până la întoarcerea sa. Unuia dintre angajaţi i-a dat cinci talanţi, cam 25 000 $.
Altuia i-a dat doi, deci cam 10 000 $, iar celui de-al treilea, un talant – 5 000 $. Aştepta să vadă cum îi va folosi fiecare.
Ai recunoscut desigur parabola talanţilor pe care a spus-o Isus ca o ilustrare a folosirii darurilor şi talentelor cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe noi (Matei 25:14-30).
Fiecare avem talente primite de la Dumnezeu. Niciun dar nu este nefolositor. Chiar şi un copil are capacitatea de a face servicii fără de care familia, şcoala, biserica ar fi mai sărace. În această pildă a talanţilor, spusă de Isus, fiecare slujitor a primit un dar, însă darurile nu au fost la fel, nici egale. Unul a primit cinci, altul doi, altul un talant.
Şi capacităţile noastre sunt diferite. Nu sunt nici măcar două la fel. Unii, de la naştere, sunt mai înzestraţi decât alţii. De exemplu, unii se nasc având un corp puternic şi sănătos, în vreme ce alţii moştenesc o constituţie mai slabă şi se îmbolnăvesc uşor. Unii încep viaţa cu o capacitate excepţională a minţii, în timp ce alţii au o inteligenţă medie, obişnuită sau chiar sub cea medie. Aceasta nu înseamnă că unii trebuie să stea deoparte şi să nu facă nimic pentru că sunt mai slabi decât alţii.
Un alt lucru pe care nu trebuie să-l uităm, din pilda lui Isus, este că toate darurile, „talanţii”, se primesc în dar. Nimeni nu poate pretinde să fie mai onorat decât altul pentru talentele sale. Nu are niciun merit personal. Cel care a primit cinci talanţi n-a fost „mai norocos”, nici nu a datorat acest dar alegerii sale sau vreunei calităţi personale. Nici cel care a primit doar un talant nu putea fi considerat mai puţin norocos; nu primise un dar mai mic pentru că aşa alesese el.
De aceea, cel care are mai multe talente nu trebuie să îl privească de sus pe cel care are mai puţine, nici acesta să se simtă inferior faţă de primul.
Lucrul cel mai important nu este valoarea talentului în sine, ci felul în care este folosit.
Chiar de când se naşte un copil, toată familia aşteaptă cu nerăbdare să vadă primele semne ale vreunui talent moştenit. Fiecare suntem înzestraţi cu anumite daruri înnăscute – de exemplu, înclinaţia spre muzică, electronică, darul de a vorbi în public sau de a scrie, îndemânare pentru anumite meserii. Există şi talente care se dezvoltă treptat, prin efort şi studiu – cum ar fi priceperea de a dactilografia rapid şi corect, de a conduce o maşină sau un avion, de a preda matematica, de a construi o casă.
Există însă şi o a treia categorie de talente – darurile spirituale, care vin de la Duhul Sfânt şi au legătură cu Dumnezeu, cu Biblia şi biserica. Un astfel de dar este priceperea de a explica învăţăturile Bibliei, de a-i învăţa pe copii, de a le vorbi pe înţelesul lor şi de a-i face să îndrăgească Biblia. Un alt dar, pe care-l au mai ales adolescenţii, este acela de a-i ajuta pe cei în nevoie şi de a conlucra astfel cu biserica.
Dacă darurile noastre vin din aceeaşi sursă, faţă de cine suntem răspunzători pentru felul în care le folosim? În ce fel ne ajută Duhul Sfânt să ne dezvoltăm darurile înnăscute, pe cele dobândite şi pe cele spirituale?
