DIN CUPTOR LA PALAT

Sabat după-amiază, 18 ianuarie

Determinându-l pe om să calce cea de-a doua poruncă, Satana a urmărit să degradeze concepțiile lui cu privire la Ființa divină. Dând la o parte porunca a patra, el avea să-l facă să-L uite cu totul pe Dumnezeu. Cerința lui Dumnezeu, dreptul Lui la respect și închinare mai presus de toți zeii păgâni, se bazează pe faptul că El este Creatorul și toate celelalte ființe Îi datorează Lui existența. Așa este prezentat în Sfânta Scriptură. Profetul Ieremia spune: „Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic. … Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul vor pieri de pe pământ și de sub ceruri. Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.” „Atunci se arată omul cât este de prost cu știința lui și orice argintar rămâne de rușine cu chipul lui cioplit, căci idolii nu sunt decât minciună și nu este nicio suflare în ei; sunt un lucru de nimic, o lucrare înșelătoare și vor pieri când va veni pedeapsa. Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei, căci El a întocmit totul” (Ieremia 10:10-12,14-16).
Este foarte adevărat că respectul pentru Casa lui Dumnezeu aproape a dispărut. Lucrurile şi locurile sacre nu mai sunt recunoscute ca fiind astfel; ceea ce este sfânt şi înalt nu mai este apreciat. Oare nu există o cauză pentru lipsa evlaviei înflăcărate din familiile noastre? Oare această cauză nu este faptul că standardul înalt al religiei este lăsat să se târască în praf? Dumnezeu i-a dat poporului Său din vechime reguli şi porunci exacte, perfecte. S-a schimbat oare caracterul Său? Nu este El Dumnezeul cel mare şi puternic, Cel care domneşte în cerurile cerurilor? Nu ar fi bine să citim adesea instrucţiunile date personal de Dumnezeu evreilor, pentru ca şi noi, cei asupra cărora străluceşte lumina glorioasă a adevărului, să urmăm exemplul lor în ce priveşte respectul sfânt pentru Casa lui Dumnezeu? Avem foarte multe motive să păstrăm un spirit devotat, înflăcărat, atunci când Îi aducem închinare lui Dumnezeu. Avem motive să fim chiar mai atenţi şi mai plini de reverenţă în închinarea noastră decât erau evreii. Dar un duşman este la lucru, acţionând pentru a ne distruge credinţa în caracterul sacru al închinării creştine. – Mărturii, vol. 5, pp. 495–496

Nimic din ceea ce este sfânt și aparține închinării lui Dumnezeu n-ar trebui tratat cu indiferență și nepăsare. Când Cuvântul vieții este rostit, ar trebui să vă amintiți că ascultați vocea lui Dumnezeu prin slujitorul pe care El l-a desemnat. Nu pierdeți aceste cuvinte din cauza neatenției, căci, dacă le dați atenție, ele v-ar putea păzi pașii, ca să nu o ia pe cărări greșite. – Solii pentru tineret, p. 266

Duminică, 19 ianuarie: Chipul de aur

Împăratul le-a spus celor trei tineri evrei: „… Să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” Tinerii i-au răspuns împăratului: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat” (Daniel 3:15-18). Aceşti tineri credincioşi au fost aruncaţi în foc, dar Dumnezeu Şi-a arătat puterea în eliberarea slujitorilor Săi. Cineva asemenea Fiului lui Dumnezeu a păşit alături de ei în mijlocul flăcărilor şi, când au fost scoşi din cuptor, nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei. – In Heavenly Places, p. 149

A îngenunchea când ne rugăm lui Dumnezeu este atitudinea cea mai potrivită. Actul acesta de închinare le-a fost cerut celor trei tineri evrei care erau robi în Babilon. … Dar un astfel de act era un omagiu care trebuia să-I fie adus numai lui Dumnezeu, Suveranul lumii, Conducătorul universului, iar cei trei evrei au refuzat să acorde o asemenea cinste vreunui idol, chiar dacă era făcut din aur curat. Prin acest fapt, ei s-ar fi închinat, practic vorbind, împăratului Babilonului. Pentru că au refuzat să facă aşa cum le poruncise împăratul, ei au suferit pedeapsa şi au fost aruncaţi în cuptorul aprins. – Solii alese, cartea 2, p. 312

Forţa este ultimul mijloc folosit de orice religie falsă. La început, încearcă să atragă, aşa cum a încercat împăratul Babilonului să facă, folosind muzica şi fastul. Dacă aceste atracţii inspirate de Satana nu reuşeau să-i facă pe oameni să se plece şi să se închine chipului, flăcările flămânde ale cuptorului erau pregătite să-i înghită. Tot aşa va fi şi acum. Papalitatea şi-a exercitat puterea pentru a-i forţa pe oameni să asculte de ea şi va continua să facă aşa. Avem nevoie şi noi de spiritul manifestat de slujitorii lui Dumnezeu în conflictul cu păgânismul. – Comentariile Ellen G. White, CBAZŞ, vol. 7, p. 976

Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate să biruiască mândria inimii omenești. Noi nu ne putem mântui singuri. Nu suntem în stare să ne înnoim singuri. În curțile cerului nu va fi un cântec care să sune astfel: Mie, care m-am iubit pe mine însumi, m-am curățit și m-am răscumpărat singur, să-mi fie adusă slava și cinstea, binecuvântarea și lauda. Totuși aceasta este tema centrală în cântecul multora din lumea noastră. Ei nu știu ce înseamnă să fii blând și smerit cu inima, nici nu intenționează să știe dacă pot să evite o asemenea experiență. Întreaga Evanghelie se cuprinde în a învăța de la Domnul Hristos blândețea și smerenia Sa.
Ce este îndreptățirea prin credință? Este lucrarea lui Dumnezeu care coboară în țărână slava omenească și face pentru om lucrarea pe care el nu are puterea să o facă singur. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, p. 456

Luni, 20 ianuarie: Chemarea la închinare

Aceşti tineri au fost supuşi unui test sever atunci când Nebucadneţar a poruncit ca toţi dregătorii din împărăţie să vină la sfinţirea marelui chip de aur şi, la auzirea sunetului diferitelor instrumente muzicale, să se plece şi să se închine înaintea lui. Cei care nu ar fi făcut acest lucru ar fi fost aruncaţi imediat în mijlocul unui cuptor încins. Închinarea la acest chip fusese sugerată de înţelepţii Babilonului ca să-i facă pe evrei să li se alăture în închinarea lor idolatră. Ei erau cântăreţi buni şi haldeii ar fi vrut să-i facă să-L uite pe Dumnezeul lor şi să accepte să se închine idolilor Babilonului.
A sosit ziua hotărâtă şi, la sunetul muzicii, vasta mulţime adunată, toţi cei aflaţi acolo la porunca împăratului „s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat chipului de aur”. Dar aceşti tineri credincioşi nu s-au plecat. – My Life Today, p. 68

Prin evreii luaţi ca prizonieri de război, Domnul S-a făcut cunoscut păgânilor din Babilon. Aceste popoare păgâne au aflat despre Împărăţia lui Dumnezeu care avea să fie statornicită şi păstrată prin puterea Sa, în ciuda puterii şi a iscusinţei lui Satana. Daniel şi tovarăşii lui, Ezra şi Neemia şi mulţi alţii au fost martori pentru Dumnezeu în timpul captivităţii lor. Domnul i-a împrăştiat printre împărăţiile pământului pentru ca lumina lor să poată străluci cu putere în întunericul adânc al păgânismului şi idolatriei. Dumnezeu i-a descoperit lui Daniel lumina planurilor Sale, care fusese ascunsă generaţii la rând. El a ales ca Daniel să vadă în viziune lumina adevărului Său şi să reflecte această lumină asupra mândrului Imperiu Babilonian. Asupra despoticului împărat a fost îngăduit să strălucească lumina de la tronul lui Dumnezeu. Lui Nebucadneţar i-a fost arătat că Dumnezeul cerului este mai presus de toţi împăraţii şi domnii de pe pământ. Numele Său trebuia să fie cunoscut ca Dumnezeul dumnezeilor. Dumnezeu dorea ca Nebucadneţar să înţeleagă că toţi conducătorii de pe pământ au un Conducător în ceruri. Credincioşia lui Dumnezeu care i-a salvat pe cei trei captivi din flăcările cuptorului şi a îndreptăţit astfel atitudinea lor, a arătat puterea Sa minunată. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 4, p. 1169

Daniel şi prietenii lui aveau o conştiinţă curată, care nu le-a permis să Îl dezonoreze pe Dumnezeu. Dar o asemenea conştiinţă nu poate fi păstrată astfel fără luptă. Ce test au avut de trecut cei trei prieteni ai lui Daniel când li s-a cerut să se închine marelui chip înălţat de Nebucadneţar pe câmpia Dura! Principiile pe care le aveau le interziceau să se închine înaintea unui idol, pentru că acesta rivaliza cu Dumnezeul cerurilor. Ei ştiau că lui Dumnezeu Îi datorau fiecare capacitate pe care o aveau şi, deşi inimile le erau pline de o simpatie caldă și generoasă faţă de toţi oamenii, cea mai înaltă dorinţă a lor era să se dovedească pe deplin credincioşi lui Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 149

Marți, 21 ianuarie: Încercarea de foc

Dumnezeu, Cel veșnic, Acela care are viață în Sine Însuși, Cel necreat, El Însuși fiind Izvorul și Susținătorul a toate, este singurul îndreptățit la suprema închinare și adorare. Omului îi este interzis să dea oricui altcuiva locul cel dintâi în simțămintele sale sau în slujirea sa. Tot ce cultivăm și tinde să slăbească iubirea noastră față de Dumnezeu sau să ia locul slujirii pe care i-o datorăm devine pentru noi un zeu.
„Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus, în ceruri, sau jos, pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești” (Exodul 20:4,5).

Porunca a doua oprește închinarea la adevăratul Dumnezeu prin chipuri sau asemănări. Multe națiuni păgâne susțineau că idolii sau chipurile lor erau numai preînchipuiri sau simboluri prin care era adorată zeitatea, dar Dumnezeu a declarat o astfel de închinare ca fiind păcat. Încercarea de a-L reprezenta pe Cel Veșnic prin obiecte materiale coboară concepția omului cu privire la Dumnezeu. Mintea, fiind îndepărtată de la perfecțiunea cea fără margini a lui Dumnezeu, ar fi atrasă mai degrabă spre creatură decât spre Creator. Și, în măsura în care concepția lui cu privire la Dumnezeu s-ar coborî, omul ar decădea. – Patriarhi şi profeţi, pp. 305–306

Focul nu a putut să le facă niciun rău eroilor evrei, pentru că cel de-al patrulea, Fiul lui Dumnezeu, era cu ei. Tot aşa, în ziua venirii Domnului, fumul şi flăcările nu vor avea nicio putere asupra celor neprihăniţi. Cei care sunt uniţi cu Domnul vor scăpa nevătămaţi. Cutremure, uragane, incendii şi inundaţii nu le pot face rău acelora care sunt pregătiţi să Îl întâmpine pe Mântuitorul lor în pace. Dar cei care L-au respins, L-au biciuit şi L-au crucificat vor fi între cei sculaţi din morţi ca să vadă venirea Sa pe norii cerului împreună cu oştile cereşti – de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. – The Upward Look, p. 261

A da mărturie pentru Hristos înseamnă mai mult decât să faci lucrul acesta la o oră de rugăciune.
Va trebui să dăm mărturie şi în alt fel decât am făcut-o până acum şi în împrejurări diferite. Cei trei tineri au fost chemaţi să Îl mărturisească pe Hristos în faţa flăcărilor cuptorului încins. …
Dacă eşti chemat să mergi prin cuptorul aprins pentru Hristos, El va fi lângă tine. „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43:2). – Our High Calling, p. 358

Cei trei tineri evrei au mărturisit în faţa întregului popor al Babilonului credinţa lor în Acela căruia I se închinau. Ei s-au încrezut în Dumnezeu. În ceasul încercării, şi-au adus aminte de făgăduinţa [Sa]… şi credinţa lor în Cuvântul viu a fost onorată în mod minunat înaintea tuturor. Veştile despre eliberarea lor minunată au fost duse în multe ţări de reprezentanţii diferitelor popoare care fuseseră invitaţi de Nebucadneţar la sfinţirea chipului. Prin credincioşia copiilor Săi, Dumnezeu a fost proslăvit pe întregul pământ. – Asemenea lui Hristos, p. 370 (22 decembrie)

Miercuri, 22 ianuarie: Al patrulea bărbat

Atunci, împăratul a poruncit să fie încălzit cuptorul de şapte ori mai mult de cum se cuvenea să fie încins şi, când lucrul acesta a fost făcut, cei trei evrei au fost aruncaţi în foc. Flăcările erau atât de puternice, încât cei care i-au aruncat pe evrei în cuptor au fost ucişi pe loc.
Deodată, împăratul s-a îngălbenit de spaimă. … Cu vocea tremurând, împăratul a exclamat: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei (în KJV, al Fiului lui Dumnezeu)!” – My Life Today, p. 68

De unde a știut acest împărat păgân cum arată Fiul lui Dumnezeu? Captivii evrei, care aveau poziții de încredere în Babilon, au reprezentat adevărul înaintea lui prin viața și prin caracterul lor. Când li s-a cerut un motiv pentru credința lor, ei l-au arătat fără nicio ezitare. Ei au prezentat clar și simplu principiile drepte, învățându-i astfel pe cei din jurul lor despre Dumnezeul căruia Îi slujeau. Ei le vorbiseră despre Hristos, Răscumpărătorul care urma să vină și, în cel de-al patrulea care era în cuptor, în mijlocul flăcărilor, împăratul L-a recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu. …
Acela care a pășit alături de eroii evrei în cuptorul încins va fi cu urmașii Săi oriunde s-ar afla ei. Prezența Sa, care este ca un adăpost, le va aduce mângâiere și susținere. În vreme de necaz, necazul acela cum nu a mai fost de când este lumea, aleșii Săi vor sta neclintiți. Satana cu toate oștile răului nu pot să îl distrugă nici pe cel mai slab dintre sfinți. Îngeri care excelează în putere îi vor proteja și, pentru ei, Dumnezeu Se va descoperi ca „Dumnezeul dumnezeilor”, în stare să-i salveze pe deplin pe aceia care și-au pus încrederea în El. – Conflict and Courage, p. 252

O viață trăită în Hristos este o viață de pace lăuntrică. Nu va fi extaz sentimental, ci o încredere statornică, plină de pace. Speranța ta nu se află în tine însuți; ea este în Hristos. Slăbiciunea ta se unește cu puterea Lui, neștiința ta, cu înțelepciunea Lui, nesiguranța ta, cu puterea Lui dăinuitoare. …
Să nu facem din eul nostru centrul preocupărilor noastre, făcându-ne temeri și griji cu privire la faptul că vom fi mântuiți sau nu. Toate acestea ne îndepărtează sufletul de Izvorul puterii noastre. Încredințează-I lui Dumnezeu problema rămânerii tale în El și încrede-te în El! Cugetă și vorbește despre Hristos! Fă ca eul tău să dispară în El! Dă la o parte orice îndoială; eliberează-te de teamă! Spune împreună cu apostolul Pavel: „Trăiesc …, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine” (Galateni 2:20). Rămâi liniștit în Dumnezeu! El este în stare să păzească ce I-ai încredințat. Dacă te vei lăsa în brațele Sale, El te va face să ajungi mai mult decât biruitor prin Cel care te-a iubit. – Calea către Hristos, pp.70–72

Joi, 23 ianuarie: Secretul din spatele credinței

Mare a fost lumina care a strălucit de la Daniel şi tovarăşii lui. Despre Sion, cetatea Domnului, s-au spus atunci lucruri glorioase. Domnul doreşte ca şi de la străjerii Săi credincioşi din aceste zile ale sfârşitului să strălucească în acelaşi fel lumina spirituală. Dacă sfinţii din Vechiul Testament au dat o atât de hotărâtă mărturie de credincioşie, cum ar trebui să strălucească astăzi copiii lui Dumnezeu, care au acumulat lumina descoperită de-a lungul veacurilor, când profeţiile Vechiului Testament şi-au revărsat slava dezvăluind viitorul! – Letter 32, 1899

În fiecare generaţie, eroii credinţei s-au remarcat prin credincioşia lor faţă de Dumnezeu şi au fost aduşi înaintea lumii pentru ca lumina lor să-i poată lumina pe cei aflaţi în întuneric. Daniel şi cei trei tovarăşi ai săi sunt exemple strălucite de eroism creştin. … Din experienţa lor la curtea Babilonului, putem afla ce face Dumnezeu pentru aceia care Îl slujesc cu toată inima. – My Life Today, p. 68

Timpul de suferinţă care stă înaintea poporului lui Dumnezeu va cere o credinţă care să nu se clatine. Copiii Săi trebuie să arate că El este singurul căruia I se închină şi că niciun motiv, nici chiar ameninţarea cu moartea, nu-i poate determina să facă nici cea mai mică concesie închinării false. Pentru inima credincioasă, poruncile oamenilor păcătoşi şi mărginiţi devin nesemnificative în faţa Cuvântului veşnicului Dumnezeu. Adevărul va fi ascultat chiar dacă urmarea ar fi închisoarea, exilul sau moartea.
Cum a fost în zilele lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, tot aşa, în perioada de încheiere a istoriei pământului, Domnul va lucra cu putere în favoarea acelora care vor sta neclintiţi pentru dreptate. Acela care a umblat cu demnitarii iudei în cuptorul încins va fi cu urmaşii Săi oriunde s-ar afla ei. Prezenţa Lui dăinuitoare îi va mângâia şi-i va susţine. – Asemenea lui Hristos, p. 370 (22 decembrie)

Prezentul este un timp în care beneficiem de un privilegiu solemn și avem o răspundere sfântă. Dacă slujitorii lui Dumnezeu își îndeplinesc cu credincioșie răspunderea care le-a fost încredințată, când Domnul va spune: „Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta” (Luca 16:2), răsplata lor va fi mare. Truda serioasă, munca neegoistă și efortul răbdător și perseverent vor fi răsplătite din abundență. Domnul Isus va spune: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:15). Aprobarea Domnului nu este acordată datorită măreției lucrării realizate, ci datorită credincioșiei manifestate în tot ce s-a făcut. Nu rezultatele pe care le avem sunt importante în ochii lui Dumnezeu, ci motivele pentru care acționăm. Dumnezeu prețuiește mai presus de toate bunătatea și credincioșia. – Slujitorii Evangheliei, p. 267

Misionarii pentru Domnul sunt cel mai bine pregătiţi pentru lucrarea peste hotare în căminele creştine în care există temere de Dumnezeu, iubire pentru Dumnezeu, în care familia I se închină lui Dumnezeu, acolo unde credincioşia a devenit a doua natură, nepăsarea şi indiferenţa faţă de datoriile din cămin nu sunt îngăduite, iar comuniunea tainică cu Dumnezeu este socotită ca fiind esenţială pentru îndeplinirea cu credincioşie a datoriilor zilnice.
Îndatoririle familiale ar trebui îndeplinite în ideea că, dacă sunt făcute bine, vom dobândi acea experienţă care ne va face în stare să lucrăm pentru Hristos în mod permanent şi foarte conştiincios. O, câte ar putea realiza pe plan misionar un creştin viu, care îşi îndeplineşte cu credincioşie datoriile zilnice, care înalţă cu bucurie crucea, nu neglijează nicio lucrare pe care o are de făcut, oricât de neplăcută ar fi pentru simţămintele fireşti! – Căminul adventist, p. 35

Vineri, 24 ianuarie

Pentru studiu suplimentar: Patriarhi şi profeţi, cap. „Iosif în Egipt”.