Încălcarea spiritului Legii

Sabat după-amiază, 26 octombrie

Domnul a văzut că era esenţial pentru noi să existe în jur oameni săraci, care, în neajutorarea şi nevoile lor, vor face apel la slujirea noastră. Ei ne vor fi un ajutor în desăvârşirea unui caracter creştin, pentru că, asigurând hrana pentru masa lor şi îmbrăcăminte pentru corpurile lor, noi cultivăm atributele caracterului Domnului Hristos. Dacă nu i-am avea pe săraci printre noi, am pierde mult, deoarece, pentru a ne desăvârşi un caracter creştin, avem nevoie de tăgăduire de sine. …
Când vă cheltuiţi banii, gândiţi-vă ce ar face Isus dacă ar fi în locul vostru. El cere de la urmaşii Săi să calce pe urmele Lui pe calea tăgăduirii de sine şi a sacrificiului. Caracterul creştinului trebuie să fie o reproducere a caracterului lui Hristos. Aceeaşi iubire, acelaşi har şi aceeaşi bunăvoinţă neegoistă care s-au văzut în viaţa Sa trebuie să caracterizeze şi viaţa urmaşilor Săi. – Our High Calling, p. 198.

„Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:10). În această generație, dorința după câștig este o patimă captivantă. Bogăția este adesea obținută prin înșelăciune. Mulți oameni se luptă cu sărăcia, obligați să lucreze din greu pentru retribuții mici, nefiind în stare să obțină nici cele mai simple mijloace de trai. Truda și lipsa, fără speranţa unor lucruri mai bune, le fac povara și mai grea. Copleșiți de griji și apăsați, ei nu știu încotro să se îndrepte pentru ajutor. Și toate acestea pentru ca bogații să-și întrețină extravaganța sau să-și împlinească dorința de a aduna cât mai mult!
Iubirea de bani și plăcerea de etalare au făcut din lumea aceasta o peșteră de tâlhari și de hoți. Scripturile descriu lăcomia și asuprirea care vor domina chiar înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos: „Ascultați acum voi, bogaților!” scrie Iacov. „V-ați strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile și pe care le-ați oprit-o prin înșelăciune strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor. Ați trăit pe pământ în plăceri și desfătări. V-ați săturat inimile chiar într-o zi de măcel. Ați osândit, ați omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea” (Iacov 5:1,3-6). – Profeţi şi regi, pp. 650–651

Domnul Hristos ne-a învăţat că biserica Sa este o împărăţie spirituală. Capul bisericii este El Însuşi, Prinţul păcii. În persoana Lui a fost arătată lumii fiinţa umană în care locuieşte natura divină. Sfârşitul misiunii Sale pe pământ trebuia să fie o jertfă pentru păcat adusă în favoarea oamenilor, pentru ca prin sângele vărsat astfel să poată fi făcută ispăşire pentru tot neamul omenesc. Cu inima întotdeauna sensibilă faţă de neputinţele noastre, cu urechea deschisă să audă strigătele omenirii suferinde, cu o mâna gata întotdeauna să îl salveze pe cel descurajat şi disperat, Domnul Isus, Mântuitorul nostru, „umbla din loc în loc şi făcea bine” (Faptele 10:38). …
Şi toţi cei care sunt supuşi ai Împărăţiei lui Hristos Îl vor reprezenta în caracter şi dispoziţie. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 14

Duminică, 27 octombrie: Întristarea poporului

Zidul Ierusalimului nu fusese încă terminat când atenția lui Neemia a fost atrasă de starea nefericită a claselor mai sărace din popor. În situația destabilizată a țării, cultivarea pământului fusese, într-o oarecare măsură, neglijată. Mai mult, din cauza căii egoiste urmate de unii dintre cei întorși în Iudeea, binecuvântarea Domnului nu rămânea asupra țării și era lipsă de cereale.
Ca să aibă hrană pentru familii, cei săraci erau obligați să cumpere pe datorie și la prețuri foarte mari. Ei mai erau obligați să împrumute bani cu dobândă, ca să plătească impozitele grele la care erau obligați de împărații Persiei. Pentru a mai adăuga încă la aceste necazuri ale săracilor, cei mai bogați dintre iudei profitaseră de nevoile lor, îmbogățindu-se în felul acesta. – Profeţi şi regi, p. 646

Dar planurile omenești conduc la opresiune, nedreptate și nelegiuire. … Dumnezeul cel mare, sfânt și milos nu Se va asocia niciodată în vreo practică necinstită. El nu va aproba nici măcar o singură urmă de nedreptate. Unii oameni au obținut avantaje necinstite de la aceia pe care îi considerau a fi sub autoritatea lor. Ei erau deciși să îi constrângă pe ceilalți să se supună condițiilor lor, în conformitate cu principiul: condu sau distruge. Până când nu se va întreprinde o acțiune hotărâtă pentru a schimba starea de lucruri actuală, nu va avea loc nicio schimbare în domeniul financiar. …
Metodele lui Satana au un singur scop – să-i facă pe oameni sclavii oamenilor. Când se face acest lucru, consecințele vor fi confuzia, neîncrederea, gelozia și bănuielile rele. Un asemenea comportament distruge credința în Dumnezeu și în principiile care trebuie să guverneze și să elimine falsitatea, egoismul și ipocrizia. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pp. 360–361

Niciodată nu vom putea să atingem desăvârşirea de caracter dacă nu auzim vocea lui Dumnezeu şi nu ascultăm de sfatul Lui. Acest sfat nu li se aplică doar celor care nu au avut de întâmpinat încercări prin care să le producă neplăcere fraţilor lor, ci li se aplică acelora care au fost răniţi, acelora care au suferit din cauza înţelegerii greşite şi a faptului că au fost judecaţi greşit. Aceştia nu trebuie să lase ca ura să le pătrundă în inimă şi nici să îngăduie să apară simţăminte lipsite de bunăvoinţă atunci când îi văd pe cei care i-au rănit.
La fel ca Domnul Hristos, să-i iertăm pe duşmanii noştri şi să căutăm ocazii de a le arăta celor care ne-au rănit că noi îi iubim şi că, dacă am avea ocazia, le-am face bine. … Dacă aceia care ne-au rănit continuă pe calea lor cea rea, … noi trebuie să facem eforturi să ne împăcăm cu fraţii noştri, urmând calea stabilită de Biblie aşa cum ne-a învăţat Isus. Dacă fraţii noştri refuză împăcarea, atunci să nu vorbim despre ei, să nu căutăm să le stricăm bunul nume, ci să-i lăsăm în mâna lui Dumnezeu care este drept şi care îi judecă pe toţi oamenii cu dreptate. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 90

Luni, 28 octombrie: Împotriva spiritului Legii

Dumnezeu îndemnase prin Moise: „Dacă împrumuți bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii față de el ca un cămătar. Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă” (Deuteronomul 23:19). Și mai spusese: „Dacă va fi la tine vreun sărac dintre frații tăi, în vreuna din cetățile tale, în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu-ți împietrești inima și să nu-ți închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit. Ci să-ți deschizi mâna și să-l împrumuți cu ce-i trebuie ca să facă față nevoilor lui” (Deuteronomul 15:7,8).
În vremea care a urmat întoarcerii robilor din Babilon, iudeii bogați lucraseră tocmai contrar acestor porunci. Când săracii erau obligați să împrumute ca să-și plătească darea către împărat, cei bogați le împrumutau banii, dar cereau o dobândă mare. … Mulți fuseseră siliți să-și vândă fiii și fiicele ca robi și părea că nu mai era nicio speranță pentru îmbunătățirea stării lor, nicio cale pentru răscumpărarea copiilor sau a ogoarelor, nicio perspectivă înaintea lor decât aceea a necazului mereu mai mare, cu lipsă și robie continuă. Cu toate acestea, ei aparțineau aceleiași națiuni ca frații lor mai favorizați, erau copii ai aceluiași legământ. – Profeţi şi regi, pp. 647–648

Din cauza sărăciei unii [copii] fuseseră vânduţi ca robi chiar de părinţii lor. Alţii ajunseseră robi prin sentinţe judecătoreşti date pentru că făcuseră ticăloşii. Domnul specificase că nici aceştia nu trebuiau să fie ţinuţi robi mai mult de şapte ani. La sfârşitul acestui timp, robul trebuia să fie eliberat sau, dacă el alegea astfel, putea să rămână la stăpânul său. În felul acesta Domnul asigura interesele celor de jos şi oprimaţi. Aceasta presupunea un spirit nobil, de generozitate şi îi încuraja pe toţi să cultive dragostea pentru libertate, pentru că Domnul era Acela care îi făcuse liberi. Oricine refuza libertatea atunci când avea privilegiul să o primească, era însemnat. Nu era o insignă care să însemne glorie, ci un semn de ocară. Astfel, Dumnezeu încuraja cultivarea unui spirit nobil, şi nu a spiritului de servitute şi sclavie. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 1, p. 1106

Să ne asigurăm că sufletele noastre sunt bine înaintea lui Dumnezeu, în aşa fel ca El să ne poată învăţa şi călăuzi şi să ne descopere voinţa Sa. Vă rog să luaţi seama la aceste lucruri! Şi să petrecem mai mult timp în legătură cu Dumnezeu în rugăciune. Domnul este tăria, ajutorul şi cetăţuia noastră. Dacă umblăm smeriţi cu Dumnezeu, dacă ne temem de El şi slăvim Numele Lui, El va fi în gândurile şi în inimile noastre şi noi vom ajunge asemenea chipului Său. Să ne cercetăm cu grijă inima şi să căpătăm acea înţelepciune pe care numai Dumnezeu o poate da. …
Tot poporul nostru are acum nevoie de împărtăşirea cu Duhul Sfânt. Nu intraţi în nicio controversă, ci îndepărtaţi orice neînţelegere şi ceartă şi căutaţi să răspundeţi la rugăciunea raportată în capitolul 17 din Ioan. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 24 (16 ianuarie)

Marți, 29 octombrie: Neemia acționează

Chiar și printre aceia care pretind că umblă în temere de Domnul sunt unii care merg din nou pe calea urmată de căpeteniile lui Israel. Deoarece stă în puterea lor să facă lucrul acesta, ei pretind mai mult decât este drept și, în felul acesta, devin asupritori. Și, pentru că lăcomia și trădarea se văd în viața acelora care poartă Numele lui Hristos, pentru că biserica menține în registrele ei numele acelora care și-au câștigat averi prin nedreptate, religia lui Hristos este batjocorită. Extravaganța, îmbogățirea peste măsură și înșelăciunea corup credința multora și le distrug spiritualitatea. Biserica este, într-o mare măsură, răspunzătoare pentru păcatele membrilor ei. Ea sprijină răul dacă nu-și înalță glasul împotriva lui.
Obiceiurile lumii nu sunt un criteriu pentru un creștin. El nu trebuie să imite practicile ei necinstite, îmbogățirea peste măsură și asuprirea. Orice faptă nedreaptă față de aproapele este o încălcare a regulii de aur. Orice rău făcut copiilor lui Dumnezeu Îi este făcut lui Hristos Însuși, în persoana sfinților Săi. Orice încercare de a profita de neștiința, de slăbiciunea sau de nenorocirea altuia este înregistrată ca înșelăciune în registrul cerului. – Profeţi şi regi, pp. 651–652

Când le încredinţează oamenilor răspunderi, Dumnezeu aşteaptă ca ei să asculte de Legea Sa. Ei trebuie să aibă o purtare corectă, ştiind că Domul vede cum se poartă cu semenii şi va pedepsi orice faptă de nedreptate şi asuprire. Dumnezeu le dă oamenilor ocazii de a deveni una cu Hristos şi una cu El Însuşi. Aceia care umblă în temere de Dumnezeu, meditând la caracterul Său, vor deveni din zi în zi tot mai asemenea cu Hristos. Aceia care aleg să nu ştie de Dumnezeu vor fi îngâmfaţi şi lăudăroşi. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 40

Atunci când cineva care mărturisește că Îi servește lui Dumnezeu îi face rău unui frate sau îl răneşte în vreun fel, el reprezintă în mod fals caracterul lui Dumnezeu față de acel frate şi răul trebuie să fie mărturisit, iar el trebuie să-şi recunoască păcatul ca să fie în armonie cu Dumnezeu. Poate că fratele nostru ne-a făcut un rău mai mare decât i-am făcut noi, dar aceasta nu micșorează cu nimic răspunderea noastră. Dacă atunci când venim înaintea lui Dumnezeu ne aducem aminte că cineva are ceva împotriva noastră, trebuie să lăsăm darul nostru de rugăciune, de mulțumire, darul de bunăvoie, și să mergem la fratele cu care suntem dezbinați, să ne mărturisim păcatul cu umilință și să-i cerem iertare.
Dacă l-am păgubit sau l-am insultat pe fratele nostru în vreun mod oarecare, trebuie să-l despăgubim. Dacă am adus mărturie mincinoasă fără să știm, dacă i-am răstălmăcit cuvintele, dacă i-am păgubit influența în vreun fel, trebuie să mergem la cel cu care am vorbit despre el și să ne retragem toate cuvintele defăimătoare.
Dacă neînțelegerile dintre frați n-ar fi fost descoperite înaintea altora, ci ar fi fost rezolvate între ei în spiritul iubirii creștine, cât rău s-ar fi putut evita! Câte rădăcini de amărăciune, prin care mulți au fost pătați, ar fi fost nimicite și cât de strânse și duioase ar fi fost legăturile dintre urmașii lui Hristos, uniți în iubirea Sa! – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 58–60

Miercuri, 30 octombrie: Jurământul

Neemia le-a arătat cum el însuși, fiind învestit cu autoritate din partea împăratului persan, ar fi putut cere contribuții mari pentru folosul personal. Dar, în loc să facă aceasta, nu luase nici măcar cea ce îi aparținea de drept, ci dăduse cu mână largă pentru ajutorarea săracilor, în nevoia lor. El i-a îndemnat pe aceia dintre conducătorii iudei care se făcuseră vinovați de exploatare să înceteze această lucrare nelegiuită, să le redea săracilor pământurile, precum și plusul de bani pe care-l storseseră de la ei și să le împrumute bani fără dobândă sau chezășie.
Aceste cuvinte au fost rostite în fața întregii adunări. Dacă acei conducători ar fi ales să se îndreptățească, ar fi avut ocazia să facă lucrul acesta. Dar n-au prezentat nicio scuză. „Le vom da înapoi”, au declarat ei, „și nu le vom cere nimic; vom face cum ai zis.” La auzul acestor cuvinte, Neemia i-a pus să jure în fața preoților că-și vor ține cuvântul. „Toată adunarea a zis: «Amin!» Și au lăudat pe Domnul. Și poporul s-a ținut de cuvânt.” – Profeţi şi regi, p. 650

Iudeii înţelegeau că porunca a treia oprește folosirea în chip ușuratic a Numelui lui Dumnezeu, dar își închipuiau că sunt liberi să folosească alte jurăminte. Rostirea unui jurământ era ceva obișnuit între ei. Prin Moise, li se interzisese să jure strâmb, dar ei aveau o mulțime de mijloace de a scăpa de obligația impusă de un jurământ. Nu se temeau să se dedea la ceea ce de fapt însemna profanare, nici nu se dădeau înapoi de la călcarea jurământului, atâta timp cât se putea găsi un pretext meșteșugit, care să-i pună la adăpost de lege.
Isus a condamnat practicile lor, declarând că obiceiul lor de a jura era o călcare a poruncii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Mântuitorul n-a oprit cu desăvârșire folosirea jurământului în justiție, în care Dumnezeu este luat ca martor că ceea ce se spune este adevărul şi numai adevărul. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 66

Cuvintele plăcute şi voioase nu costă mai mult decât cele neplăcute şi iritate. Cuvintele tăioase rănesc şi zdrobesc sufletul. În viaţa aceasta, fiecare are greutăţile lui cu care se luptă. Fiecare se confruntă cu nedreptăţi şi dezamăgiri. De ce să nu aducem soare în loc de tristeţe în viaţa acelora cu care venim în contact? De ce să nu rostim cuvinte care ajută şi aduc binecuvântare? Astfel de cuvinte vor fi cu adevărat o binecuvântare atât pentru noi, cât şi pentru cei pentru care sunt rostite. …

Adesea, cuvintele sunt rostite cu nepăsare şi sunt uitate, dar acele cuvinte vor aduce un rod fie spre bine, fie spre rău. Seamănă un cuvânt lipsit de bunătate, aspru, şi sămânţa aceasta, găsind teren în mintea celor care te aud, va răsări şi va aduce rod după soiul ei. Seamănă o sămânţă în cuvinte plăcute, amabile, asemenea cuvintelor lui Hristos şi îţi vor aduce o răsplată bogată. Să luăm seama la noi înşine ca să nu rostim cuvinte care nu sunt o binecuvântare, ci un blestem. Dacă semănăm grâu, vom secera grâu, dacă semănăm neghină, vom recolta neghină, iar recolta, fie că va fi grâu, fie că va fi neghină, va veni sigur şi din abundenţă. – Our High Calling, p. 294

Joi, 31 octombrie: Exemplul lui Neemia

În timp ce ochii fiecărui lucrător erau îndreptați spre Neemia, gata să se supună celui mai mic semnal, ochii lui și inima sa se îndreptau spre Dumnezeu, Marele Supraveghetor al întregii lucrări, Cel care pusese în inima slujitorului Său gândul de a construi. Pe măsură ce credința și curajul se întăreau în inima lui, Neemia exclama, iar cuvintele lui, repetate ca un ecou, făceau să tresalte inima lucrătorilor de-a lungul zidului: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda!”
Neemia și tovarășii lui nu s-au dat înapoi de la greutăți și nici nu s-au ferit de o slujire plină de încercări. Ei nu se dezbrăcau nici ziua, nici noaptea, nici măcar în timpul scurt dedicat somnului și nici măcar nu-și lăsau la o parte armele. „Şi nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.” – Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă, p. 176

Nu este nimic altceva care să slăbească puterea bisericii aşa ca mândria şi patima. … Domnul Hristos ne-a dat un exemplu de iubire şi smerenie şi ne cere, ca urmaşi ai Săi, să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El. Cu o minte smerită, noi ar trebi să îi vedem pe alţii mai presus de noi. Trebuie să fim severi cu defectele noastre de caracter, gata să discernem propriile rătăciri şi păcate şi să ne ocupăm mai puţin de greşelile altora decât de ale noastre. Trebuie să simţim un interes deosebit să privim la ceea ce au alţii, nu pentru a pofti la bunurile lor, nu pentru a le găsi greşeli, pentru a-i critica sau a-i prezenta într-o lumină falsă, ci doar pentru a lucra după dreptate în toate privinţele atât cu fraţii noştri, cât şi cu toţi cei cu care avem de a face. Cultivarea unui spirit care face planuri pentru interese egoiste, ca să putem câştiga ceva de pe urma altora, sau o lucrare făcută în aşa fel încât să se vadă superioritatea noastră sau spiritul de rivalitate constituie ofensă la adresa lui Dumnezeu. Spiritul lui Hristos îi va face pe urmaşii Săi să fie preocupaţi nu doar de succesul sau de avantajele lor, ci să fie la fel de preocupaţi de succesul şi avantajele fraţilor lor. Aceasta înseamnă să-l iubim pe aproapele ca pe noi înşine. – That I May Know Him, p. 176.

Toți am fost datori dreptății divine, dar n-am avut cu ce să plătim datoria. Atunci, Fiul lui Dumnezeu, căruia I s-a făcut milă de noi, a plătit prețul pentru răscumpărarea noastră. El S-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogățim. Prin faptele de dărnicie față de săracii Săi, putem dovedi sinceritatea recunoștinței noastre pentru mila revărsată peste noi. „Cât avem prilej, să facem bine la toți”, spune Pavel, „și mai ales fraților în credință” (Galateni 6:10). Și cuvintele lui se acordă cu acelea ale Mântuitorului: „Căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi și le puteți face bine oricând voiți” (Marcu 14:7). „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi la fel, căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii” (Matei 7:12). –
Profeţi şi regi, p. 652

Vineri, 1 noiembrie

Studiu suplimentar: Profeți și regi, cap. „Mustrare împotriva asupririi”, şi Asemenea lui Hristos, cap. „Recomandarea lui Hristos de a fi miloşi” (1 august).
 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse