PRIVIRE GENERALĂ

Versete-cheie: Neemia 5:11,15,16.

Pasaj biblic în studiu: Neemia 5.

În capitolul 5 din cartea lui Neemia este descris modul în care s-a raportat Neemia la nedreptățile care se făceau printre foştii exilaţi. Deși ei reconstruiau zidul Ierusalimului, uniți în lupta împotriva inamicilor, între ei situația nu era bună. Foametea din țară a făcut ca unele familii să nu poată plăti birul persan sau să nu își poată permite hrana necesară.
De aceea, oamenii și-au pus zălog casele, terenurile și viile. După ce și aceste resurse s-au terminat, au trebuit să caute alte modalități de a plăti birul și de a-și procura hrana. Deoarece la acea vreme se obișnuia să se practice sclavia în locul datoriei, israeliții, urmând acest obicei, și-au vândut copiii sau pe ei înșiși chiar rudelor pentru a-și putea plăti datoriile. Când a aflat că israeliții îi cumpărau şi-i făceau robi pe cei din poporul lor pentru hrană, Neemia s-a mâniat foarte tare. Deși acest obicei era permis de lege, Neemia l-a privit ca pe o nedreptate. El i-a înfruntat pe unii dintre cei mai de vază și pe conducători. El i-a întrebat dacă era drept ca nişte oameni care îşi câştigaseră libertatea să vină în ţara lor pentru a şi-o pierde din nou chiar din cauza fraților și surorilor lor. În cele din urmă, el i-a convins pe conducători că acest comportament nu era etic și ei au înapoiat tot ce luaseră de la cei săraci. Neemia este un exemplu de om care a luat poziție pentru dreptate, chiar și atunci când erau implicați în nedreptăţi oameni puternici. Poziția și prestigiul celor greșiți nu l-au oprit pe Neemia să vorbească împotriva atitudinii lor.

COMENTARIU

Structura capitolului 5 din Neemia

Neemia 5 are o structură tematică foarte clară și poate fi împărțit astfel:
1. Problemele și plângerile poporului și acțiunile hotărâte ale lui Neemia (vers. 1-13).
a. Motivele pentru care poporul se plângea (vers. 1-5).
b. Supărarea lui Neemia și mustrarea celor vinovaţi (vers. 6,7a).
c. Apelul lui Neemia la o adunare publică și acuzația lui împotriva conducătorilor (vers. 7b, 8a).
d. Tăcerea conducătorilor (vers. 8b).
e. Neemia îi sfătuiește pe conducători să umble în temere de Dumnezeu, să le înapoieze proprietățile celor săraci și să îndrepte pierderile (vers. 9-11).

f. Răspunsul pozitiv al conducătorilor (vers. 12a).
g. Jurământul conducătorilor, acțiunea simbolică a lui Neemia și laudele pline de mulțumire ale poporului la adresa lui Dumnezeu (vers. 12b,13).
2. Slujirea lui Neemia, plină de sârg și altruistă, timp de doisprezece ani (vers. 14-16).
3. Grija plină de generozitate a lui Neemia pentru numeroși oameni și vizitatori (vers. 17,18).
4. Rugăciunea lui Neemia pentru har (vers. 19).

Neemia se confruntă cu asuprirea şi nedreptatea

În acest timp, când toții erau foarte preocupaţi de lucrarea Domnului, împotriva conducătorilor poporului lui Dumnezeu au fost aduse plângeri foarte serioase. Săracii erau asupriți, înfometați, copiii lor erau robi și ogoarele și viile le erau luate.
După ce a luat cunoștință de ceea ce se întâmpla printre evrei, Neemia s-a supărat foarte tare. Termenul din original este kharah, care înseamnă „a fi supărat”, sau „a fi foc și pară de supărare”, a avea o reacţie puternică de supărare. Acest termen apare în mai multe locuri în Biblie, de exemplu, când se vorbește despre supărarea lui Cain, atunci când și-a dat seama că jertfa lui nu fusese primită, sau despre supărarea lui Moise când vede poporul jucând și închinându-se la vițelul de aur (Exodul 32:19,22). Dar kharah mai este folosit și pentru mânia lui Dumnezeu, care s-a aprins când poporul Israel a avut o purtare rea (Exodul 4:14; 32:10,11; Numeri 11:1,10,33).
Totuși expresia exactă „a fost (s-a) supărat foarte tare” apare în special în următoarele pasaje. În Geneza 34:7 – Dina a fost pângărită și frații ei (fiii lui Iacob) s-au supărat foarte tare și s au răzbunat pe sihemiți, ucigând toți bărbații din cetate. În 2 Samuel 13:21 – împăratul David s-a supărat foarte tare aflând că fiul său Amnon a pângărit-o chiar pe sora lui Tamar (deși, în supărarea lui, David nu a făcut nimic pentru a rezolva această nedreptate). Al treilea pasaj în care apare expresia este Neemia 4:7 – vrăjmașii evreilor au aflat că israeliții reconstruiau zidurile Ierusalimului. Vrăjmașii s-au supărat foarte tare, deoarece considerau acest proiect de reconstruire ca o amenințare serioasă pentru puterea lor asupra țării. Două dintre pasajele menţionate înainte vorbesc despre acuzații foarte grave, de viol, ceea ce ne face să credem că nedreptatea prezentată în Neemia este o faptă foarte gravă. Neemia a fost la fel de supărat de cele auzite ca și cei care au aflat de violul comis asupra surorii sau fiicei. Neemia considera nedreptatea și comportamentul neadecvat ca fiind la fel de grave. De asemenea, el include în aceeași categorie și asuprirea. Este revelator și convingător să vedem că asuprirea a stârnit o supărare atât de mare în Neemia. El a reacționat personal la faptul că evreii erau asupriți, ca şi cum ar fi fost vorba despre membrii familiei lui.
Dar, în loc să acționeze irațional, Neemia „meditează profund” (în trad. New King James) la această situație. Cuvintele folosite în această frază sunt malakh și levav. Malakh are două semnificații principale: (1) „a domni ca împărat” sau „a fi încoronat împărat” și (2) „a cântări” sau „a face o introspecție atentă”. Levav înseamnă „inimă”. Chiar este folosită expresia „în inima mea”. Cu alte cuvinte, aici ni se spune că Neemia a analizat problema cu atenție în inima lui. Dat fiind faptul că inima și mintea sunt sinonime în gândirea ebraică, înţelegem că Neemia a cântărit situația și a evaluat cu atenție ce se putea face cu privire la asuprirea și nedreptatea care existau în rândul evreilor. Astfel, o altă lecție importantă pe care o putem învăța de la Neemia în această relatare este că nu ar trebui să reacționăm la mânie în fața nedreptății, ci ar trebui să ne luăm timp să ne gândim care ar fi cel mai bun mod de a acționa.
Este bine și important să ne arătăm dezaprobarea față de nedreptate, totuși acest lucru nu ne îndreptățește să ne mâniem. De exemplu, mânia lui Cain față de fratele lui era nu era îndreptățită, însă indiferența în fața răului este unul din cele mai rele păcate. Când văd nedreptatea și întorc capul de parcă nu ar fi problema lor, oamenii dau dovadă de răceală și de pierderea sensibilității față de păcat. Este foarte periculos dacă ajungem insensibili și nu reacționăm față de nedreptate. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al dreptății, El este întotdeauna de partea celor asupriți. Adesea, profeții Domnului au mustrat poporul pentru că nu a pus capăt nedreptății. Profeții au încurajat poporul să se comporte bine cu săracii, ajutându-i, și au învățat poporul să fie milostiv cu văduvele, orfanii și străinii (vezi Deuteronomul 10:18; 14:29; 24:19; 27:19; Zaharia 7:10).
După ce i-a mustrat pe cei mari și pe dregători, care nu au spus nimic despre cele întâmplate și nu au răspuns, Neemia a convocat „o mare adunare”, astfel încât să li se adreseze tuturor conducătorilor referitor la implicațiile serioase ale comportamentului lor asupritor și la modul în care acest comportament îi afectase pe mulți. Mai mult, el spera ca mulțimea de oameni să îi intimideze și, astfel, să aibă mai multe șanse ca ei să răspundă cererilor sale. Dar Neemia a făcut apel şi la responsabilitatea pe care ei o aveau înaintea lui Dumnezeu. „N-ar trebui să umblați în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiți de ocara neamurilor vrăjmașe nouă?” (Neemia 5:9). Neemia a folosit expresia „frica Dumnezeului vostru” de mai multe ori în cartea sa (Neemia 5:9,15; 7:2).
Prin conceptul „frica Dumnezeului vostru” dorea să le reamintească evreilor de dorința lor de „a umbla” cu Dumnezeu, de a lua decizii în conformitate cu voia Sa și de a trăi pentru El. Acesta era și motivul pentru care se întorseseră la Ierusalim – pentru a fi și a trăi ca un „popor al lui Dumnezeu”, vrednic de încredere. Ei și-au dat seama că înaintașii lor se îndepărtaseră de Dumnezeu și acum doreau să schimbe situația. Mustrarea lui Neemia i-a adus la tăcere, deoarece și-au dat seama că viața lor nu era cum trebuia și că reveniseră la vechile obiceiuri, practicate în trecut sau preluate de la națiunile din jur. Ei nu puteau fi o lumină pentru popoarele de lângă ei, aşa cum plănuise Dumnezeu, dacă se purtau la fel ca în trecut (deși într-o măsură mai mică), asuprindu-i pe cei nenorociți pentru câștig personal.
Neemia nu a protestat împotriva împrumuturilor – chiar el le împrumutase oamenilor grâu și argint. Ci s-a împotrivit obiceiului de a lua dobândă. El le-a cerut conducătorilor să înapoieze proprietățile confiscate și să dea înapoi dobânda pe care o luaseră.
În mod surprinzător, conducătorii au promis să restituie totul. După aceea au fost chemați și preoții pentru a se putea face un jurământ între conducători și preoți (Neemia 5:12,13). Poporul „s-a ținut de cuvânt” (vers. 13). Din verset înțelegem că, după acest jurământ, toţi – mai-marii, dregătorii și oamenii de rând – au lucrat împreună, creând noi metode de ajutorare care să respecte drepturile tuturor oamenilor.
Capitolul se încheie cu un pasaj care explică faptul că Neemia era dregător în Iuda. Deși avea tot dreptul să ceară taxe de la poporul pe care îl conducea, el și-a ascultat conștiința și nu a adăugat la povara care deja apăsa foarte greu asupra populației – birul persan. Neemia şi-a folosit banii, plata care îi venea din Persia pentru munca lui, pentru a se îngriji de cei din casa lui și de toți cei care aveau nevoie de un loc unde să mănânce. El a oferit cu generozitate și altora din ceea ce avea. El nu și-a îndeplinit responsabilitățile pentru a deveni mai bogat, ci pentru a sluji. Neemia a trăit practic cuvintele din Marcu 10:43,44. El a promovat dreptatea și o atitudine umilă de slujire.

APLICAȚIA

În deschiderea studiului din această săptămână, întreabă: Care este sau a fost cel mai greu lucru pe care l-ai făcut vreodată pentru a purta de grijă familiei sau celor dragi? Împărtășește răspunsul cu grupa.

Ca instructor, fii gata să împărtășești ceva personal. Când tu faci acest lucru, ca lider, îi vei încuraja și pe ceilalți și vă veți apropia mai mult unii de alții. După cum Neemia s-a îngrijit de popor și noi putem arăta că suntem preocupaţi de ceilalţi când ne împărtășim experiențele cu ei, ca frați și surori. Cu toții trecem prin momente dificile și este încurajator să auzim de la alții experiențele lor și cum au reacționat în anumite situații ca urmași ai lui Isus.
Pune următoarele întrebări la sfârșitul studiului, ca o continuare a ideii de la început și a aplicației:
1. Gândiți-vă împreună la lucruri specifice pe care le puteți face pentru a-i ajuta pe cei săraci, marginalizaţi sau în suferință din zona voastră. Cum puteți promova diversitatea? Ce proiect ar putea adopta grupa pentru a aduce un strop de bine în viața cuiva?
2. În ce mod poți fi și tu ca Neemia, luând atitudine cu hotărâre împotriva nedreptății? Gândește-te la următoarele:
a. Cum te poți opune nedreptății de acasă?
b. Dar la lucru?
c. Dar la școală?
d. În cercul de prieteni?
3. Pe vremea lui Neemia, asuprirea venea din împrumuturi și dobânzi și din a le cere celorlalți să slujească. În lumea de astăzi (sau fiecare în profesia sa), cum putem fi atenți să nu îi „asuprim” pe ceilalți?
 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse