PRIVIRE GENERALĂ

Versete-cheie: Neemia 1:4,5.

Pasaje biblice în studiu: Neemia 1 şi 2.

După ce primele două grupuri (conduse de Zorobabel și de Ezra) s-au întors în Iuda, Dumnezeu l-a trimis pe Neemia, paharnicul împăratului Artaxerxes (Neemia 1:11), să ducă un alt grup de robi înapoi la Ierusalim. Neemia aflase despre „cei ce au mai rămas din robi” în Ierusalim că sunt „în cea mai mare nenorocire și ocară” (vers. 3) din cauza împotrivirii cu care s-au confruntat în reconstruirea cetății. El a fost devastat la auzul acestor vești și a plâns zile întregi, a postit și s-a rugat.
Când împăratul Artaxerxes i-a observat tulburarea şi tristeţea, Neemia s-a rugat şi apoi i-a răspuns că Ierusalimul era în ruine. El i-a cerut împăratului să îi acorde un timp pentru reconstruirea cetăţii. Este surprinzător că împăratul, acelaşi care poruncise mai înainte încetarea lucrărilor, i-a ascultat cererea. Neemia a văzut aici providența și harul lui Dumnezeu (Neemia 2:8).
Totuși Neemia ştia că avea nevoie de ajutor, deoarece dregătorii „de dincolo de Râu” făcuseră să intre spaima în israeliți și aceştia încetaseră lucrul. Din cauza plângerii acestor dregători, împăratul Artaxerxes oprise lucrările. Pentru a anula acea poruncă a împăratului, Neemia a cerut acum, cu dibăcie, ca împăratul să trimită prin el o scrisoare tuturor dregătorilor din acea regiune, informându-i că Neemia era cu treburi oficiale și cerându-le să nu îl oprească.
Sfârşitul capitolului 2 îl prezintă pe Neemia inspectând lucrarea care trebuia făcută și încurajându-i pe oameni să construiască. Subliniaţi în grupă faptul că Neemia s-a bucurat de favoarea împăratului pentru că mai înainte el Îl căutase pe Dumnezeu, se rugase şi postise (Neemia 1:4); ca urmare, Dumnezeu l-a pregătit pe împărat, dar şi poporul, să răspundă favorabil.

COMENTARIU

Rugăciunea lui Neemia (Neemia 1)

După ce a vorbit cu oamenii veniţi din Iuda, Neemia a fost foarte tulburat. Fiind oficial la curtea împăratului, este posibil ca el să fi știut de poruncile lui Artaxerxes împotriva lui Iuda. Forțele ostile din preajma Ierusalimului s-au plâns împăratului şi acesta a crezut ce i se spunea despre complot, convins fiind că evreii erau o potențială amenințare politică (Ezra 4). Din cauza zvonurilor, dar şi a activității sale oficiale, Neemia a întrebat care era situația în Iuda. Din nefericire, zvonurile i-au fost confirmate de Hanani și tovarășii lui, dar situația reală era mult mai rea decât se aștepta. Neemia s-a prăbuşit la auzirea veștii și a jelit multe zile. Totuși el a mers direct la Dumnezeu cu problema lui.
În acest studiu este evidențiată rugăciunea lui Neemia. Analizând rugăciunea lui, putem observa că momentul principal este acela în care Îl imploră pe Dumnezeu să Își aducă aminte de făgăduințele Lui. Astfel, în cartea Neemia li se amintește cititorilor că Dumnezeu Își împlinește făgăduințele. Dar, înainte să Îi ceară lui Dumnezeu să îi asculte rugăciunea, Neemia a început cu adorare și închinare. Adorarea și închinarea au fost urmate de mărturisirea păcatelor și de cereri ca Domnul să Își amintească de făgăduințele Sale de a-Și restaura poporul. Apoi, în rugăciunea sa, Neemia s-a întors de unde începuse, amintindu-I lui Dumnezeu că acesta era poporul Său răscumpărat. Din nou, Neemia L-a rugat pe Dumnezeu să îl asculte și să Își arate mila, făcându-l să capete trecere înaintea împăratului. Neemia știa că împăratul avea puterea de a schimba situația din Iuda și de aceea I-a cerut lui Dumnezeu să lucreze la inima împăratului.
Adesea noi așteptăm răspuns imediat la rugăciune, dar Neemia a perseverat și s-a rugat mai bine de patru luni înainte să se întâmple ceva. Acest timp de rugăciune a fost un timp de pregătire pentru el ca lider al călătoriei. El a avut timp să gândească pașii pe care urma să îi facă odată ajuns la Ierusalim, ce avea să facă pentru a avea cele mai bune rezultate în procesul de reconstruire și, poate, s-a gândit și la materialele de care avea nevoie. Probabil că toate aceste planuri erau clare în mintea lui, deoarece, atunci când împăratul l-a întrebat: „Ce ceri?” (Neemia 2:4), răspunsul său a fost precis.

Discuția cu împăratul și trimiterea la Ierusalim (Neemia 2:1-10)

Neemia și-a început cererea vorbindu-i împăratului despre „mormintele părinților” (Neemia 2:5). Respectul pentru înaintași și pentru mormintele lor era foarte important în Antichitate, fiind privit ca o expresie a respectului față de strămoși și a dorinței de pace. Neemia nu a menționat Ierusalimul pe nume, ci s-a referit la importanța mormintelor și a cetății pe care el o iubea. Nu se știe dacă acest dialog între împărat și Neemia a fost purtat într-un singur loc, totuși este posibil ca discuția să fi continuat într-un loc privat, unde era prezentă și împărăteasa (Neemia 2:6). Istoricii cred că împăratul Artaxerxes era influențat de femei și astfel faptul că soția lui era prezentă (Ctesias, medic și istoric grec, ne spune că numele ei era Damaspia, deși numele nu este menționat în relatarea biblică) pare să fi fost în avantajul lui Neemia.
Neemia avea nevoie (1) de timp, (2) de acreditare, pentru ca dregătorii vrăjmași lui Israel să îl lase să treacă și să nu îi facă niciun rău, și (3) de lemne pentru construcție. Este interesant să observăm că păzitorul pădurilor împăratului, Asaf, avea nume evreiesc, ceea ce sugerează că și el era evreu, ca Neemia, și acum era într-o poziție înaltă. Neemia avea nevoie de lemne pentru trei proiecte: (1) grinzi pentru porțile fortificaţiei (cetăţuii) construite la nord de templu pentru a apăra teritoriul sfânt; (2) zidul cetății și (3) pentru casa lui. Este posibil ca el să fi plănuit să repare o casă care aparținea familiei sale.

La Ierusalim. Pregătirea pentru reconstruirea zidurilor (Neemia 2:11-20)

Neemia a ajuns la Ierusalim cu un convoi de căpitani ai armatei și călăreți. Pe drum, Neemia a dat scrisoarea din partea împăratului fiecărui dregător care împiedica în vreun fel lucrul la zidurile cetății. După ce s-a odihnit trei zile, o perioadă normală de timp liber după o călătorie lungă, Neemia a luat un grup mic cu el pentru o misiune secretă în timpul nopții. Probabil că din acel grup făceau parte Hanani și câțiva tovarăși apropiați sau rude care se stabiliseră deja în ţară (ei îl informaseră pe Neemia de situaţia din ţară; vezi Neemia 1:2,3). În liniște, grupul a studiat cu atenție starea zidurilor și a porților, ca să nu atragă atenția asupra proiectului înainte de vreme. Sanbalat și Tobia probabil că aveau aliați în Ierusalim și Neemia avea motive să creadă că era urmărit.
Neemia afirmă: „… fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim” (Neemia 2:12). El arată aici că misiunea de a reconstrui Ierusalimul nu era ideea lui, ci a lui Dumnezeu. Domnul pusese în inima lui această povară; Domnul îi dăduse impulsul și dorința de a încheia acest proiect. Pentru Neemia era clar că aceasta era o lucrare divină.
După ce şi-a încheiat inspecția făcută noaptea și a obținut toate informațiile necesare pentru a evalua lucrarea, el li s-a adresat conducătorilor evreilor. Au făcut strategia, apoi a sosit timpul pentru acțiune. El i-a invitat pe toți evreii: „să zidim iarăși zidul Ierusalimului și să nu mai fim de ocară” (în ebraică, cherpa – batjocură, dispreț, ocară). Culturile antice se bazau pe un sistem rușine-și-onoare. Onoarea era cea mai importantă valoare și rușinea trebuia evitată cu orice preț. Astfel, Neemia s-a folosit de sensibilitatea lor. El a convins poporul să acționeze astfel încât să alunge „rușinea” pe care o simțeau în acel moment. Faptul că sistemul lor de apărare fusese distrus îi făcea nu doar vulnerabili, ci și de rușine. Simțământul de vină era asociat și cu rușinea. Neemia a dat glas simțămintelor de imperfecțiune și ocară pe care le avea poporul, deoarece trebuia să îndure acum asuprirea. Problema principală era recâştigarea onoarei, a respectului și a moștenirii pe care iudeii aveau să le redobândească dacă participau la această lucrare importantă. Ruinele Ierusalimului puneau într-o lumină proastă credința lor în Dumnezeu.

Când Neemia a afirmat că mâna Domnului fusese cu el (vers. 12) și apoi a povestit ce a spus împăratul, oamenii au fost convinşi să exclame: „Să ne sculăm și să zidim!” Lor nu trebuia să le fie teamă de guvernarea persană, pentru că Dumnezeu era cu ei. Pentru a-și putea schimba situația, ei trebuiau „să se scoale” și să facă ceva. Această demonstrare a credinței ar trebui să fie o lecție pentru noi. Lucrurile nu se schimbă dacă ne complăcem în mizerie sau încercăm să găsim scuze; ele se schimbă doar prin acțiune. Neemia a îndemnat poporul să facă ceva, să acționeze și să își schimbe starea neplăcută în care era. El i-a îndemnat pe iudei să se țină strâns de credința lor în Dumnezeu, deoarece El îi condusese în această călătorie și El avea să aducă totul la îndeplinire.
De aceea, când liderii inamici au venit la Neemia, luând în batjocură și râzând de încercarea poporului de a construi zidul, Neemia nu s-a descurajat. El a răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda” (vers. 20). Neemia nu i-a lăsat pe vrăjmași să câștige teren, acceptându-le insultele, ci el a cerut făgăduințele lui Dumnezeu și s-a ținut strâns de puterea Sa.

APLICAȚIA

1. Analizaţi în grupă rugăciunea lui Neemia și alegeţi aspectele acestei rugăciuni care pot fi incluse în viața personală de rugăciune.
2. Cere-i fiecărui membru al grupei să mediteze și să răspundă la următoarele: Încă înainte de a ajunge în cetate, Neemia știa de marea împotrivire față de reconstruirea zidurilor Ierusalimului. Dacă ar fi vreo posibilitate ca Domnul să te trimită cu o misiune într-un loc în care ştii mai dinainte că vei fi întâmpinat cu greutăți și împotrivire, te-ai oferi voluntar pentru acea misiune? De ce?
3. Dumnezeu l-a chemat pe Neemia la o lucrare specifică. El a postit și s-a rugat înainte de a vorbi cu împăratul, deoarece simțea o povară pentru cetatea lui și pentru popor. Tu te gândești la post și rugăciune când vine o problemă în viața ta? Ce pot realiza postul și rugăciunea în viața noastră? Când ai postit ultima dată și pentru ce ai postit și te-ai rugat?
4. Înainte de a-i spune poporului motivul pentru care era acolo, Neemia a mers mai întâi prin cetate pentru a-și da seama ce trebuia făcut.
a. De ce este atât de importantă planificarea?
b. Gândește-te la proiecte misionare specifice pentru care ești responsabil sau în care eşti implicat în biserica ta. Ce anume ai putea face pentru a „evalua” misiunea înainte de a o implementa?
 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse