Cele șapte peceți

 

Sabat după-amiază, 26 ianuarie

Celor care vor intra în cetatea lui Dumnezeu li se va pune pe cap coroana de aur. Scena aceasta va fi plină de bucurie și nimeni dintre noi nu-și poate permite să o rateze. Ne vom arunca la picioarele lui Isus coroanele și iar și iar Îi vom da slavă și vom lăuda Numele Său sfânt. Îngerii se vor uni în cântece de triumf. Atingându-și harpele de aur, vor umple tot cerul cu melodii și cântece frumoase închinate Mielului. – In Heavenly Places, p. 216
Crucea lui Hristos va constitui obiectul studiului și al imnurilor celor mântuiți în toată veșnicia. În Hristos Cel glorios, ei Îl vor vedea pe Hristos Cel răstignit. Nu vor uita niciodată că Acela a cărui putere a creat și a susținut lumile nenumărate din spațiul infinit, iubitul Fiul al lui Dumnezeu, Maiestatea cerului, Acela pe care heruvimii și serafimii strălucitori se bucurau să-L adore, S-a umilit pentru a ridica omenirea căzută. De asemenea, nu vor uita că Isus a suferit vina și rușinea pentru păcat și că a trebuit să suporte gândul că Tatăl Său Și-a întors fața de la El, până când suferințele unei lumi pierdute I-au sfâșiat inima și I-au zdrobit viața pe crucea de pe Calvar. Creatorul tuturor lumilor, Judecătorul tuturor destinelor, a renunțat la slava Sa și S-a umilit din dragoste pentru om – iată ce va provoca pentru totdeauna uimirea și adorarea universului! Când cei mântuiți Îl privesc pe Salvatorul lor și văd gloria eternă a Tatălui strălucindu-I pe față, când privesc tronul Său veșnic și știu că Împărăția Sa nu va avea sfârșit, izbucnesc în cântarea entuziastă: „Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat și ne-a răscumpărat prin sângele Său prețios pentru Dumnezeu!” – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 535
În Împărăția lui Dumnezeu, locul nu este dobândit prin favoritism. Nu este câștigat și nici nu este primit printr-o împărțire arbitrară. El este rezultatul formării caracterului. Cununa și tronul sunt semnele atingerii unei anume stări – semne ale biruinței asupra ta însuți prin harul Domnului nostru Isus Hristos.
Mult timp după aceea, când Ioan ajunsese să-L iubească pe Hristos prin împărtășirea cu suferințele Sale, Domnul Isus i-a descoperit care este condiția apropierii de Împărăția Sa. „Celui ce va birui”, a spus Hristos, „îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 3:21). Cel care stă cel mai aproape de Hristos va fi acela care a băut mai din plin din spiritul Său de sacrificiu de sine plin de iubire – iubire care „nu se laudă, nu se umflă de mândrie…, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău” (1 Corinteni 13:4,5) – iubirea aceasta l-a făcut pe ucenic, așa cum L-a făcut și pe Domnul nostru, să dea totul, să trăiască, să lucreze și să se sacrifice chiar până la moarte, pentru mântuirea omenirii. – Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 400–401

Duminică, 27 ianuarie: Ruperea primei peceți

Pentru că nu știm timpul exact al venirii Lui, ni se dă sfatul să veghem. „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea Lui” (Luca 12:37). Aceia care așteaptă venirea Domnului nu lenevesc. Așteptarea venirii lui Hristos are ca scop să-i facă pe oameni să se teamă de Domnul și de judecățile Lui asupra neascultării. Ea trebuie să le deschidă ochii față de păcatul cel mare al lepădării darurilor milei Sale. Aceia care veghează în vederea venirii Domnului își curăță sufletele prin ascultare de adevăr și împletesc cu vegherea atentă o activitate plină de zel. Pentru că știu că Domnul este la ușă, zelul lor este înviorat și ei colaborează cu ființele cerești în lucrarea pentru salvarea sufletelor. – Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 545

„Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit.” Prin întârzierea mirelui sunt reprezentate trecerea perioadei de timp când Domnul a fost așteptat, dezamăgirea și aparenta amânare. În această nesiguranță, interesul celor superficiali și cu inima împărțită a început la scurt timp să ezite și eforturile lor, să slăbească. Dar cei a căror credință avea la bază o cunoaștere personală a Bibliei aveau picioarele pe o stâncă pe care valurile dezamăgirii nu au putut s-o clatine. „Au ațipit toate și au adormit.” Unii – în indiferență și renunțând la credință, alții – așteptând cu răbdare până când va fi dată o lumină mai clară. Totuși, în noaptea încercării, și a doua categorie de așteptători păreau că își pierd într-o anumită măsură entuziasmul și devotamentul. Cei ezitanți și superficiali nu au putut să se mai bazeze pe credința fraților lor. Fiecare trebuie să reziste sau să cadă în mod personal. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 324–325
Fiul divin al lui Dumnezeu a venit în lumea noastră, Lumina și Viața ei, pentru a cuprinde întreaga lume și a atrage și a uni cu Sine fiecare ființă umană aflată sub controlul și stăpânirea lui Satana. El îi invită: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28,29). În acest fel, El îi unește cu Sine printr-o nouă insuflare de har pe toți cei ce vin la El. El pune asupra lor pecetea Sa, semnul Său, semnul ascultării și al loialității față de Sabatul Său sfânt. – Manuscript 104, 28 septembrie 1897
Bătălia de la Armaghedon se va da curând. Acela pe ale cărui veșminte este scris numele „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” conduce armatele cerului; El este călare pe un cal alb și este îmbrăcat în in subțire, curat și alb. …

Bătălia de la Armaghedon se va da și ziua aceea nu trebuie să prindă pe nimeni dormind. Trebuie să fim treji, ca fecioarele înțelepte, și să avem untdelemn în candelele noastre. …
Puterea Duhului Sfânt trebuie să fie peste noi, iar Căpetenia oștirii Domnului va sta în fruntea îngerilor din cer ca să conducă lupta. Evenimente solemne urmează să se petreacă sub ochii noștri de acum înainte. Trâmbiță după trâmbiță trebuie să sune, potir după potir trebuie turnat peste locuitorii pământului. Scene de un interes extraordinar sunt gata să se petreacă. – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZȘ, vol. 7, p. 982

Luni, 28 ianuarie: Pecetea a doua și pecetea a treia

Hristos a spus despre Sine: „Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit s-aduc pacea, ci sabia” (Matei 10:34). Deși era Prințul păcii, El era totuși pricina dezbinării. Acela care a venit să proclame vestea cea bună și să dea naștere la nădejde și bucurie în inimile fiilor oamenilor a dat loc la o împotrivire ce arde adânc și stârnește o patimă aprigă în inima omenească. Și El i-a avertizat pe urmașii Săi: „În lume veți avea necazuri.” „Vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în temnițe, vă vor târî înaintea împăraților și înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu.” „Veți fi dați în mâinile lor până și de părinții, frații, rudele și prietenii voștri; și vor omorî pe mulți dintre voi” (Ioan 16:33; Luca 21:12,16). …
Același spirit, care în Evul Mediu a aruncat bărbați și femei în închisoare, în exil și la moarte, … este încă la lucru în inimile nerenăscute, cu o energie plină de răutate. Istoria adevărului a fost întotdeauna o cronică a luptei între bine și rău. Vestirea Evangheliei a fost întotdeauna dusă înainte în lumea aceasta, înfruntând împotrivire, primejdie, pierdere și suferință. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 64
Oamenii aleargă în goana după câștig și după satisfacții egoiste, ca și când nu ar exista nici Dumnezeu, nici cer și nici viață viitoare. În zilele lui Noe, avertizarea cu privire la potop a fost trimisă pentru a-i alarma pe oamenii aflați în nelegiuire și pentru a-i chema la pocăință. Tot astfel, solia apropiatei veniri a lui Hristos are scopul de a-i trezi pe oameni din starea în care se află, absorbiți de lucrurile lumești. Ea este menită să-i conștientizeze de realitățile veșnice, ca să poată acorda atenție invitației de a lua parte la ospățul Domnului. …

Lumea piere pentru că îi lipsește Evanghelia. Există o foamete după Cuvântul lui Dumnezeu. Doar puțini predică acest Cuvânt neamestecat cu tradiția omenească. Deși au Biblia în mâinile lor, oamenii nu primesc binecuvântările pe care Dumnezeu le-a pus în ea pentru ei. Domnul îi cheamă pe slujitorii Lui să le ducă oamenilor solia Sa. Celor care pier în păcatele lor trebuie să le fie vestit Cuvântul vieții veșnice. – Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 166–167
În ziua aceea, oamenii vor dori adăpostul harului lui Dumnezeu, pe care l-au disprețuit timp îndelungat. „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în țară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame și sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviți încoace și încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, și tot nu-l vor găsi” (Amos 8:11,12). – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 517

Marți, 29 ianuarie: Scena peceții a patra

Îngerii țin cele patru vânturi, care sunt reprezentate asemenea unui cal înfuriat ce încearcă să rupă legăturile și să alerge pe fața întregului pământ, aducând nimicirea și moartea în calea lui. …

Vă spun în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, că toate influențele dăunătoare și descurajatoare sunt ținute în frâu de mâinile nevăzute ale îngerilor, până când toți cei ce lucrează în temere și dragoste de Dumnezeu vor primi sigiliul pe frunte. – Solii alese, cartea 3, ed. 2012, pp. 340–341

Satana … nu poate să țină în moarte spirituală un suflet care primește în credință cuvântul puterii lui Hristos. Dumnezeu le spune tuturor acelora care sunt morți în păcate: „Deșteaptă-te, tu care dormi, scoală-te din morți” (Efeseni 5:14). Cuvântul acesta este viață veșnică. Cuvântul lui Dumnezeu, care l-a chemat la viață pe primul om, ne dă și nouă viață. După cum cuvântul lui Hristos: „Tinerelule, scoală-te, îți spun”, a dat viață tânărului din Nain, tot așa și cuvântul „scoală-te din morți” este viață pentru sufletul care îl primește. Dumnezeu „ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:13). Totul se dă prin Cuvântul Său. Dacă primim Cuvântul, avem eliberarea. – Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 272
Sunt în biserică unii care au nevoie să se prindă de stâlpii credinței noastre, să se așeze și să găsească o temelie de stâncă, în loc să fie purtați de vânt încoace și încolo pe apele exaltării și să acționeze din impuls. În biserică există dispeptici din punct de vedere spiritual. Ei s-au făcut singuri invalizi; slăbiciunea lor spirituală este consecința propriei șovăieli. Se lasă împinși încoace și încolo de vânturile schimbătoare ale vreunei doctrine și adeseori sunt stăpâniți de confuzie și aruncați în incertitudine din cauză că acționează întru totul pe baza simțămintelor. Ei sunt creștinii senzaționalului, care flămânzesc întotdeauna după ceva nou și variat; învățăturile ciudate le dezorientează credința și nu au nicio valoare pentru cauza adevărului.

Dumnezeu cheamă bărbați și femei care să aibă stabilitate, care să aibă scopuri hotărâte, pe care să te poți baza în vreme de pericol și de încercare, care sunt la fel de ferm înrădăcinați și întemeiați în adevăr cum sunt dealurile cele veșnice, care nu se lasă manipulați ca să o ia în dreapta sau în stânga, ci merg drept înainte și sunt găsiți întotdeauna de partea cea bună. – Mărturii, vol. 4, ed. 2015, pp. 68–69

Mântuitorul a biruit pentru a-i arăta omului cum poate birui la rândul său. Hristos a întâmpinat toate ispitele lui Satana cu Cuvântul lui Dumnezeu. Încrezându-Se în făgăduințele lui Dumnezeu, El a primit putere să asculte de poruncile Lui, iar ispititorul n-a putut câștiga niciun avantaj. …

Nimeni nu este practic mai neajutorat, dar de fapt mai de neînvins, ca omul care își simte nimicnicia și se bizuie cu totul pe meritele Mântuitorului. Prin rugăciune, prin studierea Cuvântului Său, prin credința în prezența Sa constantă, cea mai slabă ființă omenească poate trăi în continuare cu Hristos cel viu, iar El o va ține cu o mână care nu-i va da drumul niciodată. – Divina vindecare, ed. 2014, pp. 165–166

Miercuri, 30 ianuarie: Ruperea peceții a cincea

Rugăciunile fierbinți ale poporului Său vor primi răspuns, fiindcă lui Dumnezeu Îi place foarte mult ca poporul Său să-L caute cu toată inima și să se bazeze pe El ca Eliberator al lui. El va fi căutat pentru aceste lucruri de către poporul Său și Se va ridica pentru a-l proteja și răzbuna. „Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El?” – Comentariile lui Ellen G. White, în Comentariul biblic AZȘ, vol. 6, p. 1081
Hristos nu ne-a dat doar niște instrucțiuni, arătând un drum pe care să mergem, ci S-a făcut El Însuși Învățătorul nostru. Nu ne-a spus doar că trebuie să ascultăm, ci ne-a oferit chiar prin viața Sa un exemplu practic despre cum să ascultăm. De aceea este El adevăratul Ajutor. Mergând înaintea noastră, El dărâmă obstacolele și ne cere să mergem pe urmele pașilor Lui. Binecuvântatul nostru Mântuitor spune: „Vino după Mine. Te voi conduce. Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric” (vezi Matei 4:19; 14:6; Ioan 8:12). …
„Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui” (Apocalipsa 3:5). Hainele albe sunt veșmintele neprihănirii lui Hristos, și toți cei care au această neprihănire sunt părtași naturii divine. Pe ele sunt scrise „Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer, de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou” (vers. 12). – The Upward Look, p. 166
Curajul, tăria morală, credința și încrederea absolută în puterea lui Dumnezeu de a mântui nu vin într-o clipă. Aceste virtuți cerești se obțin prin experiența anilor. Printr-o viață de străduință sfântă și de aderare fermă la ceea ce este bine, copiii lui Dumnezeu își pecetluiesc destinul. Asaltați de ispite fără număr, ei știu că trebuie să reziste neclintiți sau să fie învinși. Ei simt că au o mare lucrare de făcut și că pot fi chemați oricând, în orice ceas, să-și dezbrace armura și, dacă ar ajunge la încheierea vieții cu lucrarea neterminată, ar fi o pierdere veșnică. Ei au primit cu nerăbdare lumina din cer, așa cum au primit-o primii ucenici de pe buzele lui Isus. Când erau exilați prin munți și pustiuri, când erau aruncați în temniță și lăsați să moară de foame, de frig și din cauza torturii, când martirajul părea singura cale de a scăpa de chin, primii creștini se bucurau că erau considerați demni să sufere pentru Hristos, care a fost crucificat pentru ei. Exemplul lor valoros va fi o mângâiere și o încurajare pentru poporul lui Dumnezeu care va trece printr-un timp de strâmtorare cum nu a mai fost niciodată. – Mărturii, vol. 5, ed. 2015, p. 180

Joi, 31 ianuarie: Ruperea peceții a șasea

Profeția Mântuitorului cu privire la venirea judecăților lui Dumnezeu asupra Ierusalimului urmează să aibă și o altă împlinire. În comparație cu ea, acea pustiire teribilă a fost doar o umbră palidă. În soarta cetății alese putem să vedem soarta unei lumi care a respins îndurarea lui Dumnezeu și a călcat în picioare Legea Sa. … Teribile au fost consecințele respingerii autorității Cerului. Însă o scenă și mai întunecată este prezentată în descoperirile referitoare la viitor. Rapoartele trecutului, … ce sunt toate acestea, în contrast cu grozăviile acelei zile, când Duhul lui Dumnezeu va fi retras cu totul de la cei nelegiuiți și nu va mai ține în frâu izbucnirea patimilor omenești și furia satanică! Lumea va vedea atunci, ca niciodată mai înainte, consecințele guvernării lui Satana. – Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 27–28
La scurt timp, privirile ne-au fost atrase către răsărit, căci se ivise un mic nor negru, cam de o jumătate de palmă, pe care toți îl știam ca fiind semnul Fiului omului. Cu toții, într-o tăcere solemnă, priveam țintă spre norul care se apropia și devenea mai luminos, din ce în ce mai plin de slavă, până când a devenit un mare nor alb. … Ochii Săi, ca niște flăcări, îi cercetau neîncetat pe copiii Lui. Apoi toate fețele s-au îngălbenit, iar ale celor pe care Dumnezeu îi respinsese s-au înnegrit. Atunci am strigat cu toții: „Cine va putea sta în picioare? Este haina mea nepătată?” Apoi îngerii au încetat să cânte și a urmat un timp de tăcere teribilă, după care Isus a spus: „Cei care au mâini curate și inimi neîntinate vor putea sta în picioare; harul Meu vă este de ajuns.” La auzirea acestor cuvinte, fețele noastre s-au luminat și bucuria a inundat fiecare inimă. Îngerii au luat un ton mai sus și au cântat din nou, în timp ce norul se apropia și mai mult de pământ. – Scrieri timpurii, ed. 2015, p. 45
„Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia înălbitorului” (Maleahi 3:2).
Cei care mărturisesc a fi fiii și fiicele lui Dumnezeu ar trebui să-L reprezinte pe El în caracter. … Ni se oferă acum oportunitatea de a ne forma caractere care să ne califice pentru intrarea în Împărăția cerurilor. Cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu vor avea drept la pomul vieții și vor intra pe porți în cetate. Din dragoste, Dumnezeu ne-a dat o lege ca să putem ști ce trăsături de caracter nu pot fi tolerate în cer și ca să le îndepărtăm de la noi. Acolo nu va putea fi admis niciunul dintre cei acuzați de furt, adulter, vorbire de rău sau necinste, întrucât aceasta ar duce la un alt război în cer. Legea lui Dumnezeu a fost dată pentru a-i îndepărta pe oameni de la aceste practici, astfel încât caracterul lor să poată fi modelat după caracterul lui Dumnezeu. – The Upward Look, p. 105

Vineri, 1 februarie: Un gând de încheiere

„Ca să înfățișeze înaintea Lui această biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană” (Efeseni 5:27).
Hristos vine curând pe norii cerului, și noi trebuie să fim pregătiți să-L întâlnim, fără să avem vreo pată, vreo zbârcitură sau altceva de felul acesta. … Puterea lui Dumnezeu de a converti trebuie să fie asupra noastră. Trebuie să studiem viața lui Hristos și să imităm Modelul divin. Trebuie să ne gândim la perfecțiunea caracterului Său și să fim schimbați după chipul Său. Nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu decât acela care și-a adus voința la supunere față de voința lui Hristos.

Creștinii declarați rămân mult prea aproape de lucrurile de pe pământ. Ochii lor sunt învățați să vadă doar lucrurile obișnuite și mintea lor zăbovește asupra lucrurilor pe care le privesc. Experiența lor religioasă este de multe ori superficială și nesatisfăcătoare, iar cuvintele lor sunt ușuratice și fără valoare. Cum pot ei să reflecte chipul lui Hristos? Cum pot ei să răspândească razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii? …
În cer nu există niciun păcat, nicio întinare sau necurăție și, dacă vrem să trăim în atmosfera lui, dacă vrem să privim slava lui Hristos, trebuie să fim curați cu inima, desăvârșiți în caracter prin harul și neprihănirea Sa. Să nu ne lăsăm absorbiți de plăceri și distracții, ci să ne pregătim pentru locașurile glorioase pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru noi. …
Hristos vine curând în slavă și, când Se va arăta în slava Sa, lumea își va dori să fi fost după voia Sa. Atunci, cu toții ne vom dori un loc în locașurile din cer, însă cei care nu-L mărturisesc acum pe Hristos prin cuvânt, prin viață și prin caracter nu se pot aștepta ca El să îi mărturisească înaintea Tatălui și înaintea sfinților îngeri. …

O, cât de fericiți vor fi cei care s-au pregătit pentru ospățul de nuntă al Mielului, care sunt îmbrăcați în neprihănirea lui Hristos și care reflectă chipul Său frumos! Ei vor purta haina albă de in curat care este neprihănirea sfinților, iar Hristos îi va duce la apele de viață; Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor și ei vor avea viața aceea care ține cât viața lui Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 285

Studiu suplimentar: Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, cap. „Nevoia lumii”, ed. 2007, pp. 405–406.