[miercuri, 4 august] Mersul pe apă

Ucenicii lui Isus se aflau într-o furtuna pe Marea
Galileii, luptând pentru viața lor. Valuri uriașe
amenințau să-i înece, iar ei vâsleau împotriva unui
vânt care îi ducea din ce în ce mai departe de destinație.
Dintr-odată, în lumina fulgerului, ei au văzut ceva
ce credeau că era o fantomă care se apropia. Era cumva un simbol al morții care le arăta că în curând aveau să
se înece? Erau îngroziți și „au strigat de frică”.
Nici măcar nu se gândeau că era Isus. Dar când S-a
apropiat și se părea că urma doar să treacă pe lângă
ei, ucenicii L-au recunoscut. Au strigat din nou, dar
de data aceasta după ajutorul Lui. Matei era în barca
aceea. Citește ce a scris despre această întâmplare! Matei
14:25-27
Nu există nicio furtună așa de violentă încât să înăbușe
strigătul nostru de ajutor către Isus. Ce ușurare a
fost răspunsul Lui, pentru ucenici! Petru, care de obicei
vorbea primul, a strigat prin furtună: „Doamne, dacă
ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. A
fost Isus de acord? Versetul 29
Ceilalți ucenici priveau cum Petru cobora
din barcă și mergea pe apă spre Isus.
Totul a mers bine până când el
a privit înapoi la ceilalți ucenici
din barcă. Se simțea bine pentru
ceea ce făcea. Probabil că voia să
vadă dacă ceilalți îl urmăreau.
Dar acel moment de mândrie ar fi putut
să-l coste viața. Privind înapoi, își luase ochii
de la Isus. Când s-a întors din nou către El, nu L-a mai
putut vedea. Un val uriaș era între ei, ascunzându-L pe
Isus pentru o clipă, iar Petru a intrat în panică. Ce s-a
întâmplat mai departe? Versetele 30-32
Un Petru smerit L-a ținut pe Isus de mână până
când au pășit în barcă. Apoi au ajuns pe uscat (Ioan
6:21). Dacă Petru ar fi continuat să privească la Isus,
nu s-ar mai fi scufundat.
Aplicație: La fel se întâmplă și în viața noastră spirituală.
Citește Psalmul 69:1,2.