[miercuri, 30 iulie] Predarea ștafetei
„Fiecare generație va lăuda lucrările Tale și va vesti faptele Tale mărețe” (Psalmii 145:4, NTR). Psalmistul afirmă aici că și copiii Îl pot cunoaște pe Dumnezeu și grija Lui iubitoare. Familiile ar trebui să vorbească despre Dumnezeu, despre faptele Sale minunate și despre învățăturile Sale, cu scopul de a transmite cunoștințele biblice unei alte generații.
5. Ce observație importantă găsim în Exodul 12:24-28?
Exodul 12:24-28
„24 Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. 25 Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. 26 Şi când vă vor întreba copiii voştri: ‘Ce înseamnă obiceiul acesta?’ 27 să răspundeţi: ‘Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre’.” Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ. 28 Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut”.
Părinții erau primii învățători din Israel și trebuiau să le povestească copiilor lor istoria exodului. Aceasta nu trebuia să fie povestită doar ca un eveniment istoric trecut, ci să fie prezentată ca propria lor experiență, chiar dacă se întâmplase cu mult timp în urmă. Prin această sărbătoare, israeliții trebuiau să se identifice cu strămoșii lor, iar istoria urma să fie retrăită și actualizată. În cartea Exodul se subliniază de două ori modul în care părinții trebuie să răspundă la întrebările copiilor lor cu privire la Paște (vezi Deuteronomul 6:6-8 și Exodul 13:14-16).
Merită observat că israeliții se aflau încă în Egipt când li s-a spus să sărbătorească eliberarea lor din Egipt. Întreaga sărbătoare era, așadar, un act de credință. După ce a primit indicațiile, „poporul s-a plecat și s-a închinat” (Exodul 12:27) Răscumpărătorului său, după care au urmat instrucțiunile pentru Paște.
În cartea Deuteronomul, israeliților li se reamintește să își redea istoria în așa fel încât să o poată interioriza, ca și când ar fi propria lor experiență. A se observa tonul colectiv al acestei relatări, precum și accentul pus pe experiența prezentă: „Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a coborât în Egipt cu puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr. Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit şi ne-au supus la grea robie. Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni. El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere” (Deuteronomul 26:5-9).
De asemenea, faptul că le povesteau copiilor lor în mod repetat istoria Paștelui (sau orice eveniment din istoria sacră) avea să îi ajute foarte mult pe părinți să-și amintească ce a făcut Dumnezeu pentru ei și pentru popor. Povestirea era la fel de benefică pentru vorbitor ca și pentru ascultători.
Post-ul [miercuri, 30 iulie] Predarea ștafetei apare prima dată în Studiu Biblic.
Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
