[sâmbătă, 5 iulie] Rugul aprins

Text de memorat:
Exodul 3:7,8
„7 Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. 8 M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii”.
Chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează ne va schimba adesea direcția vieții. Însă, dacă o urmăm, descoperim că această cale a Domnului este întotdeauna cea mai bună pentru noi. Doar că uneori – la început – nu este ușor de acceptat chemarea divină. Așa a fost și în cazul lui Moise și al chemării adresate de Dumnezeu la rugul aprins. Fie că știa sau nu legile combustiei, Moise și-a dat seama că vedea o minune. Fără îndoială, Domnul îl chema la o misiune specială. Dilema era dacă avea să răspundă chemării, dată fiind schimbarea radicală pe care avea să o aducă în viața lui. La început, Moise nu a fost foarte receptiv.
Poate îți amintești cazuri în care ai avut obiective clare, dar Dumnezeu a reorientat respectivele planuri. Este adevărat că Îi putem fi de folos lui Dumnezeu în multe feluri, dar, dacă răspundem chemării Lui și facem ceea ce El ne îndeamnă, ne îndreptăm cu siguranță către cea mai satisfăcătoare existență. S-ar putea să nu fie întotdeauna ușor, și n-a fost ușor nici pentru Moise, dar cât de absurd ar fi să mergem pe drumul nostru, când Dumnezeu ne cheamă în altă direcție!
Studiu zilnic:
Biblia: Exodul 24 – 30
1. Când a chemat Domnul pe Moise din mijlocul norului?
2. Cum aveau să fie aripile și fețele heruvimilor din aur bătut?
3. Din ce metal erau făcute uneltele pentru slujba cortului și țărușii?
4. Ce trebuiau să poarte fiii lui Aaron spre cinste și podoabă?
Ellen G. White: „Faptele apostolilor”, cap. 28
5. Ce s-ar fi întâmplat dacă Pavel s-ar fi dus la teatru?
Post-ul [sâmbătă, 5 iulie] Rugul aprins apare prima dată în Studiu Biblic.
Biblia zilnică BibliaZilnica.ro

