[vineri, 6 decembrie]

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, cap. 51

 

Când a spus: „Eu sunt Lumina lumii” Isus Se „afla în curtea templului, unde aveau loc slujbele din cadrul Sărbătorii Corturilor. În mijlocul acestei curţi se ridicau doi stâlpi înalţi, cu candelabre mari. După jertfa de seară erau aprinse toate lămpile, care luminau Ierusalimul. Ceremonia aceasta era în amintirea stâlpului de lumină care îl călăuzise pe Israel în deșert şi mai era privită ca vestind venirea lui Mesia. Seara, când se aprindeau lămpile, curtea era plină de voie bună. […]

 

Prin iluminarea Ierusalimului, poporul îşi exprima speranța în venirea lui Mesia, care avea să-Şi reverse lumina asupra lui Israel. Dar pentru Isus scena avea un înţeles mai profund. După cum lămpile strălucitoare ale templului luminau totul în jurul lor, aşa şi Hristos, Sursa luminii spirituale, luminează în întunericul lumii. Cu toate acestea, simbolul nu era perfect. Luminătorul mare pe care mâna Sa îl aşezase pe cer era o reprezentare mai corectă a slavei misiunii Sale.

 

Era dimineaţă. Soarele tocmai răsărise deasupra Muntelui Măslinilor, razele lui dădeau o strălucire orbitoare palatelor de marmură şi luminau aurul zidurilor templului, când Isus, arătând către acest tablou, a zis: «Eu sunt Lumina lumii»” („Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, p. 463, 464).

 

 

Post-ul [vineri, 6 decembrie] apare prima dată în Studiu Biblic.

Biblia zilnică BibliaZilnica.ro