[miercuri, 20 noiembrie] Profeții mesianice din Vechiul Testament (II)

 

 

Isus le-a spus conducătorilor religioși: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39). Ce afirmație incredibilă despre propria Persoană! Estimările variază, dar unii cercetători susțin că Isus din Nazaret a împlinit sute de profeții din Vechiul Testament. Oricare ar fi numărul, șansele ca un om să împlinească și doar câteva dintre ele, cu atât mai  mult pe toate, sunt uluitor de mici. Din când în când se folosește următoarea ilustrație: imaginează-ți că umpli o suprafață de peste două ori mai mare decât suprafața României cu grămezi de monede de jumătate de metru înălțime, apoi colorezi în roz o singură monedă și le amesteci pe toate. După aceea, îi dai unei persoane legate la ochi o singură șansă să aleagă moneda roz. Care sunt șansele ca, din prima, acea persoană să aleagă moneda roz?

 

Fără îndoială, nașterea, viața și moartea lui Hristos au fost prezise de Vechiul Testament, o dovadă uluitoare a identității Sale de Mesia cel așteptat. Ioan indică în mod repetat aceste texte din Vechiul Testament pentru a evidenția cine era Isus și de asemenea de ce ar trebui să credem în El și să acceptăm salvarea pe care o oferă.

 

5. Ce transmit următoarele pasaje despre Isus ca împlinire a profeției mesianice?

 

Ioan 12:13

„…a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”

 

Psalmii 118:26

„Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului.

 

Ioan 12:14,15

„14 Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris: 15 „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe”.

 

Zaharia 9:9

„Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe”.

 

Ioan 13:18

„Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ‘Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea’.

 

Psalmii 41:9

„Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea”.

 

Ioan 19:37

 „Şi în altă parte, Scriptura mai zice: „Vor vedea pe cine au străpuns””.

 

Zaharia 12:10

„Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut”.

 

Zaharia 13:6

„Şi dacă-l va întreba cineva: ‘De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?’ el va răspunde: ‘În casa celor ce mă iubeau le-am primit’”.

 

Dacă te-ar întreba cineva de ce crezi în Isus ca Mesia, ce ai răspunde? În ce direcție ai merge și de ce, pentru a-ți apăra credința?

 

 

Post-ul [miercuri, 20 noiembrie] Profeții mesianice din Vechiul Testament (II) apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro