[joi, 1 august] Un altfel de Mesia

 

 

8. Citește Marcu 6:34-52. Care era problema cu care se confruntau Domnul Isus și ucenicii și cum a fost rezolvată?

 

Marcu 6:34-52

„34 Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor, şi a început să-i înveţe multe lucruri. 35 Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi ziua este pe sfârşite. 36 Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele de primprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.” 37 „Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce?” 38 Şi El i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns: „Cinci şi doi peşti”. 39 Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. 40 Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci. 41 El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i-a împărţit la toţi. 42 Au mâncat toţi şi s-au săturat; 43 şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti. 44 Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi. 45 Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului. 46 După ce Şi-a luat rămas-bun de la norod, S-a dus în munte ca să Se roage. 47 Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm. 48 A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. 49 Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă şi au ţipat, 50 pentru că toţi L-au văzut şi s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!” 51 Apoi S-a suit la ei în corabie şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi, 52 căci nu înţeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită”.

 

După întoarcerea lor din misiune, ucenicii merg cu Domnul Isus într-o zonă izolată de pe țărmul de est al Mării Galileei, să se odihnească. Dar o mare mulțime, de 5.000 de oameni, ajunge la locul acela înaintea lor. Domnul vede că sunt ca oile fără păstor și îi învață întreaga zi.

 

Seara, ucenicii recomandă trimiterea mulțimii să își caute de mâncare, dar Isus le spune să o hrănească ei. Dialogul care urmează (Marcu 6:35-38) ilustrează faptul că ucenicii se gândesc în termeni omenești la o soluție. Însă în mod miraculos, Isus rezolvă problema hrănind acea mare mulțime cu doar cinci pâini și doi pești.

 

Elementele din acest episod sunt conforme concepției din acea vreme cu privire la Mesia. Așteptarea tuturor era ca Mesia să elibereze poporul Israel de dușmanii lui și să aducă neprihănirea și pacea. Existența unui număr mare de oameni adunați într-o zonă izolată sugera nuanțe militare de revoltă (compară cu Ioan 6:14,15; Faptele apostolilor 21:38). Această idee este întărită și de menționarea faptului că Isus îi  vedea pe oameni ca pe „niște oi care n-aveau păstor”, un citat parțial din Numeri 27:17, unde Moise Îi cere lui Dumnezeu să numească un lider pentru Israel după el. Această sintagmă privitoare la un păstor pentru poporul lui Dumnezeu apare și în alte părți din Vechiul Testament, de obicei cu referire la lipsa unui conducător sau a unui rege în Israel (compară cu 1 Împărați 22:17; 2 Cronici 18:16; Ezechiel 34:5,6).

 

Cu toate acestea, Isus nu le împlinește falsele așteptări. Dimpotrivă, îi trimite pe ucenici în altă parte și lasă mulțimea să plece. Și, în loc să conducă o revoltă față de Roma, ce face? Se retrage pe un munte și Se roagă – nu aceasta așteptau oamenii.

 

În locul concepției populare despre Mesia ca împărat care eliberează poporul Israel, Isus vine să elibereze oamenii din robia păcatului. Umblarea Lui pe mare le arată ucenicilor că El este într-adevăr Domnul naturii. Dar El nu vine să domnească, ci să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți (Marcu 10:45).

 

Este importantă înțelegerea corectă a profeției? Dacă o concepție falsă despre prima venire a lui Hristos i-a dus pe unii la dezastru, cu cât mai mult o înțelegere falsă despre a doua Sa venire ar putea avea aceleași consecințe pentru unii?

 

 

Post-ul [joi, 1 august] Un altfel de Mesia apare prima dată în Studiu Biblic.






Biblia zilnică BibliaZilnica.ro